Afecţiuni ale tiroidei combătute prin remedii naturiste

700

tiroidaAfecţiunile tiroidei nu trebuie lăsate de izbelişte, deoarece ele reflectă asupra stării noastre de sănătate. În urma unor studii clinice, tulburările tiroidei se manifestă mai mult la femei decât la bărbaţi, din cauza modificărilor hormonale la care este supus organismul unei femei.

Terapiile naturiste acţionează destul de bine asupra acestor afecţiuni dacă le facem în mod frecvent şi dacă credem în efectele lor remarcabile.

Terapia prin tinctură de nuci se realizează prin infuziile de frunze, dar şi prin tinctura de nuci, cu efect profilactic în disfuncţiile hipotiroidiene. Se poate găsi la plafar, dar în sezonul în care apar nucile puteţi să pregătiţi singuri tinctură care se face astfel: se mărunţesc nucile şi se pun la soare, peste care se adaugă zahăr şi alcool pentru a nu se produce fermentarea.

Un alt tratament naturist la fel de bun ca cel de nuci este cel cu tinctura de iod. Iată cum se face acest tratament: zilnic, pe locul menţionat, până când pata creată de primele picături va intra în piele. În acest moment, abia se consideră că glanda a absorbit cantitatea de iod de care are nevoie.

Terapia cu suc de lămâie sau cu suc de orz verde este foarte bună şi are şi un gust plăcut. De asemenea trebuie să amintim de infuziile de creţişoară şi coada calului (o cană dimineaţa şi una seara ) sau de infuzia de drăgaică ( două ceşti în fiecare zi ).

Foarte benefice s-au dovedit a fi compresele cu varză sau masajul la gât cu alifie de drăgaică, tratamente ştiute numai de bunica, dar se pare că au efecte garantate.

Un alt tratament puţin mai ciudat, ar fi acela prin vocale. Repetă vocala “I” atunci când te relaxezi stând în pat. Spune cu voce tare vocala “I”, aproximativ 15 minute. Exersează de două ori pe zi şi te vei bucura de efectele acestei terapii în mai puţin de o lună.

Dar să nu uităm că cel mai indicat este un control la medicul specialist în aceste probleme, deoarece este singurul care poate pune diagnosticul corect şi vă poate prescrie un tratament corect şi eficient.

Cristina Răscol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here