Agricultura pe înțelesul tuturor – Graficul lucrărilor agricole în luna martie

1505

Mai întâi efectuați lucrările restante din luna februarie și apoi:

În sectorul vegetal:
În cultura plantelor de câmp:
a)– fertilizarea fazială cu îngrășăminte chimice administrate la suprafață a culturilor de grâu, triticale sau orz. Recomandăm utilizarea îngrășămintelor complexe cu două elemente, azot (N) și fosfor (P) sau chiar cu trei elemente, azot (N), fosfor (P) și potasiu (K) în compoziția cărora azotul (N) să fie în proporție dublă decât fosforul. Aceste complexe se pot folosi în doze de 200 – 400 kg produs comercial/ha. Se mai poate folosi în doză de 100 – 150 kg/ha azotat de amoniu sau chiar uree. Această lucrarea se efectuează numai când terenul s-a zvântat și nu este pericol de îngropare a plantelor în sol la trecerea peste culturi și de asemenea trebuie ca pe frunzele culturilor să nu fie picături de rouă căci facilitează lipirea granulelor de îngrășământ pe frunze și distrugerea acestora. Acest lucru se constată ușor prin trecerea dosului palmei peste frunze și dacă acesta se umectează se amână lucrarea până la zvântarea plantelor. De regulă lucrarea se face după ora 10 a m. Nu pierdeți din vedere că în Gorj primăverile sunt ploioase, așa că nu risipiți intervalele de timp favorabile acestei lucrări. De asemenea, nu vă scumpiți la bani căci prețul complexelor nu este chiar dublu decât al îngrășămintelor simple numai cu azot însă 100 kg îngrășăminte complexe aduc sigur un spor de recoltă mai mult decât dublu față de cantitatea similară de îngrășăminte simple cu azot și în plus susțin fertilitatea naturală a terenurilor.
b) – arătura de primăvară pe suprafețele destinate însămânțărilor de primăvară și rămasă neefectuată din toamnă căci cu cât ne apropiem de primăvară cu atât valoarea acestei lucrări descrește. Să nu uităm că arătura asigură 30 % din volumul și calitatea recoltelor. Lucrarea se face mai la suprafață decât toamna, adică la o adâncime de 15 – 18 cm și cu grapă stelată pentru a favoriza păstrarea apei în sol. Atenție la încorporarea corectă a resturilor vegetale.
c) – semănatul culturilor extratimpurii cum ar fi mazărea de câmp, ovăzul sau lucerna (deși pentru această cultură cea mai potrivită epocă de semănat este în august – septembrie).
În legumicultură – se vor semăna în solarii și răsadnițe ultimele tomate, ardeii și vinetele și se vor întreține răsadurile semănate mai timpuriu. În câmp se vor semăna ridichile de lună, mazărea verde de grădină, morcovii, păstârnacul, pătrunjelul, ceapa, usturoiul.

La bine să răspunzi cu bine iar la rău să răspunzi cu … dreptate! – Confucius

În pomicultură se vor efectua tăierile tehnologice precum și ultimul tratament de iarnă atunci când temperatura aerului este de peste 10 grade Celsius, senin, fără vânt cu sulfat de cupru în concentrație de 3 % netamponat cu var (așa numita zeamă albastră). Se va face îmbăierea completă a plantelor pornind tratamentul de la vârf spre sol. Nu uitați să adăugați în soluție 0,2 % aracet de lipit sau 4 – 5 linguri de zahăr la 10 litri de soluție pentru a asigura o bună aderență a soluției pe ramuri. Se vor vărui tulpinile pomilor intrați pe rod pentru a distruge formele de iernare ale bolilor și dăunătorilor adăpostite aici. Adăugați aracet de lipit în soluția de văruit pentru a asigura aderența și persistența ei pe tulpini. Pomii tineri, neintrați pe rod, nu se tratează acum, ci numai în vegetație, la avertizare. Pregătiți și amplasați în livezi grămezi de material fumigen pentru combaterea brumelor târzii din primăvară.
În viticultură se fac tăierile tehnologice, scoaterea coardelor tăiate din vie. Procedați simultan și la legarea coardelor de rod pe materialul de susținere. Nu întârziați această lucrare pentru a evita ,,plânsul” pierderea de sevă a plantelor căci aceasta va slăbi plantele la pornirea în vegetație. Există și riscul ruperii doar la ușoare atingeri a micilor lăstari și deci deteriorarea plantelor și reducerea producției.

În sectorul zootehnic:
În fermele de bovine se vor continua activitățile cotidiene ca și până acum.
În fermele de ovine și caprine trebuie acordată atenție sporită protecției mieilor și iezilor împotriva gerului și precipitațiilor. Se va asigura tainul de mălai sau concentrate și fân de cea mai bună calitate mieilor și iezilor în vârstă de peste 10 zile și pregătirea lor pentru înțărcat.
În fermele de porcine se va continua activitatea cotidiană cu grijă deosebită pentru protejarea animalelor din toate categoriile contra frigului și intemperiilor știut fiind că această specie este destul de sensibilă la factorii climatici.
În fermele de păsărimă refer la cele gospodărești – se va continua activitatea cotidiană cu un spor de preocupare la protejarea păsărilor contra frigului și a intemperiilor. Se introduce în hrana păsărilor masa verde obținută prin germinarea boabelor de grâu, triticale, orz, ovăz sau porumb în tăvi mari. Plantele trebuie să aibă înălțimea de 10 – 15 cm ca să fie economice. Astfel se asigură ouatul găinilor și pe timpul iernii.
În stupine se va verifica rezerva de hrană a familiilor și se va completa cu turte de zahăr apicol sau siropuri. De asemenea se va face curățenie în zona de amplasare a stupilor și despachetarea acestora când timpul s-a încălzit și este favorabil acestei acțiuni.
Acest grafic de lucrări agricole se adresează micilor fermieri, gospodăriilor agricole familiale care, de fapt, reprezintă aproape totalitatea exploatațiilor agricole gorjene.

Stimați fermieri, posesori sau nu de familii de albine, vă rog să respectăm cu toții, chiar mai mult decât pe noi înșine, aceste gâze, vechi de peste 400 de milioane de ani pe pământ – deci cu mult mai vechi decât noi oamenii actuali, căci ele sunt cele care ne țin pe noi pe acest pământ, ele sunt, cum s-ar spune, craca pe care stăm, și dacă ele dispar, cu siguranță dispărem și noi, omenirea. Nu sunt vorbe mari, spuse în loc de altceva, ci un avertisment de ultimă oră pe care mă văd nevoit să-l lansez cu fiecare articol pe care-l voi publica. Primesc suficient de multe telefoane prin care mi se aduce la cunoștință despre masacrarea familiilor de albine de către posesorii de unul sau mai mulți pomi fructiferi, plantații viticole sau legume în câmp care fac tratamente chimice „după ureche” și în momente total nepotrivite, mai ales în timpul înfloritului, și fără să anunțe apicultorii de acesta. Legea nr 383 / 2013 cu modificările ulterioare, prevede pedepse aspre pentru astfel de nereguli. Așadar, înainte de a efectua un tratament chimic la pomi, vii sau legume în câmp, anunțați primăria de acest lucru, comunicând ziua tratamentului și produsele ce le veți folosi. Primăriile sunt obligate să înștiințeze pe apicultorii din zona respectivă de acest lucru. Nu uitați: majoritatea plantelor sunt polenizate de insecte precum albinele. Dacă acestea dispar, iau cu ele pe altă lume și sursele noastre de hrană.
Și dacă hrană nu e … nimic nu e!

Dacă toate astea fi-vor respectate,
Bogăția vine de le sine apoi …
Ing. Ion VELICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here