ONORATE FAMILII CĂLINA ȘI CIOLACU, DOMNULE PRIMAR, PREA CUCERNICE PĂRINTE, DOAMNELOR, DOMNIȘOARELOR ȘI DOMNILOR!
Muzeul Crucilor de la Măceșu fiind unicul muzeu din țară, putem spune că e național. El reprezintă o faptă apostolică a d-lor Iuliu Călina și Pompiliu Ciolacu. Crucea este indispensabilă creștinismului și bisericii. Crucea este drapelul prin care Domnul nostru Isus Hristos a învins moartea și ne-a dat învierea.
Scriitorului bisericesc Tertulian ne îndeamnă : „Când te pornești la drum, când vii sau când te duci, când îți pui papucii în picioare, la baie sau la masă, când aprinzi focul sau când te așezi sau te scoli, fă-ți semnul Sfintei Cruci”.
Domnul Pompiliu Ciolacu, care este și component al Uniunii Artisticilor Plastici, și nu întâmplător, acum din scaunul forului județean cultural, dar și mai înainte, a revigorat mișcarea culturală din Gorj, putem spune, fără a greși că este un adevărat tezaur viu al culturii, pe care îl apreciem și iubim. Pentru a demonstra și mai bine altitudinea de reprezentare națională a acestui muzeu, formulez sugestia de a apela la omologii de la județe să nominalizeze cel puțin 2 persoane emblematice (decedate) din istoria lor, pentru a fi nominalizate aici la muzeul crucilor.
Memoria d-lui Iuliu Călina trebuie dusă mai departe, nu numai pentru ctitoriile de la Măceșu, dar și pentru nesomnul strădania sa cât și a familiei sale, ca în fiecare dimineață, la prima oră, fiecare locuitor să găsească pâine cea de toate zilele, caldă și proaspătă și să i se adreseze mulțumiri. Îndemnul lui Tudor Mușatescu e valabil în acest caz. Citez: ,,În fiecare bucată de pâine, sărută mânile celor care ți-au adus-o la gură!”.
Locurile noastre sunt încărcate de istorie. Să luăm câteva exemple:
Scriitorul Alexandru Ștefanopol, când a scos de sub tipar romanul Hangița Tudora, a venit personal la Brătuia și a înmânat un exemplar, care în prezent este în posesia d-lui Stoian Vănel, de la care l-am citit și eu. Autorul l-a înmânat primului beneficiar (în prezent decedat), cu următoarea dedicație: ”Muzeului din Brătuia, satul mamei voievodului erou Mihai Viteazul. 13.08.1973 ss/Al. Ștefanopol.”; Radu Țicleanu a fost căpitan în armata marelui reîntregitor de neam și țară.; pe teritoriul Crețeștilor și Țiclenilor a fost teatrul luptelor din noiembrie 1916, unde Ecaterina Teodoroiu a folosit prima dată pușca, doborînd la pământ trei inamici, facilitând scăparea din încercuire a companiei sale comandată de Lt Gheorghițoiu, la 4 nov.
Regimentele 18 și 58 fiiind în retragere pe teritoriile noastre, spre sud.; La noi au existat așezări dacice pe dealul Cetate, la Socu Bărbătești.; În dealul Bujorului s-a descoperit un bogat tezaur de monede de argint, datând din perioada 270 – 73 înainte de Hristos, una dintre monede fiind bătută în Apollonia – actualul oraș Dures din Albania. Și ar mai fi multe de menționat. Cu acest prilej, aș vrea să pun un accent pe poziția Măceșului a cărei istorie s-a împletit armonios cu a localităților din jur, inclusiv cu a Țiclenilor. Știți că Măceșu se află deasupra Tunșilor.
Cred că Alexandru Ștefulescu când afirmă că ,,Tunșii de sus s-au numit Agoia”, referirea e la Măceșu. În unele perioade localitățile Crețeștilor și Țiclenilor formau o singură comună. Numele comunei era nominalizat în funcție de satul din care provenea primarul. Atestările lor arheologice datează din paleolitic și neolitic și mă voi referi și la cele documentare care sunt destul de vechi: Țiclenii – 1439; Crețești – 1469; Tg. Cărbunești – 1480; Jupânești – 1486; Socu și Bărbătești – 1439; Purcarii – 1491. Dar să reflectăm și asupra unor toponime simbolice, emblematice, care vin din vremuri îndepărtate, aflate la distnță de o praștie față de Muzeul Crucilor.
Cum definește Dicționarul aceste cuvinte: Valea Tunsului și tunși= se referă la scurtarea părului, a bărbii; temniță= închisoare, pușcărie; țeapă= par lung, foarte ascuțit la un capăt, care se folosea în trecut ca instrument de tortură; curte= spațiu împrejmuit; reședință a unui suveran.
Despre numele Tunșilor se spune că ar proveni de la faptul că avea menirea de a găzdui călugării. care erau tunși pentru abateri de la canoanele breslei lor, deci un fel de batalion disciplinar. Și acum ciuliți urechile și țineți-vă bine! Dar ce ne spune toponimul Valea Temniței?; Dar ce ne spune punctul toponim Țeapa ?; Dar ce ne spune toponimul Curteana?. E firesc că o temniță nu putea fi administrată decât de o reședință a Curții domnești. Cu prilejul participării la înmormântarea unei rude, la cimitirul bisericii din Crețești, un localnic mi-a spus că valea de acolo se numește Valea Temniței, că în aval de cimitir, la mică distanță, știe din bătrâni că a existat o temniță și că înălțimea dealului din apropiere se numește Țeapa, că acolo, în vechime aveau loc tragerile în țeapă. ,,Dealul Țepii” există și la Roșia de Amaradia. Că este o legătură între aceste elemente, atunci, pe sub scăfârlie mi-a străfulgerat o deducție logică: Toponimele vechi nu mint și ele ajută la interpretarea trecutului nostru. Concluzia e că aici la Curteana a fost o anexă zonală de administrare a Curții domnești, în deosebi în domeniul penitenței. La Curtișoara de la marginea tărâmului condus inițial de către Litovoi, a existat o reședință a curții domești de administrare, dar cu rolul vegherii la hotar. Quod errat demonstrandum! (iată ce era de demonstrat!) Cred că iubitorii de istorie ar trebui să se aplece mai mult asupra acestor probleme.
În formularea istoricului muzeului, cred că ar trebui cuprinse și aceste circumstanțe locale și constatări logice, care completează istoria Gorjului. Cum toți cei nominalizați pe crucile de la Muzeul Crucilor de la Măceșu au murit ca buni români, veșnică să le fie pomenirea, din neam în neam și Dumnezeu să-i ierte!
Jurist, Ion M. Ungureanu, Țicleni
