Agricultura pe înţelesul tuturor – Graficul lucrărilor agricole în luna septembrie

856

Mai întâi efectuați lucrările restante din luna august și apoi,

În sectorul vegetal:
În cultura plantelor de câmp:
a) – recoltatul porumbului – trebuie început atunci când cultura a ajuns la maturitatea tehnologică, nu mai devreme, spre a evita deprecierea producţiei în depozite. Momentul prielnic este uşor de stabilit (în articolul următor vom detalia acest lucru). Trebuie şi eliberat terenul de coceni.
b) – arăturile pentru însămânţările de toamnă – trebuie efectuate până la 20 – 25 septembrie pentru a asigura orzului şi grâului condiţii optime pentru cultură.
c) – însămânţatul orzului – trebuie efectuat în zona noastră începând cu 20 septembrie până la 15 – 20 octombrie, iar semănatul grâului va fi declanşat începând cu 25 septembrie şi încheiat până la 25 octombrie. Semănatul mai timpuriu poate conduce la creşterea exagerată a tinerelor plante şi asfixierea lor pe timpul iernii sau pot fi supuse atacului masiv de cicade (insecte minuscule, efemere) pe timp călduros şi umed pentru înţepare şi sugere a sevei, ocazie cu care acestea transmit plantelor viruşi care pot provoca distrugerea totală a culturilor. Întârzierea semănatului acestor culturi poate de asemenea conduce chiar la compromiterea lor prin degerare peste iarnă sau realizarea unor culturi slab productive.
d) – înfiinţarea noilor lucerniere, trifoişti sau pajişti cultivate – trebuie încheiată înainte de 15 septembrie.
În legumicultură se monitorizează starea fitosanitară a culturilor și se aplică tratamentele adecvate, precum și combaterea buruienilor (spre a evita infestarea terenului cu noi cantităţi de seminţe de buruieni şi a îngreuna astfel condiţiile de cultură pentru anii viitori). De asemenea, se va pregăti terenul pentru semănatul şi plantatul în câmp al viitoarelor culturi timpurii de salată, spanac, ceapă verde, usturoi verde etc sau pentru plantatul de toamnă al căpşunilor.
sector vegetalÎn pomicultură se va efectua recoltatul speciilor şi soiurilor de toamnă mai timpurii. Atenţie – nu lăsaţi fructe în pomi, căci acestea vor constitui plasamente ideale pentru iernarea agenţilor patogeni sau mai multor dăunători ceea ce va pune în pericol sănătatea plantaţiilor în anul următor.
În viticultură se va face, spre finele lunii, recoltarea strugurilor timpurii. Mai înainte însă procuraţi din timp bentonita, metabisulfitul, levurile şi drojdiile superioare pentru a asigura o bună fermentare şi limpezire a vinurilor dar mai ales pregătirea şi igienizarea perfectă a utilajelor şi recipienţilor folosite în vinificaţie. Recoltarea prematură a strugurilor (indiferent de motivaţia acesteia) va conduce negreşit la realizarea unui produs de foarte proastă calitate.

sector zootehnicÎn sectorul zootehnic:
În fermele de bovine se vor continua activitățile cotidiene ca și până acum, se vor scoate animalele la pășunat. Se vor strânge şi depozita în bune condiţii ultimele furaje pentru perioada de stabulaţie.
În fermele de ovine și caprine se vor face aceleaşi operaţiuni ca şi în fermele de bovine, se vor pregăti turmele pentru montă şi chiar introduce berbecii în turme. Mai târziu, eventual în octombrie, se vor introduce şi ţapii în turmele se capre.
În fermele de porcine se va continua activitatea cotidiană cu grijă deosebită pentru protejarea animalelor din toate categoriile contra intemperiilor știut fiind că această specie este destul de sensibilă la factorii climatici negativi.
În fermele de păsări – mă refer la cele gospodărești – se va continua activitatea cotidiană cu un spor de preocupare la protejarea păsărilor tinere contra intemperiilor.
În stupine se va verifica rezerva de hrană a familiilor și se va completa cu turte de zahăr apicol sau siropuri după extracția recoltei poliflore etc. De asemenea se va face pregătirea stupinei și a familiilor pentru culesul ultimelor plante melifere. Se procură materialele necesare pentru iernare.
Acest grafic de lucrări agricole se adresează micilor fermieri, gospodăriilor agricole familiale care de fapt reprezintă aproape totalitatea exploatațiilor agricole gorjene.
Ing. Ion VELICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here