Alcoolul la volan i-a adus o condamnare cu executare

2876

Un bărbat din Târgu-Jiu care s-a urcat băut la volan și fără permis a fost condamnat la 2 ani și 7 luni de închisoare, în regim de detenție, după ce instanța a constatat că fapta a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie.

În seara zilei de 28 decembrie, anul trecut, polițiștii din Bumbești-Jiu au observat că autoturismul bărbatului era staționat, cu luminile de avarie în funcțiune, pe DN 66. Șoferul s-a plâns că voia să ajungă în localitatea Tetila, dar că i s-a defectat autoturismul. Pentru că era incoerent în vorbire și duhnea a alcool, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest.
„În data de 28.12.2021, în jurul orei 19:45, inculpatul a condus autoturismul marca Volkswagen, pe DN 66, din direcția Târgu Jiu spre Bumbești-Jiu, având o îmbibație alcoolică de 2,69 g/l alcool pur în sânge la prima probă de recoltare și 2,54 g/l alcool pur în sânge la cea de-a două probă de recoltare și având totodată permisul de conducere anulat”, potrivit rechizitoriului.
Târgujianul le-a spus polițiștilor că are permis de conducere emis de către autoritățile din Cipru, însă i-a fost reținut de poliție, întrucât a mai fost depistat în trafic conducând sub influența alcoolului.

Prins băut la volanul unei mașini neînmatriculate
Făcând verificări, polițiștii au aflat că bărbatul nu deține permis auto eliberat de autoritățile românești, însă „inculpatul a fost posesorul permisului de conducere seria (…) emis de către autoritățile competente din Cipru, care a fost anulat întrucât, la data de 29.08.2019, acesta a condus pe raza județului Gorj un autovehicul neînmatriculat și având o alcoolemie peste 0,80 g/l”.
La audieri, bărbatul a recunoscut că în urmă cu o seară, dar și în ziua respectivă, ar fi consumat circa trei litri de bere.
„Instanţa apreciază că gradul de pericol social al celor două fapte comise de inculpat este unul apreciabil, inculpatul punând serios în primejdie siguranţa circulaţiei rutiere, a bunurilor şi a persoanelor”, a motivat instanța, care a ținut cont de condamnarea bărbatului din toamna anului 2020. El a primit atunci o pedeapsă de 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare, pe un termen de supraveghere de 2 ani.

Recidivă
Pentru că în perioada termenului de supraveghere, târgujianul de 38 de ani a săvârșit din nou infracțiuni, acesta s-a ales acum cu o condamnare în regim de detenție.
„Pe cale de consecință, instanţa va condamna inculpatul (…) la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, respectiv la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Cele două infracţiuni fiind săvârşite în stare de concurs ideal, instanţa va contopi pedepsele în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care va adăuga un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 3 luni, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă rezultantă de un 1 an și 3 luni închisoare. În baza art. 96 alin. 4 C.pen. urmează să fie revocată suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată (…) pedeapsa rezultantă și de executat fiind de 2 ani și 7 închisoare. Va dispune executarea de către inculpat a pedepsei în regim de detenţie”, potrivit judecătorilor.
Sentința pronunțată săptămâna trecută de Judecătoria Târgu-Jiu nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here