Adversarii Viitorului, uimiți de gorjeni: ,,E o surpriză că au reușit să ajungă aici”

773

Finanțatorul Ceahlăului Piatra Neamț, Anton Măzărianu, are încredere că formația sa se va bate pentru promovare în prima ligă. Trupa condusă de fostul antrenor al pandurilor, Cristi Pustai, a fost una dintre cele două formații care i-au învins pe gorjenii de la Viitorul Târgu Jiu. De altfel, pentru omul de afaceri moldovean este o surpriză că echipa lui Călin Cojocaru se află pe locul 6 la final de an, ultimul ce duce în play-off. Nemțenii au, după 15 etape din sezonul regular al Ligii 2, 22 de puncte, la egalitate cu Steaua, Concordia și FK Miercurea Ciuc, și la un punct sub Viitorul. Finanțatorul Ceahlăului a pus în vedere un scenariu interesant: la baraj poate merge și o echipă din play-out. ,,Atâta timp cât suntem la un punct de play-off, nimeni nu poate spune că nu e o țintă pentru noi, având în vedere că mai sunt patru jocuri. Așa, după niște calcule matematice, măcar trei victorii și un egal și ne cam ducem în play-off. Avantajul nostru este că avem un program mai ușor sper deosebire de al celora care se află deasupra noastră și mai joacă și între ele. (…) Rezultatele ne-au ajutat. Puteam fi la o distanță mai mare de play-off în momentul ăsta. Simt că va fi o luptă până la capăt. Cred că o să ne batem până în ultima clipă și vom ajunge în play-off și probabil vom ajunge și la un baraj. Dacă tot am obișnuit populația din Piatra Neamț cu baraje de promovare, de ce nu? Procedura este clară. Dacă intră trei cu drept de promovare și trei fără drept, a patra pentru baraj se va alege din barajul dintre cele două câștigătoare ale grupelor de play-out. În momentul de față, două sunt clare, primele două din clasament sunt fără drept (n.r. – CSC Șelimbăr și Corvinul Hunedoara). Steaua, chiar dacă nu este acum în play-off, este peste noi în clasament, cu același număr de puncte, dar cred că va intra în play-off.Lupta se va duce până în ultimul meci, pentru că, spre deosebire de anii trecuți, sezonul acesta avem o luptă foarte strânsă. Deja sezonul trecut, pe vremea aceasta, erau distanțate șase-șapte echipe de restul, acum suntem toate pe acolo, și echipe de renume chiar. Sunt Chindia, Steaua, Mioveni, ș.a.m.d. Viitorul Pandurii, iarăși, o surpriză pentru mine, că a reușit să ajungă până aici. Sunt echipe care pot să facă diferența și care vor lupta până la capăt”, a declarat Măzărianu la Monitorul TV. În ultimele patru etape ale sezonului regular, Ceahlăul va întâlni Concordia Chiajna (deplasare), CSC Dumbrăvița (acasă), FK Miercurea Ciuc (deplasare) și Progresul Spartac (acasă).
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here