Afacerist în așteptarea verdictului la Tribunalul Gorj

785

Ieri, a avut loc ultimul termen în procesul în care un om de afaceri din Târgoviște a fost judecat de instanțele gorjene într-un dosar de evaziune fiscală. Procurorii îl acuză pe Petru Blanda de un prejudiciu de aproape 5 milioane de lei, lucru pe care acesta îl neagă categoric. Anchetatorii susțin că bărbatul ar fi introdus în contabilitatea firmelor sale peste 300 de facturi fiscale pentru operațiuni fictive pentru a diminua astfel baza impozabilă și a plăti statului mai puține taxe. Inculpatul a mai făcut închisoare în trecut, fiind condamnat pentru același gen de fapte la 3 ani de pușcărie, din care a executat doar o parte. Acum procurorul de caz a cerut ca instanța să includă și restul respectiv în condamnarea pe care o va dispune, dacă va fi luată o astfel de decizie.
Petru Blanda a vorbit și el mai bine de o oră în fața judecătorului care îi va decide soarta și a încercat să explice că este complet nevinovat. Afaceristul dâmbovițean a declarat că și în dosarul precedent în care a fost condamnat cu executare, dar și în cel de acum, angajații în care a avut încredere au fost cei care au produs prejudiciul invocat de anchetatori. Firmele sale, ambele cu același nume, Ecrprod SRL, dar una cu sediul la Târgoviște și alta cu sediul la Târgu-Jiu, au fost conduse de oameni în care acesta spune că avea încredere. Mai ales în perioada în care era în spatele gratiilor, Blanda a trebuit să le dea mână liberă subordonaților săi. Acesta spune că foștii directori și contabili ai firmei s-au folosit de încrederea sa pentru a delapida, de fapt, sume importante din contabilitatea celor două societăți, ambele fiind acum în faliment.
Omul de afaceri va primi verdictul spre sfârșitul lunii, asta dacă instanța nu va amâna pronunțarea unei sentințe până la un termen ulterior. Verdictul nu va fi însă definitiv, putând fi contestat atât de către procurori, cât și de către inculpat.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here