Continuăm cu publicarea altor şase desene atribuite lui Constantin Brâncuşi. Reamintim că aceste desene se află într-o carte de versuri de Ion Pillat (Poeme într-un vers, 1937), fiind executate în peniţă cu cerneală neagră, inspirate fiind – zice-se – de versurile de la paginile respective.
Cartea cu pricina se află în proprietatea unui domn inginer din Bucureşti, care spune că şi-a procurat-o de la „o prăvălioară de nimicuri la Strasbourg – am cumpărat-o [eu] cu câteva sute de mărci germane, înainte de anul 2000”. Domnul cu pricina a avut buna intenţie şi amabilitatea de a consulta câţiva cunoscători ai operei brâncuşiene, printre care se numără şi subsemnatul. Un studiu atent al acestora relevă că avem de a face cu un fals ordinar, cu o ieftină „făcătură”, imitând morfologia desenelor brâncuşiene într-un mod sui generis, cu raportări la unele schiţe ale lui Tretie Paleolog, post mortem Brancusis (vezi desenul la poemul „Templu antic”, p. 96), la desenele brâncuşiene care ilustrează cartea lui Ilarie Voronca „Plante şi animale” (vezi desenul la poemul „Stol coborât”, p. 51) ori pur şi simplu crochiurile la unele sculpturi brâncuşiene, unele frizând indecenţa (Rugăciune, Sărutul, Domnişoara Pogany, Măiastra etc.). Nu ştim cine şi-a permis o asemenea mistificare, cine s-a ascuns/se ascunde în spatele semnăturii „C. Brâncuşi”, dar cu siguranţă este vorba de un fals ordinar, de făcături oribile. Comparate cu zecile de desene brâncuşiene, acestea denotă un mimesis de joasă speţă. Nici „dedicaţia” de pe această carte, nici cele douăsprezece desene care „ornează” poemele pillatiene într-un vers nu sunt autentice. Nu credem că avem de a face cu o „joacă”, ci cu o făcătură ostentativă, de vreme ce unele sunt semnate chiar cu numele 
sculptorului. Numai că, supus unei expertize grafologice, scrisul acesta scoate la iveală configuraţia unor litere pe care Brâncuşi nu le-a făcut niciodată astfel, acesta nefiind scrisul artistului la 61 de ani, ci un act de incriminantă plastografie. Cine cunoaşte în detaliu tehnica desenului brâncuşian nu poate trece cu vederea ipostaza narativă/ilustrativă a acestor făcături, unele accente frivole/indecente (vezi „Rugăciune” şi silueta feminină de la pag. 67!), îngrămădirea de linii din unele (în ciuda esenţializării pe care merge arta brâncuşiană!), silueta searbădă a unor crochiuri, în general „intenţionalitatea” căznită din plastografia şi …plasto-plastia în cauză!
Documentar de Zenovie CÂRLUGEA
