Agricultura pe înțelesul tuturor – APICULTURA, între lege și fărădelege

Peste tot în lume apicultura este reglementată legislativ. La noi ultima reglementare amănunțită în acest domeniu o face Legea nr. 383/2013 – Legea apiculturii, modificată prin legile nr. 280 / 2015 și 79 / 2020, și alte acte normative emise de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și de Guvernul României. Aceste documente pun pe un făgaș normal întreaga activitate de creștere și exploatare a familiilor de albine și de comercializare a produselor acestora. Sunt prevăzute explicit drepturi și obligații specifice atât pentru apicultori, comercianți, organe administrative locale cât și pentru toți cetățenii României, vis-a-vis de aceste insecte atât de folositoare naturii și omului.   
Fără albine mai toate plantele comestibile ar rămâne sterpe, și cu siguranță ar pieri, căci se înmulțesc prin semințele produse ca urmare a polenizării entomofile de către aceste insecte, iar noi fără hrană, și … dacă hrană nu e… nimic nu e! Pe lângă rostul ei de hrană puternic energogenă, 100 gr. miere au peste 300 de kcal, mierea este și primul, și până azi cel mai puternic conservant natural, iar produsele auxiliare ale stupului, ceara, polenul, propolisul, lăptișorul de matcă, veninul, au puternice efecte medicinale. Ba chiar și moarte, albinele, sunt utile omului, căci din corpul lor inert se prepară medicamente de uz veterinar (vezi Apilarnilul etc). Oamenii primitivi recoltau mierea direct din cuiburile albinelor aflate în scorburile pomilor sau crăpăturile stâncilor, apoi au început să confecționeze ei cuiburi artificiale, practic să domesticească albinele. Mențiuni străvechi despre aceasta relevă desenele rupestre din Spania, făcute cu peste 6.000 de ani î.Hr. Ba chiar întro peșteră din Zimbabwe este imortalizată și utilizaarea fumului în activitatea de stupărit din aceeași perioadă. Mierea găsită de arheologi în mormintele faraonilor, vechi de câteva mii de ani, era comestibilă și la acea dată. Pe un basorelief din templul egiptean al Soarelui, cu peste 2.500 de ani î.Hr, sunt gravate scene de apicultură avansată, iar primele mențiuni scrise despre apicultură au fost făcute cu peste 1.500 de ani î.Hr., în pachetul de Legi Hitite, scrise pe tăblițe de lut descoperite de arheologi în câmpia Anatoliei. Acestea relevă și pedepsele ce se aplicau hoților de miere, stupi, roiuri sau familii de albine. În această zonă, și acum stupii  sunt de formă cilindrică, orizontali, ca acum 4 – 5 mii de ani. Grecul Aristotel (384 – 322 î.Hr), neștiind prea multe despre anatomia și fiziologia albinei, afirma că mai multe albine depun ouă în stup. În schimb romanii Cato, Varro, Columella, Paladius, remarcă în scrierile lor valoarea comercială a mierii, faptul că stupii erau făcuți pe atunci din lut, cărămizi, bălegar, bușteni, scânduri, tulpini de fenicul, nuiele împletite, arbori de plută, mică transparentă, orizontali, de dimensiunile 30 x 30 x 90 cm și că unele popoare creșteau albina Melipona beechii – albina albă care nu înțeapă, în stupi orizontali asemănători celor de azi. Hipocrate – recomanda mierea pentru vindecarea afecțiunilor gastro-intestinale, renale, respiratorii, a plăgilor, iar Tracii o socoteau drept „hrană vie”. Și eu, când eram copil, am găsit într-o magazie a bunicilor mei un stup împletit din nuiele și altul scobit în trunchiul unui copac (bunicii le spuneau uleie), pe care, om fiind, bineînțeles că i-am distrus căci… erau prea vechi și inestetici. În anul 1682 grecii crează stupii cu rame mobile, desigur departe de forma celor de azi, dar este un important pas înainte în această tehnologie. Prima carte despre virtuțile mierii, „The virtues of honney in preventing many of the worst of disorders – Virtuțile mierii în prevenirea multora dintre cele mai rele disfuncții”  a fost scrisă în anul 1759 de către John Hill. Apicultura începe să devină știință după anul 1800 AD, prin studierea anatomiei, fiziologiei și comportamentului albinelor. În anul 1851 J. J. Langstroth introduce pentru prima dată ramele în interiorul stupului, cu un spațiu, coridor, de 6 – 10 mm între ele pentru a facilita circulația albinelor, din anul 1857 începe utilizarea foliei de ceară artificială pe noile rame, iar în anul 1865 italianul Francesco de Hruschka a inventat centrifuga pentru extras mierea de pe rame.

Mierea – principalul produs al stupului, era inclusă în antichitate în peste 900 de rețete numai în Egiptul Antic, și se produce din nectarul a peste 2.000 de specii de plante. Azi în lume se produc anual peste 1,7 milioane de tone de miere, cei mai mari producători fiind: China cu 299.300 de tone, Argentina – 93.420 tone, Turcia – 83.340 tone, SUA – 79.200 tone, Ucraina – 71.460 tone, Rusia – 52.330 tone, India –  52.230 to, Mexic – 50.630 tone, Spania – 37.000 tone și Canada – 36.110 tone. În Europa după Ucraina, Rusia și Spania urmează Germania cu 21.230 de tone și România cu 19.900 tone de miere. Consumul anual de miere este de deprte condus de China – cu  238 kg miere/locuitor, urmată de SUA cu 163 kg, Germania cu 89 kg, Turcia cu 66 kg, Rusia cu 54 kg, Ucraina – cu 52 kg, India – cu 45 kg, Spania – cu 40 kg, Etiopia – cu 40 kg și Mexicul – cu 31 kg, iar noi, românii consumăm anual cam 10 kg de miere pe cap de locuitor, nici măcar un kg de miere lunar, comparativ cu chinezii care consumă cam 20 kg/om/lună.
Mierea – conține: glucoză, fructoză, zaharoză, maltoză, trahaloză, melecitoză, pentazani, fructozani, sucroză, fermenți, săruri minerale de: aluminiu, argint, beriliu, calciu, clor, cupru, fier, fosfor, galiu,  magneziu, mangan, nichel, potasiu, plumb, siliciu, sodiu, stibiu, sulf, titan, vanadiu, zirconiu; aproape jumătate din Tabelul Periodic al Elementelor, și provitamina A, complexul B: B₁ = tiamina, B₂ = riboflavina, B₆ = piridoxina, B₇ – rutină, B₉ – acid folic, B₁₂ = cianocobalamină, vit C = acid ascorbic, vit E = acid pantotenic, vit H = biotină, vit K = phytonadionă (vitamina utilă pentru coagulareaa sângelui); antibiotice, antioxidanți, conservanți, 315 kcal / 100 gr, fiind echivalentă ca valoare nutritivă cu 5 ouă, 700 gr morcovi, 1,4 kg cartofi, 600 ml lapte, 2 banane sau 3 portocale. Are proprietăți antibacteriene, antibiotice, antioxidante, anti-carii (combate inclusiv Streptococcus mutans), antiinflamatorii, biostimulatoare, calmante, curative (vindecă unele afecțiuni), depurative, detoxifiante, emoliente, energizante, emulsionante ale unor grăsimi, factorul yin în Medicina Tradițională din China și India,  imunostimulatoare, laxative, nutritive, regeneratoare, tonic – cardiace. Joacă rol benefic în tratarea afecțiunilor aparatului ORL, faringitei, antiinflamator al aparatului respirator, antibronșitic, antiastmatic, contra tusei, răcelii, rinitelor, TBC-ului, în tratarea afecțiunilor cardio-vasculare, contra anemiei, constipației, ulcerului gastro-duodenal, cirozei hepatice, afecțiunilor osteologice, ale articulațiilor, reumtismale, afecțiunilor oculare, cataractei, afecțiunilor sistemului nervos, asteniei, neurasteniei, erizipelului, unor boli ale pielii, ale sânilor, arsurilor, ulcerațiilor, eczemelor, furunculozei (extrage puroiul), ulcerului varicos, reduce durerea etc. În afară de alimentație și medicină se mai folosește în cosmetică. Înainte de inventarea frigiderului era folosită la conservarea „sine die” a unor alimente, mai ales a cărnii – în butoaie pe corăbii.
Compoziția chimică a mierii, deci și însușirile și utilitățile ei, sunt variabile cu structura floristică din care albinele o fabrică, astfel că există mai multe sortimente de miere ale căror principale efecte benefice sunt:
– mierea de brad – are efect benefic asupra sistemului respirator, antitusiv, expectorant;
– mierea de castan – are proprietăți cicatrizante și ameliorează circulația sanguină;
– mierea de cimbrișor – are efecte antiseptice, tonice, calmante și expectorante;
– mierea de coriandru – ajută la tratarea  ulcerelor și gastritelor;
– mierea de floarea soarelui – are efect benefic în surmenaj, efortul fizic și intelectual, îmbunătățește circulația sângelui, stimulează sistemul imunitar;
– mierea de mac – are efect somnifer;
– mierea de mană – care conține de 12 – 20 de ori mai multe săruri minerale decât celelalte sortimente este benefică în anemii, astenii, debilitate, fragilitate, osteoporoză, rahitism, spasmofilie, viroze, are efect antiinflamator al tubului digestiv, laxativ;
– mierea de Manuca – este produsă din nectarul florilor arborilor Manuca aflați numai în unele insule sălbatice, nepopulate, din Noua Zeelandă, are puternic efect antibacterian,  antifungic, putând distruge bacteriile E coli, Helicobacter sau Streptococus;
– mierea de mentă – are efect calmant pentru sistemul gastrointestinal, este analgezică și combate balonarea;
– mierea polifloră – este socotită cea mai complexă și completă miere, cea mai benefică, având efectele aproape ale tuturor celorlalte sortimente;
– mierea de rapiță – este mai eficace în bolile gastroduodenale, osteoporoză, are puternic efect antibacterian;
– mierea de salcâm – este cea mai bogată în vitaminele complexului B, ușor asimilabilă, energizantă;
– mierea de tei – este valoroasă în protecția contra afecțiunilor gâtului, afecțiunilor renale, crampelor, insomniei, oboselii, răcelilor, stresului, tusei, etc;
– mierea de trifoi – are efect diuretic, contribuie la eliminarea apei din țesuturi și la fixarea calciului în oase; întărește sănătatea oaselor;
– mierea de zmeură – ajută în buna funcționare a sistemului endocrin și în prevenirea osteoporozei.

Mierea contrafăcută – produsă din diferitele zaharuri și siropuri introduse în stup – nu este miere.

În alimentație – este recomandată copiilor de peste un an – cam 2 – 3 lingurițe/zi, adulților cam 3 – 4 lingurițe/zi și se interzice copiilor sub un an din cauza riscului de a induce acestora botulism – conține uneori bacteria Clostridium botulinum. Consumată în sortimentul adecvat situației aceasta are efecte benefice cum niciun alt aliment nu are.
Există și miere toxică produsă din nectarul florilor de Atropa belladona – mătrăguna, Canabis sativa – cânepa, Datura inoxia, Datura stramonium – ciumăfaia, Hiosciamus niges – măselarița, Juncus effusus – rugina,  Rhododendron ponticum, Rhododendron luteum, Rhododendron groenlandinum, River corymbosa, Senecio jacobeae, Turbin corymbeae, ca să menționez doar pe cele mai importante plante melifere otrăvitoare din flora spotană a Europei. Această miere produce consumatorului scăderea tensiunii arteriale, amețeli, greață, leșin, tulburări de vedere, salivare abundentă, transpirație, vomă, pierderea echilibrului, hiperexcitabilitate, atonie musculară, halucinații, convulsii care pot dura și câteva ore, și chiar decesul. Pentru prima oară în istorie s-a confruntaat cu o asemenea situație armata lui Alexandru Macedon în campania din India. Această miere are însă și o parte bună, căci poate fi folosită, cu prescripție medicală desigur, și pentru tratarea hipertensiunii arteriale, tratarea bolilor de stomac, diabet, îmbunătățirea performanțelor sexuale, ca afrodiziac etc.

Recunoașterea mierii adevărate
presupune unele proceduri la îndemâna oricui, cum ar fi:
Testul cu bula de aer – care presupune întoarcerea inversă a borcanului cu miere fluidă și dacă bula de aer de sub capac se ridică încet și întreagă prin miere este semn că aceasta este pură;
Testul cu apă – presupune cufundarea unei lingurițe de miere într-un pahar cu apă și dacă aceasta nu se dzolvă imediat în apă este semn că mierea respectivă este pură;
Testul cu chibritul – constă în scufundarea în miere a capătului cu pastă nearsă al unui chibrit și dacă apoi acesta se aprinde ușor este semn că mierea este pură.
Testul cu cristalizarea – zaharisirea – are în vedere faptul că toată mierea pură cristalizează, mai puțin cea contrafăcută, mai repede sau mai târziu. Trebuie ținut cont de faptul că mierea de salcâm cristalizează după un timp mai îndelungat decât celelalte sortimente.

Cunoscând cele de mai sus despre miere, cred că acum veți putea alege corect din piață sortimentul de miere adevărată și adecvat pretențiilor dumneavoastră, dar mai important veți avea o atitudine măcar binevoitoare față de albine.
Pe planeta noastră există o singură insectă care produce hrană pentru om, și asta cu o preocupare și corectitudine demne de a fi urmate și de om, spre lauda și măreția lui. Dar, ți-ai găsit! Din contră, în inconștiența lui, cauzată probabil de amețeala generată de cocoțarea sa în vârful piramidei trofice, omul de azi – împăunat cu dublă mențiune a epitetului de deștept – sapiens sapiens, în denumirea științifică – distruge totul în jurul său, chiar și aceste insecte care ne furnizează hrana cea de toate zilele atât în mod direct – prin mierea din stup, dar mai ales în mod indirect – prin polenizarea a peste 85% din plantele utile nouă, și făcând astfel ca acestea să dea roade. În actele normative sunt prevăzute obligații stricte ale apicultorilor, organelor administrative locale, dar și cetățenilor în legătură cu comportamentul față de aceste ființe minunate care, în treacăt fie spus, sunt atât de inteligente că știu că Pământul este rotund, sunt adevărate genii ale matematicii putând calcula distanțe și unghiuri cu raportare la Soare, sunt exclusiv vegetariene și unica specie de pe Pământ care aduce mediului, și omului desigur, numai beneficii, fără a face rău altor specii de plante și animale de pe planetă. Multe persoane fac ușor vorbire alarmantă la adresa acestora, fără să știe însă că pentru a provoca moartea unui om normal sunt necesare cam 1.100 de înțepături simultane de albine (cam 3% din efectivul unui stup), ceea ce nu se cunoaște că s-ar fi întâmplat însă. Desigur fac excepție de la aceasta persoanele alergice la veninul de albină, care pot face șoc anafilactic și chiar muri dintr-o singură înțepătură de albină, dacă nu se intervine imediat cu măsuri de contracarare, la îndemâna oricui de altfel. Desigur că se îneacă în apă destule personae, chiar și buni înotători, dar nu am auzit să fi fost oprit sezonul estival, secate toate apele. De ce atunci să ne purtăm atât de dușmănos, chiar dacă doar și numai indiferenți, față de aceste insecte care ne sunt benefice în măsură cel puțin egală cu apa?

Sper că lectura acestui articol vă va face să priviți cu alți ochi apicultura în general și albinele în mod special.

Pentru explicații mult mai amănunțite și o mai bună înțelegere a acestor tehnologii consultați cartea mea 

 Ghidul fermierilor mici și mijlocii:

• 1 – Culturi de câmp, furajere și legumicole – ediția 2020,
• 2 – Viticultură și vinificație – ediția 2021,
• 3 – Pomicultură – ediția 2022
• 4 – Zootehnie – ediția 2023

Telefon:  0765 622 623 – luni – vineri între orele 08.30 – 16.00, sau – 0764 471 206  –  permanent                                                                                              

Aștept cu deosebit interes propunerile, sugestiile dumneavoastră, stimați cititori, fermieri, și despre alte subiecte de interes în activitatea cotidiană din ferma,  gospodăria dumneavoastră căci:

Dacă toate astea fi-vor respectate,
Bunăstarea vine către tine apoi …
Ing. Ion VELICI