Alegeri Afganistan: Buletinele de vot de la 10% din secţii vor fi renumărate

450
Buletinele de vot de la circa 10% din secţiile de votare vor fi analizate şi renumărate, din cauza suspiciunilor de fraude la alegerile prezidenţiale şi provinciale din Afganistan.
Comisia pentru reclamaţii electorale (ECC) a ordonat renumărarea buletinelor de vot unde au fost descoperite „probe clare şi convingătoare de fraudă”.

Preşedintele ECC, Grant Kippen, a declarat că „circa 2.500 de secţii de vot” din totalul de 25.450 „sunt vizate de acest ordin şi toate provinciile sunt afectate”.Mii de sesizări de fraudă au fost depuse la ECC, care a avertizat că anchetele sale ar putea dura câteva săptămâni.

Rezultatele definitive ale alegerilor nu vor fi anunţate decât după finalizarea anchetelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here