Agricultura pe înțelesul tuturor – APICULTURA – între lege și fărădelege

994

Peste tot în lume apicultura este reglementată legislativ. La noi ultima reglementare amănunțită în acest domeniu o face Legea nr. 383 / 2013 – legea apiculturii, modificată prin legile nr. 280 / 2015 și 79 / 2020, și alte acte normative emise de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și de Guvernul României. Aceste documente pun pe un făgaș normal întreaga activitate de creștere și exploatare a familiilor de albine și de comercializare a produselor acestora. Sunt prevăzute explicit drepturi și obligații specifice atât pentru apicultori, comercianți, organe administrative locale, cât și pentru toți cetățenii României, vizavi de aceste insecte atât de folositoare naturii și omului. Fără albine mai toate plantele comestibile ar rămâne sterpe, și cu siguranță ar pieri, căci se înmulțesc prin semințe; noi fără hrană, și dacă hrană nu e … nimic nu e! Pe lângă rostul ei de hrană puternic energogenă, 100 gr miere au peste 300 de kcal, mierea este și primul, și până azi cel mai puternic conservant natural, iar produsele auxiliare ale stupului, ceara, polenul, propolisul, lăptișorul de matcă, veninul, au puternice efecte medicinale. Ba chiar și moarte, albinele, sunt utile omului căci din corpul lor inert se prepară medicamente de uz veterinar (vezi Apilarnilul etc). Oamenii primitivi recoltau mierea direct din cuiburile albinelor aflate în scorburile pomilor sau crăpăturile stâncilor, apoi au început să confecționeze ei cuiburi artificiale, practic să domesticească albinele. Mențiuni străvechi despre aceasta relevă desenele rupestre din Spania, făcute cu peste 6.000 de ani îHr. Ba chiar într-o peșteră din Zimbabwe este imortalizată și utilizarea fumului în activitatea de stupărit din aceeași perioadă. Mierea găsită de arheologi în mormintele faraonilor, vechi de câteva mii de ani, era comestibilă și la acea dată. Pe un basorelief din templul egiptean al Soarelui, cu peste 2.500 de ani îHr, sunt gravate scene de apicultură avansată, iar primele mențiuni scrise despre apicultură au fost făcute cu peste 1.500 de ani îHr, în pachetul de legi hitite, scrise pe tăblițe de lut descoperite de arheologi în câmpia Anatoliei. Acestea relevă și amenzile ce se aplicau hoților de miere, stupi, roiuri de albine. În această zonă, și acum stupii sunt de formă cilindrică, orizontali, ca acum 4 – 5 mii de ani. Grecul Aristotel (384 – 322 îHr), neștiind prea multe despre anatomia și fiziologia albinei, afirma că mai multe albine depun ouă în stup. În schimb romanii Cato, Varro, Columella, Paladius, remarcă în scrierile lor valoarea comercială a mierii, faptul că stupii erau făcuți pe atunci din lut, cărămizi, bălegar, bușteni, scânduri, tulpini de fenicul, nuiele împletite, arbori de plută, mică transparentă, orizontali de dimensiunile 30 x 30 x 90 cm și că unele popoare creșteau albina Melipona beechii – albă care nu înțeapă, în stupi orizontali asemănători celor de azi. Hipocrate – recomanda mierea pentru vindecarea afecțiunilor gastro-intestinale, renale, respiratorii, a plăgilor, iar Tracii o socoteau drept „hrană vie”. Și eu, când eram copil, am găsit într-o magazie a bunicilor mei un stup împletit din nuiele și altul scobit în trunchiul unui copac pe care, om fiind, bineînțeles că i-am distrus căci … erau prea vechi și inestetici. În anul 1682 grecii creează stupii cu rame mobile, desigur departe de forma celor de azi, dar un important pas înainte în această tehnologie. Prima carte despre virtuțile mierii, „The virtues of honey in preventing many of the worst of disorders – Virtuțile mierii în prevenirea multora dintre cele mai rele disfuncții”  a fost scrisă în anul 1759 de către John Hill. Apicultura începe să devină știință după anul 1800 AD, prin studierea anatomiei, fiziologiei și comportamentului albinelor. În anul 1851 J J Langstroth introduce pentru prima dată ramele în interiorul stupului, cu un spațiu, coridor, de 6 – 10 mm între ele pentru a facilita circulația albinelor, din anul 1857 începe utilizarea foliei de ceară artificială pe noile rame, iar în anul 1865 italianul Francesco de Hruschka a inventat centrifuga pentru extras mierea de pe rame.
Mierea – principalul produs al stupului era inclusă în antichitate în peste 900 de rețete numai în Egiptul Antic, și se produce din nectarul a peste 2.000 de specii de plante.
Azi în lume se produc anual peste 1,7 milioane de to de miere, cei mai mari producători fiind: China cu 299.300 de to, Argentina – 93.420 to, Turcia – 83.340 to, SUA – 79.200 to, Ucraina – 71.460 to, Rusia – 52.330 to, India –  52.230 to, Mexic – 50.630 to, Spania – 37.000 to și Canada – 36.110 to. În Europa după Ucraina, Rusia și Spania urmează Germania cu 21.230 de to și România cu 19.900 tone de miere. Consumul anual de miere este de departe condus de China cu  238 kg miere / locuitor, urmată de SUA cu 163 kg, Germania cu 89 kg, Turcia cu 66 kg, Rusia cu 54 kg, Ucraina cu 52 kg, India cu 45 kg, Spania cu 40 kg, Etiopia cu 40 kg și Mexicul cu 31 kg. Noi, românii, consumăm anual cam 10 kg de miere pe cap de locuitor.  Mierea conține glucoză, fructoză, zaharoză, maltoză, trahaloză, melecitoză, pentazani, fructozani, sucroză, fermenți, săruri minerale de fosfor, cupru, aluminiu, mangan, magneziu, clor, sulf, siliciu, beriliu, galiu, vanadiu, zirconiu, titan, nichel, stibiu, plumb, argint, fier, sodiu, potasiu, calciu, provitamina A, complexul B: B1 = tiamina, B2 = riboflavina, B6 = piridoxina, B12 = cianocobalamină, vitamina C = acid ascorbic, vitamina E = acid pantotenic, vitamina H = biotină, vitamina K = phytonadionă (vitamina pentru coagulareaa sângelui), acid folic, rutină, antioxidanți, antibiotice, conservanți, 315 kcal / 100 gr fiind echivalentă ca valoare nutritivă cu 5 ouă, 700 gr morcovi, 1,4 kg cartofi, 600 ml lapte, 2 banane sau 3 portocale. Are proprietăți antibacteriene, antibiotice, antioxidante, anti-carii (combate inclusiv Streptococcus mutans), antiinflamatorii, biostimulatoare, calmante, curtive (vindecă unele afecțiuni), depurative, detoxifiante, emoliente, energizante, emulsionante ale unor grăsimi, factorul yin în Medicina Tradițională din China și India,  imunostimulatoare, laxative, nutritive, regeneratoare, tonic – cardiace. Joacă rol benefic în tratarea afecțiunilor aparatului ORL, faringitei, antiinflamator al aparatului respirator, antibronșitic, antiastmatic, contra tusei, răcelii, rinitelor, TBC-ului, în tratarea afecțiunilor cardio-vasculare, contra anemiei, constipației, ulcerului gastro-duodenal, cirozei hepatice, afecțiunilor osteologice, ale articulațiilor, reumatismale, afecțiunilor oculare, cataractei, afecțiunilor sistemului nervos, asteniei, neursteniei, erizipelului, unor boli ale pielii sânilor, arsurilor, ulcerațiilor, eczemelor, furunculozei (extrage puroiul), ulcerului varicos, reduce durerea etc. În afară de alimentație și medicină se mai folosește în cosmetică. Înainte de inventarea frigiderului era folosită la conservarea „sine die” a unor alimente, mai ales a cărnii în butoaiele de pe corăbii. Compoziția chimică a mierii, deci și însușirile și utilitățile ei sunt variabile cu structura floristică din care albinele o fabrică. Astfel: mierea de tei – este valoroasă în protecția contra răcelilor, tusei, oboselii, stresului, gâtului, crampelor, afecțiunilor renale; mierea de rapiță – este mai eficace în bolile gastro-duodenale; mierea de salcâm este cea mai bogată în vitaminele complexului B, ușor asimilbilă, energizantă; mierea de floarea soarelui are efect benefic în surmenaj, efortul fizic și intelectual, îmbunătățește circulația sângelui, iar mierea de mană care conține de 12 – 20 de ori mai multe săruri minerale decât celelalte sortimente este benefică în anemii, astenii, debilitate, fragilitate, rahitism, osteoporoză, spasmofilie, viroze. În alimentație este recomandată copiilor cam 2 – 3 lingurițe / zi, adulților cam 3 – 4 lingurițe / zi și se interzice copiilor sub un an din cauza riscului de a induce acestora botulism – conține uneori bacteria Clostridium botulinum. Consumată în sortimentul adecvat situației aceasta are efecte benefice cum niciun alt aliment nu are.  Pentru colectarea nectarului, polenului și apei lucrătoarele activează pe un teritoriu cu raza de 5 – 6 km în jurul stupului, cu viteza de 70 km / h, vizitează 50 – 100 flori la un zbor, iar pentru a produce un borcan de miere vreo 550 de albine parcurg în zbor cam 144.000 km (de trei ori lungimea Ecuatorului Pământului), vizitând cam 2.000.000 de flori, iar pentru a aduce 100 ml apă în stup trebuie să facă peste 3.000 de zboruri. Pe durata vieții ei, de 6 săptămâni din primăvară până în toamnă, o albină produce 1 – 12 lingurițe de miere, în funcție de productivitatea în nectar a florilor și depărtarea acestora de stup.  Există și miere toxică produsă din nectarul florilor de Atropa belladona – mătrăguna, Canabis sativa – cânepa, Datura inoxia, Datura stramonium – ciumăfaia, Hiosciamus niges – măselarița, Juncus effusus – rugina,  Rhododendron ponticum, Rhododendron luteum, Rhododendron groenlandinum, River corymbosa, Senecio jacobeae, Turbin corymbeae, ca să menționez doar pe cele mai importante plante melifere otrăvitoare din flora Europei. Această miere produce consumatorului scăderea tensiunii arteriale, amețeli, greață, leșin, tulburări de vedere, salivare abundentă, transpirație, vomă, pierderea echilibrului, hiperexcitabilitate, atonie musculară, halucinații, convulsii care pot dura și câteva ore, și chiar decesul. Pentru prima oară în istorie s-a confruntat cu o asemenea situație armata lui Alexandru Macedon în campania din India. Această miere are însă și o parte bună căci poate fi folosită, cu prescripție medicală desigur, și pentru tratarea hipertensiunii arteriale, tratarea bolilor de stomac, diabet, îmbunătățirea performanțelor sexuale, ca afrodiziac etc. Despre celelalte produse ale stupului poate vom vorbi în alt articol. Pe planeta noastră există o singură insectă care produce hrană pentru om, și asta cu o preocupare și corectitudine demne de a fi urmate și de om, spre lauda și măreția lui. Dar ți-ai găsit! Din contră, în inconștiența lui, cauzată probabil de amețeala generată de cocoțarea sa în vârful piramidei trofice, omul de azi – împăunat cu dublă mențiune a epitetului de deștept – sapiens sapiens în denumirea științifică – distruge totul în jurul său, chiar și aceste insecte care ne furnizează hrana cea de toate zilele atât în mod direct – prin mierea din stup, dar mai ales în mod indirect – prin polenizarea a peste 85% din plantele utile nouă și făcând astfel ca acestea să dea roade. În actele normative sunt prevăzute obligații stricte ale apicultorilor, organelor administrative locale, dar și cetățenilor în legătură cu comportamentul față de aceste ființe minunate care, în treacăt fie spus, sunt atât de inteligente că știu că Pământul este rotund, sunt adevărate genii ale matematicii putând calcula distanțe și unghiuri cu raportare la Soare, sunt exclusiv vegetariene și unica specie de pe Pământ care aduce mediului, și omului desigur, numai beneficii fără a face rău altor specii de plante și animale de pe planetă. Multe persoane fac ușor vorbire alarmantă la adresa acestora, fără să știe însă că pentru a provoca moartea unui om sunt necesare ca 1.100 de înțepături simultane de albine (cam 3% din efectivul unui stup), ceea ce nu se cunoaște că s-ar fi întâmplat însă. Desigur, fac excepție de la aceasta persoanele alergice la veninul de albină, care pot face șoc anafilactic și chiar muri dintr-o singură înțepătură de albină, dacă nu se intervine imediat cu măsuri de contracarare, la îndemâna oricui de altfel. Desigur că se îneacă în apă destule persoane, chiar și buni înotători, dar nu am auzit să fi fost oprit sezonul estival, secate toate apele. De ce atunci să ne purtăm atât de dușmănos, chiar dacă doar indiferenți, față de aceste insecte care ne sunt benefice în măsură cel puțin egală cu apa?
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Bogăția vine de la sine apoi …
Ing. Ion VELICI

Stimați fermieri, posesori sau nu de familii de albine, vă rog să respectăm cu toții, chiar mai mult decât pe noi înșine, aceste gâze, vechi de peste 400 de milioane de ani pe pământ – deci cu mult mai vechi decât noi oamenii, căci ele sunt cele care ne țin pe noi pe acest pământ, ele sunt, cum s-ar spune, craca pe care stăm, și dacă ele dispar, cu siguranță, dispărem și noi, omenirea. Nu sunt vorbe mari, spuse în loc de altceva, ci un avertisment de ultimă oră pe care mă văd nevoit să-l lansez cu fiecare articol pe care-l voi publica. Primesc suficient de multe telefoane în care mi se aduce la cunoștință despre masacrarea familiilor de albine de către posesorii de unul sau mai mulți pomi fructiferi care fac tratamente chimice „după ureche” și în momente total nepotrivite, mai ales în timpul înfloritului, și fără să anunțe apicultorii de lucrul acesta. Legea prevede pedepse aspre pentru astfel de nereguli. Așadar, înainte de a efectua un tratament chimic la pomi, vii sau legume în câmp, anunțați primăria de acest lucru, comunicând ziua tratamentului și produsele ce le veți folosi. Primăriile sunt obligate să înstiințeze pe apicultorii din zona respectivă de acest lucru. Nu uitați: majoritatea plantelor sunt polenizate de insecte precum albinele. Dacă acestea dispar, iau cu ele pe altă lume și sursele noastre de hrană.
Și dacă hrană nu e … nimic nu e!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here