Alimente, pentru o dantură sănătoasă

434

danturaAtunci când vrem o dantură sănătoasă, o igienă orală cât şi controalele periodice la medicul stomatolog, nu sunt suficiente, şi este nevoie de consumarea unor alimente care nu numai că afectează dantura, ci chiar ajută la menţinerea sănătăţii ei.

Cum apare placa bacteriană?

Alimentele pe care le consumăm vin în contact cu microbii şi bacteriile din cavitatea bucală, formându-se astfel placa bacteriană, în special atunci când uităm să ne periem dinţii după ce am mâncat. Placa bacteriană, în contact cu zahărul şi amidonul din anumite alimente (preferate în special de copii), formează un acid care distruge smalţul dinţilor şi care duce la apariţia cariilor.

Sigur, că nu este uşor să nu mai mâncăm alimente care dăunează danturii chiar şi atunci când avem o dietă echilibrată formată din fructe, legume, cereale şi lapte, deoarece şi acestea au în compoziţie amidon şi zahăr. Dar, în cantităţi mult mai mici decât cantităţile de zahăr şi amidon din sucurile acidulate sau de rehidratare, meniurile de tip fast-food sau dulciuri. Aşadar, este bine cât se poate de mult să reducem consumul acestor alimente amintite mai sus şi desigur să ne asigurăm că meniul nostru este bogată în mineralele şi vitaminele care ne menţin organismul puternic.

Ce trebuie să faci pentru a-ţi apăra dinţii?

– să reduci consumul de prăjituri, băuturi acidulate şi bomboane

– să consumi pâine şi cereale în cantităţi mici

– să nu exagerezi cu fructele uscate (deoarece conţin foarte mult zahăr) şi sucurile naturale neîndulcite artificial (sunt bogate în zaharuri simple)

Ce alimente vin în ajutor pentru păstrarea sănătăţii tale orale?

Ţelina şi morcovii – reprezintă două avantaje esenţiale pentru dinţii tăi ale consumului de ţelină şi morcovi: în primul rând, pentru faptul că ele trebuie mestecate mai mult decât alte alimente, ceea ce favorizează creşterea cantităţii de salivă produsă. Aceasta neutralizează bacteriile care favorizează cariile. Un al doilea avantaj, mestecarea unor alimente abrazive precum ţelina şi morcovii masează gingiile şi curăţă dinţii.

Brânza – având calciu şi fosfat, menţine echilibrul Ph-ului cavităţii bucale şi ajută la reconstruirea smalţului dinţilor.

Ceaiul verde – Catecin polifenol, substanţa pe care o conţine ceaiul verde distruge bacteriile din cavitatea orală care au rolul de a transforma zahărul în placa bacteriană. Această substanţă distruge şi bacteriile care declanşează halitoza (respiraţia urât mirositoare).

Kiwi-ul – bogat în vitamina C, protejează gingiile şi previn afecţiunile parodontale. O lipsă de vitamina C slăbeşte reţeaua de colagen din gingii, care astfel devin mai moi şi duce la declanşarea acţiunii dăunătoare a bacteriilor.

Ceapa – Compuşii de sulf pe care ceapa îi conţine înlătură bacteriile care sunt răspunzătoare de apariţia cariilor şi inflamarea gingiilor.

Pătrunjelul – prin mestecarea unor frunze de pătrunjel se asigură o respiraţie proaspătă.

Seminţele de susan – Reconstruiesc smalţul dinţilor şi curăţă placa bacteriană. Sunt bogate în calciu şi de aceea întăresc osul alveolar.

Apa – prin consumul de apă se stimulează producerea de salivă, care protejează dinţii de bacteriile care formează placa şi duc la apariţia cariilor. Clătirea gurii cu apă înlătură resturile de mâncare dintre dinţi, care produc halitoza.

Cum să-ţi păstrezi sănătatea dinţilor cu ajutorul acestor alimente?

– mănâncă zilnic câţiva morcovi sau ţelină crudă

– înlocuieşte desertul cu un cub de brânză

– consumă 2, 3 ceşti de ceai verde pe zi

– mănâncă un kiwi pe zi

– pune în salate şi câteva felii de ceapă

– foloseşte la mâncăruri pătrunjel tocat mărunt

– tot la salate adaugă când şi când seminţe de susan

– consumă 8 pahare de apă în fiecare zi.

Cristina Răscol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here