7 – Coacăzul roșu – 1
1 – Importanța culturii
Coacăzul roșu – Ribes rubrum – este mult mai precoce, mai productiv și cu cerințe agrotehnice mult mai reduse decât coacăzul negru, capabil să dea rezultate bune în condiții mai vitrege din zona de deal, submontană și chiar montană din țara noastră. Este așadar o cultură foarte bună pentru județul nostru. Se poate cultiva cu bune rezultate atât în grădinile familiale, cât și în culturi comerciale, se poate recolta manual sau mecanizat, iar fructele sale se pot consuma atât în stare proaspătă dar mai ales prelucrate. O cantitate de 100 gr de fructe de coacăz roșu conține 7 gr zaharuri, 1,2 gr acizi, 0,7 gr proteine, 0,7 gr cenușă, 39,8 mg calciu, 4,5 mg fier 35 mg fosfor, 187 mg sodiu, 3,5 mg zinc, 1,5 mg cupru, 3,8 mg clor, 0,01 mg flor, 0,06 mg caroten, 0,04 mg vitamina B, 0,03 mg vitamina B2, 30 mg vitamina C, precum și importante cantități din vitaminele PP și B6. Fructele pot fi consumate proaspete, congelate, în diverse produse de cofetărie, ca gem, jeleu, compot, peltea, sirop, suc sau alte preparate tradiționale.
2 – Puțină biologie și morfologie. Coacăzul roșu face parte din aceeași familie botanică, Saxifragaceae (Grossulariaceae), ca și coacăzul negru. Are sistem radicular ramificat, superficial, dar bine dezvoltat. În stare naturală crește sub formă de tufă înaltă până la 1,50 m și are o durată de exploatare de 16 – 17 ani. Mugurii terminali ai creșterilor anuale dau lăstari erecți, iar din majoritatea mugurulor axilari apar ramuri scurte, de rod. Ramurile tufei au o bună capacitate de rodire timp de 5 – 8 ani, dar cele mai bune producții se obțin până la 4 – 5 ani. Florile sunt grupate câte 5 – 25 în racem, ciorchine, sunt mici, verzui cu nuanțe roșietice. Fructul este bacă roșie sau albă, nuanță variabilă cu soiul,compoziția solului de cultură iar mărimea lor scade ușor de la baza spre vârful ciorchinelui. Pielița fructelor este netedă și puternic lucioasă. Fructele conțin cel mult 5 semințe. Coacăzul roșu are o perioadă de repaus vegetativ mai lungă decât coacăzul negru, necesită acumularea a 280 – 3500C active până la înflorirea care durează cam 3 săptămâni în general sau 10 – 15 zile pe soi. Deși este autofertil, se polenizează cu polenul propriu, plantarea a 2 – 3 soiuri la un loc dă sporuri de producție de până la 25 % și fructe de calitate superioară. Maturarea fructelor începe de la baza ciorchinelui spre vârf, iar fructele coapte nu cad astfel că recoltarea se poate face etapizat pe o durată de 2 – 4 săptămâni. Viața coacăzului negru se desfășoară în etape. Creșterea intensă are loc în primii 2 – 3 ani de la plantare și este urmată de etapa creșterii și fructificării în următorii 2 – 4 ani când producția este mereu în creștere până la vârsta de 12 ani după care poate intra în declin dacă nu a avut o agrotehnică corectă. Începând cu anul 13 intră în declin care se poate încheia la vârsta de 17 ani când se reclamă desființarea culturii sau dacă planta este bine întreținută poate fi prelungită și exploatată economic încă mulți ani.
3 – Cerințele tehnologice sunt comparabile cu cele ale coacăzului negru. Lumina difuză este bine suportată, dar se obțin producții mai mari și de calitate mai bună la iluminare intensă, fără nebulozitate, ceață, fum sau praf. Temperatura este foarte importantă căci coacăzul roșu rodește mult mai bine în zonele răcoroase, pe pantele sudice, sud-estice sau sud-vestice. Expoziția sudică este tot mai necesară cu cât crește altitudinea de cultură. Umiditatea mai ridicată este benefică, cultura reclamând minimum 550 mm precipitații din care 350 mm în perioada de vegetație și 150 mm în mai – iunie. Solul luto – nisipos sau nisipo – lutos reavăn, profund, cu apa freatică mai jos de 1 m și pH-ul de 5 – 8,5 este cel mai indicat. În primii 20 cm de sol trebuie să se găsească 40 – 45 mg potasiu și 30 – 35 mg fosfor la 100 gr sol. Pantația trebuie să fie la adăpost de vânturi puternice, dar cu o bună circulație a aerului.
7 – Coacăzul rosu – 2
4 – Principalele soiuri cultivate sunt:
1 – Abundent – creat la SCPP Cluj, omologat în 1978 cu tufă mijlocie, globuloasă ușor turtită. Este timpuriu, cu 11 boabe de culoare roșie-vie, lucioase în ciorchine. Pulpa este zemoasă, acidulată, răcoritoare, plăcută la gust. Rodește abundent și susținut.
2 – Heros – soi timpuriu cu tufe relativ mici, rare, răsfirate. Are boabe mari, uniforme, roșii, lucioase, pulpa gustoasă de bună calitate, dar se înmulțește destul de greu.
3 – Houghton Castle – este un soi tardiv, viguros cu tufe mari și dese. Are cam 13 flori în ciorchine, boabe mijlocii, ușor piriforme (în formă de pară), zemoase, acidulate, cu multe semințe. Este un soi productiv și cu o bună rezistență la boli.
4 – Mărgăritar – produs tot de SCPP Cluj și omologat în 1972. Are tufă mijlocie, răsfirată. Ciorchinii au 12 boabe galben-pai, pulpa este suculentă, plăcut acidulată și răcoritoare. Este un soi productiv, fructifică regulat și rezistă bine la boli.
5 – Productiv – soi timpuriu originar din SUA, cu boabe mari, roșii, acidulate. Are tufă mijlocie, este slab rezistent la ger, foarte sensibil la antracnoză, dar productiv.
6 – Roșu timpuriu – este un soi românesc omologat în 1972, timpuriu cu tufe mari, semierecte. Are ciorchini lungi, compacți, cu boabe mijlocii, colorate în roșu intens, lucioase și pulpa aromată, gustoasă. Fructifică constant și abundent.
7 – Red Dutch – Roșu de Olanda – probabil soi olandez, foarte vechi, foarte viguros are tufe voluminoase, globuloase, ușor turtite, dese, cu tulpini groase și degarnisite la bază. Inflorescența are 12 – 20 flori. Boabele sunt mijlocii, sferic-turtite, neuniforme, de culoare roșu-deschis și pulpa acidă. Fructifică abundent și constant și rezistă la boli.
8 – Red Luke – soi mijlociu de viguros, cu tufa ușor turtită, slab aplecată. Fructele sunt mijlocii, roșu-lucioase cu pulpa suculentă, gustoasă, foarte bună calitativ. Este foarte bun pentru industrializare, dar și pentru consum în stare proaspătă sau congelat. Este mediu productiv și pretențios la condițiile de mediu.
9 – Wilder – soi semierect, destul de viguros, timpuriu. Are până la 22 flori în inflorescență, boabe mijlocii, sferice, neuniforme, roșii, lucioase. Pulpa este zemoasă, gustoasă, ușor colorată, foarte bună pentru consum în stare proaspătă. Produce moderat și este pretențios la condițiile naturale și de agrotehnică.
10 – Alte soiuri cultivate sunt: Alb de Versailles, Alb de Olanda, sau Jonkheer van Tes și Rondon cu fructe roșii.
5 – Tehnologia de cultură este asemănătoare cu cea a coacăzului negru.
Materialul săditoe se produce ca și la acela prin semințe, butași, marcote, despărțirea tufei sau altoire cu precizarea că acesta înrădăcinează mult mai greu, motiv pentru care butașii trebuie să fie mai lungi, de 20 – 25 cm, iar plantarea să se facă toamna între 15 septembrie și 15 octombrie. De asemenea, distanța între plante pe rând este mai mică, de 0,8 – 1,0 m. Coacăzul roșu are o plasticitate ecologică mai mare decât cel negru putând fi cultivat de la câmpie până la altitudini de 800 – 1.000 m.
Lucrările agrotehnice sunt comune cu coacăzul negru dar coacăzul roșu poate fi condus și sub diferite forme artistice de coroană.
Tăierile de formare și rodire se efectuează după aceleași principii ca la coacăzul negru dar datorită rodirii pe formațiuni scurte care cresc și în lungime iar pe aceste prelungiri apar din nou formațiuni de rod în anii următori, se produce ușor degarnisirea coroanei, ramurile tinere apărând predilect la marginea coroanei, ceea ce face ca ramurile de rod să se usuce după 2 – 3 ani, iar cele de schelet după 6 – 7 ani. Acestea se vor înlocui cu altele tinere pornite de la baza tufei.
Bolile și dăunătorii sunt comune cu coacăzul negru și de aceea nu le vom mai detalia.
6 – Recoltarea se face ținând cont de destinația recoltei, de culoarea și gustul boabelor.
Pentru consum în stare proaspătă și congelare se recoltează manual la coacerea deplină prin recoltarea ciorchinilor și așezarea în ambalaje de 0,25 – 0,50 kg care apoi se pun pe un singur nivel în lăzi mai mari pentru manevrare și transport.
Coacăzele roșii pentru gem se recoltează când boabele din vârful ciorchinelui nu sunt pe deplin coapte.
Pentru sucuri și siropuri se recoltează la coacerea deplină când randamentul în suc și calitatea acestuia sunt maxime. Și pentru aceste destinații este bine să se recolteze tot manual, cu ciorchine, deoarece la recoltarea mecanizată se desprind și deteriorează multe boabe.
În funcție de productivitatea plantelor un lucrător recoltează manual zilnic 25 – 40 kg. Recoltarea se face în mai multe etape, pe timp senin, răcoros, dimineața sau seara, la temperatură cât mai aproape de 00C și umiditate atmosferică peste 90 %. Recoltate astfel fructele pot fi păstrate până la 7 săptămâni. În pivnițe răcoroase se pot păstra timp de 2 – 10 zile, dar nu mai mult căci se alterează.
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Ing. Ion VELICI
