Alită Piţigoi, o vioară, o poveste – Eu cânt numai muzică ţărănească, aşa cum făcea tata, muma şi lăutarii de pe aici

118
P1130822Cu siguranţă că, în peisajul culturii tradiţionale româneşti, Gorjul ocupă un loc de cinste prin creaţia muzicală populară, care contribuie la definirea matricei spirituale a acestui spaţiu hărăzit cu o relaţie de excepţie între natural şi uman, relaţie exprimată în diferite forme artistice. Una dintre aceste forme este şi muzica lăutărească având în spaţiul gorjean reprezentanţi cunoscuţi prin harul şi măiestria lor interpretativă, atât vocal cât şi instrumental.

În acest sens, pentru că pe bună dreptate despre Gorj se spune că este patria lăutarilor, am stat de vorbă cu unul dintre cei mai cunoscuţi rapsozi din Oltenia şi chiar din ţară – Constantin Alită Piţigoi, Nea‘ Alită cum îi zic cunoscuţii, “născut şi crescut”, după cum ne-a declarat, în 1933 în Târgu Cărbuneşti.

-Nea‘ Alită, când şi cum aţi făcut cunoştinţă cu nedespărţita dumneavoastră vioară?
-Prima dată am pus mâna pe vioară la vârsta de 8 ani. Tata cânta cu vioara şi muma cu chitara iar pe mine m-au luat cu basul. Mergeam şi la nunţi şi la botezuri. Ei îmi duceau instrumentul în spinare, iar la cântat îl ţineam răzimat de mine. Problema era atunci când trebuia, aşa cum era obiceiul atunci, să te ţi după cei care jucau hora. Pământul se bătătorea în locul unde jucau, basul fiind greu eu îl împingeam şi mergeam cu el ca şi cu sania pentru că baza lui era plină de acel pământ. Când se făcea seară târziu neştiind cum este pe la nunţi, îmi întrebam părinţi când mergem să ne culcăm, iar tatăl şi cu mama mea încercau să-mi explice că rolul nostru era să cântăm până spre dimineaţă, pentru că oamenii vor să joace. Când ne întorceam acasă, mama lua chitara de gât şi începea să cânte din gură iar eu trebuia să prind melodia la vioară. Stătea cu mine aşa câte 2-3 ore ca să-mi dau drumul la degete. Pe urmă când am căpătat uşurinţă în mişcarea degetelor am început să cânt singur şi atunci am plecat cu ei pentru a cânta la vioară.
-Taraful de atunci era condus de tatăl dumneavoastră?
-Da, tatăl meu, Dumitru Piţigoi, era iubit de oameni pentru că era cinstit, sărac dar cinstit, el dacă era tocmit cu 100 de lei de cineva şi venea pe urmă altul şi-i oferea mai mult, îşi respecta primul cuvânt. Pe timpul acela, nu ştiau decât sârbe şi hora de mână.
-La ce vârstă aţi intrat „în pâine”, cum se spune?
-La 13 ani am început să cânt singur, aveam alături pe maică-mea şi încă o fată iar tatăl meu era la contrabas. Se întorsese roata. Am cântat până când m-a luat la armată, în Timişoara, în ‘53 – ’54, şi acolo cum m-am dus m-au băgat la muzică. Mai erau vreo 7 ca mine, care la ţambal, care la vioară. Noi nu participam la instrucţie. Era un locotenent major, comandantul muzicii care ne desena şi ne explica semnele pe tablă şi multe altele şi uite aşa am învăţat să citesc şi să cânt după note. Am învăţat cât să mă descurc.
-Cum v-aţi început activitatea de instrumentist ”cu acte în regulă”?
-Pe atunci lăutarii mai bătrâni erau la sindicat şi ne-au luat şi pe noi ăştia mai tineri. Aveam carnete de sindicat şi ne dădeau şi nouă pâine, pantofi şi haine pe tichete. Dacă nu aveai cartela cu simbolul încălţăminte nu aveai de unde să iei. De la sindicat plecam şi dădeam spectacole. Am făcut parte din Ansamblul sindicatului din Tg-Cărbuneşti „Gilortul”, de toţi eram vreo 40 din tot raionul, de prin Bibeşti, Logreşti, Novaci, Pojogeni…, la unele spectacole nici nu aveam loc pe scenă.
-Atunci i-aţi cunoscut şi pe marii lăutari ai Gorjului?
-Am luat contact cu cei mai buni lăutari pe atunci – Ion Bârsan şi soţia lui Gena, Costică Dindiri, Victor Tole, Iustina Băluţeanu. Ţin minte că Gena Bârsan se contra cu Maria Lătăreţu. Am fost şi la Ansamblul „Doina Gorjului” sub bagheta lui Barabancea până când acesta a murit. După acea am plecat de acolo pentru că nu mă lăsau să cânt la nunţi, care începeau după Paşti şi ţineau până la Sf. Nicolae.
-Spuneţi-ne câteva din marile nume ale muzicii populare pe care le-aţi cunoscut sau acompaniat de-a lungul timpului.
-Am fost în turneu cu Maria Lătăreţu, cu Constantin Busuioc, dirijor la Ansamblul „Doina” al Armatei, care a venit aici, a făcut repetiţie cu noi şi pe urmă am plecat în turneu. Am fost cu Ion Dolănescu şi cu fraţii lui, cu Irina Loghin. Cu Maria Apostol am fost în Grecia, în Ungaria. Era la şcoală atunci, la liceu, cânta parcă era fata lui Lătăreaţa.
-Apoi v-aţi făcut propriul taraf?
-Mi-am făcut taraf şi am început să concurez cu ăi bătrâni. Îi dovedeam, pentru că aveam 27-28 de ani, gata, nu mai aveau ce să îmi facă, mai ales că aveam si pe fraţii mei, fratele mai mare, Bebe, şi pe cel mic, Gogă, care ţine pe fata lu’ Gena lu’ Bârsan, toţi cântă.
-În afară de spectacole la festivaluri din judeţ, aţi cântat pe scene din ţară şi din străinătate…
-Am fost prezent în ţară în mai toate locurile, iar prin Institutul Cultural Român şi în străinătate, în multe ţări. Am fost şi în Elveţia, la Regele Mihai acasă, care ne-a deschis porţile când ne-a auzit vorbind româneşte, ne-a poftit la el în casă, prin 90, înainte de a veni în ţară. De la „Doina Gorjului” am plecat la Ansamblul „Altiţa” cu care am cântat pe multe scene, după care am ieşit la pensie. Şi de câte ori mă cheamă domnul Leşe la vreun spectacol, mă duc cu drag.
Acum cu cine cântaţi? Spuneţi-mi numele celor care alcătuiesc taraful.
-Acum cânt cu fraţii mei – Bebe Piţigoi la vioară, Gogă Piţigoi la braci, Gioni, fiul meu la vioară, Doru la bas, cumnatul Dinicu tot cu basul şi la acordeon Adi, de aceea taraful meu se numeşte „Fraţii Piţigoi”.
-Referitor la repertoriul muzical, aţi cântat numai muzică populară, lăutărească?
-Acum, să vă spun drept, nu ştiu să cânt manele şi chiar dacă aş putea nu le cânt.
Eu cânt numai muzică ţărănească, aşa cum făcea tata, muma şi lăutarii de pe aici. Eu am repertoriul meu şi pe acela îl cânt. Când văd că se cântă manele stau cu vioara pe scaun şi mă uit la ei. Cânt un tangou, o romanţă, astea îmi plac. Am multe piese pe care vreau să le scriu în caiet şi să le las fiului meu să vadă şi el ce am cântat.
-Ce părere aveţi despre această nouă formă de muzică?
-Cred că le este mai uşor, cântă puţin din gură, dă drumul la staţie, sună tare şi nu se mai aude altceva. Nu se mai cânta din gură un cântec frumos, din inimă. Acum e drept că am văzut totuşi ca s-au apropiat din nou, pe la spectacole de felul în care se cânta odată.
-Aveţi nepoţi care vă urmează în acest gen de muzică?
-Am băieţii fiului meu, acum mă lupt cu ei să-i învăţ. Le-am cumpărat viori mai mici şi nu-i las până nu-i învăţ.
Viorel Surdoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here