ADRIAN BECHERETE

1031

E nedrept ca numele doctorului Adrian Becherete (14 ian. 1925 – 17 mai 1983), un valoros reprezentant al culturii noastre, precum și simbol al vieții spirituale gorjene, să fie amintit atât de rar sau deloc, mai ales în breasla epigramiștilor. Anul acesta se împlinesc 95 de ani de la nașterea sa și 37 de ani de când ne-a părăsit. În acest context, e demn de laudă faptul că s-a publicat un articol în cotidianul „UNIVERSUL OLTENIEI” din 14 ianuarie 2020 (apărut și anul trecut în aceeași publicație), semnat de fiul său, publicistul Marius Becherete. L-am citit pe internet și, astfel, am aflat lucruri noi despre cel pe care-l știam drept „epigramistul gorjean Adrian Becherete”, prezent în câteva antologii de epigrame. Semnificativ este faptul că apare și în culegerile Clubului „Cincinat Pavelescu”: constituie dovada că, înainte de a se pune bazele Uniunii Epigramiștilor din România, în 1990, acest club a adunat, în rândul membrilor săi, epigramiști din toată țara, anticipând crearea Uniunii. Astfel, în volumul „Cascada epigramelor”, Ed. Litera, 1982, ediție îngrijită de Mircea Trifu, președintele clubului, figurează la p. 9-10 cu două epigrame. În prima, critica adusă librarilor poate să-i uimească pe „cititorii” de azi: pe vremea „împușcatului”, oamenii stăteau la coadă să prindă o carte bună (dacă nu era dosită sub masă):
Cărți pe sub mână
Mi-s foarte dragi librarii, dar
Un gând necruțător m-apasă –
Să pot striga și nu-n zadar:
De-acum… cu cărțile pe masă!
În cealaltă, umorul e-nvăluit în ironie:
Dermatologului meu
Îi exprim recunoștința
Și-l respect, într-adevăr:
Doar un an și-a dat silința
Și m-a vindecat de păr.
Spre lauda antologatorilor (George Corbu, George Zarafu, Valerian Lică) e prezent și în cuprinzătoarea Antologie a epigramei românești, 2007, Ed. Pro Transilvania, cu o foarte scurtă prezentare și cu șase epigrame, din care desprindem catrenul cu învățăminte privind „pritocirea” oricărei opere literare, deci și a epigramei, chiar dacă se scrie la ani mai „târzii”, cum a debutat și Arghezi:
Mie însumi
La o adică, pasămite,
Târziu a debutat și-Arghezi,
Dar e știut, nu toți aezii
Vin cu… cuvinte potrivite.
Viitorul doctor și epigramist s-a născut pe 14 ianuarie 1925, la Vădeni, azi cartier în nordul municipiului Târgu-Jiu (de care este legat și numele eroinei Ecaterina Teodoroiu, o Ioana D’Arc a românilor, care-și are aici bustul), în familia învățătorului Toma T. Becherete. Au fost cinci frați, el fiind cel mai mare, apoi Ion, Tomel (născut orb și decedat la 18 ani), Mariana și Grigore. A urmat Gimnaziul „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, iar bacalaureatul l-a dat la Colegiul Național „Traian” din Turnu Severin, în 1943. A studiat la Facultatea de Medicină „Grigore T. Popa” din Iași, actuala Universitate de Medicină și Farmacie. După absolvire, la sugestia generalului Constantin Ispas de la Academia Militară (născut la 23 august 1925), trece în serviciul armatei. A fost medic militar la Pitești, Craiova, Târgu-Jiu, director al Sanatoriului de Antituberculoză de la Dobrița-Runcu. Această localitate – Runcu îl înrudește cu un alt epigramist gorjean – Ion Cănăvoiu (1938-1992) – emblema festivalului de umor din municipiul de naștere al doctorului, festival ajuns, în toamna lui 2019, la ediția a XXVII-a. La inițiativa lui Grigore Debreanu, în 2004, în primăvară, a luat naștere Festivalul de umor „Glume la Masa Tăcerii”, al cărui mare premiu a purtat numele „Adrian Becherete”. Manifestarea n-a cunoscut decât patru ediții, ultima în 2007, din lipsă de fonduri din partea primăriei. Despre Adrian Becherete mi-a vorbit cu multă căldură colegul său de „stetoscop, seringă și bisturiu”, Grigore Lupescu, tot din Târgu-Jiu, cel care, cu autoironie dezvăluie viabilitatea unei nedorite „trinități”.
Trei frați de cruce
Chirurgul, popa și groparul
Ce buni amici sunt între ei:
Cel care-l caută pe primul
Îi întâlnește pe toți trei.
„L-am cunoscut, eram prieteni, ne întâlneam la manifestări culturale și-l vizitam la Sanatoriul de la Dobrița. O clădire extrem de frumoasă, construită între cele două războaie. O adevărată operă de artă arhitectonică, așezată într-un peisaj montan. N-o să-i uit zâmbetul, dragostea de oameni, talentul artistic manifestat nu numai în literatură și în publicistică, ci și în pictură. ,,La Dobrița vizitatorul a întâlnit mai mulți medici, printre care și pe doctorița Eva (ftiziolog) și pe doctorul Adam, directorul adjunct al Direcției sanitare. Și condeiul confratelui nostru Gr. Lupescu a sărit singur de la piept, scriind o epigramă la adresa colegilor săi:
Adeseori tu îmi spuneai,
Dobrița e un colț de rai!
Nicio-ndoială nu mai am:
Stai între Eva și Adam.
Tot de la domnia sa – venerabilul confrate cu nume Lupesc, aflat în jurul împlinirii a 90 de ani, încă plin de vervă și căruia nici condeiul nu i s-a tocit, am aflat că dr. Adrian Becherete a avut ideea de a se întocmi o antologie a epigramiștilor, rămasă în manuscris. Într-una din vizitele pe care i le-a făcut când colegul său de breaslă locuia în Târgu-Jiu, a admirat câteva tablouri de pe pereți, pictate de gazdă. Îi poartă o vie amintire confratelui doctor epigramist care s-a stins înainte de vreme. Pentru că Adrian Becherete a trecut prin încercări grele, mai ales după afirmarea sa în viața culturală ca publicist, epigramist și plastician. A semnat cu pseudonime precum A. C. Tic, Andrei Boldur, B. Adrian, AB. A fost inclus în volume colective de epigramă încă din timpul vieții. Pentru activitatea sa publicistică a fost distins cu Meritul Cultural clasa a III-a, a primit nenumărate premii și mențiuni, fiind laureat al unor festivaluri de epigramă. A realizat, tipărite sau xeroxate, cinci volume de epigramă:
– Pilule amare (1981),
– Micul dicționar al epigramiștilor români (Xerox, 1981),
– Cu cărțile pe față, epigrame (volum personal, apoi în xerox, în colaborare, 1981),
– Pilule antimedicale, culegere de epigrame (Xerox, 1981),
– Femeia, eterna poveste, culegere de epigrame (Xerox, 1981)
– „Pilule amare” volum postum, 2018, Ed. Corvin, Deva.
A colaborat la nenumărate publicații, precum „Apărarea Patriei”, „Muncitorul sanitar”, „Gazeta Gorjului”. A fost redactor coordonator al periodicului „Gorjul sanitar”. A activat ca membru al cenaclurilor literare gorjene „Hyperion” și „Columna”. A publicat studiul monografic „Pagini din trecutul medicinei gorjene” (1980).
Ca plastician amator (pictor), a participat la mai multe expoziții de grup și a fost membru fondator al Asociației Artiștilor plastici și Fotografi amatori din Gorj.
Cu toate acestea, medicul militar, scriitorul, publicistul, plasticianul Adrian Becherete a cunoscut rigorile temnițelor așa-zis comuniste. A fost citat la Tribunalul Militar din Craiova. Despre acele evenimente a scris colonelul în retragere Ion Gociu care atestă că, printre cei arestați în primăvara 1959, se află și Mr. dr. Adrian Becherete medicul brigăzii din Unitatea Militară 01571 Târgu-Jiu. Cei judecați au fost condamnați la zece ani închisoare pentru „acțiuni de sabotare a măsurilor de asigurarea operativității Marii Unități pe timpul evenimentelor revoluției din Ungaria din 1956, pentru aprecieri negative privind calitatea armamentului sovietic și alte afirmații dușmănoase împotriva orânduirii socialiste.” Condamnații au suportat regimul temnițelor de la Craiova, Oradea, Aiud, Gherla.
A zăcut în pușcărie până în 1964, când a fost eliberat din Penitenciarul Gherla în urma decretului nr. 5/1963. În închisori a avut calitatea de deținut medic. A avut, ca pacienți, multe capete luminate ale Țării, printre care pe marele epigramist Al. O. Teodoreanu (Păstorel).După eliberarea din detenție a urmat un lung proces de reabilitare, fiindu-i restituit gradul militar. A refuzat să se întoarcă în Armată, renunțând la haina militară, preferând încadrarea ca medic civil la Dispensarul T.B.C. Baia de Aramă, apoi director al Sanatoriului de la Dobrița-Runcu.
Încercările vieții i-au marcat existența și, în cele din urmă, a fost răpus de o boală incurabilă la 17 mai 1983. Deci, anul acesta, se împlinesc 95 de ani de la naștere și 37 de ani de la deces.Înzestrat cu talente artistice – de epigramist și de pictor amator – afirmarea sa publică, în acest domeniu, i-a fost cumva atenuată de intensitatea activității sale profesionale. Totuși, a reușit să se impună în epigramistica românească prin creațiile sale care au dus „pe drumul de suiș” (cum se exprima Caragiale) această specie literară, în consonanță cu schimbările, cu acumulările în societate și în gândire. Aceasta nu înseamnă că au dispărut conceptele inoculate de tradiție, conform căreia, de exemplu, „bărbatu-i fruncea” (cum spun bănățenii). Așa că gorjeanul nostru aplică ironia la tânăra elevă, de parcă fenomenul n-ar fi același și la tânărul elev (bănuim, totuși, că genul personajului vizat a fost atras de rima la cuvântul clasa, care nu putea fi mai potrivită decât frumoasa):
Unei liceene
Și proverbele sunt glume –
Cugeta cu-amar frumoasa:
„Totul trece-n astă lume”…
Numai ea nu trece… clasa.
Înclinăm să credem că avem dreptate când spunem că femininul a fost atras numai de rimă: a scris multe epigrame cu săgeata îndreptată spre cei care… sunt capul, iar femeia gâtul… și, așa, în paranteză fie spus, cum s-ar putea mișca/întoarce capul fără gât? Astfel, se adresează Unui alcoolic pe care, cu un plan subțire, îl laudă, dar săgeata poantei îl țintește din plin:
Ești printre corifei,
Se recunoaște bine,
Dar tu nu bei cât ei,
Nici ei nu beau ca tine!
Și pe un „urecheat” îl trage de ureche:
Măgar a fost o viață-ntreagă,
Dar vrea ca lumea să-nțeleagă
Că azi, în prag de bătrânețe
El are-un… aer de noblețe.
Nu-l iartă nici pe confratele stomatolog:
De ce-l stimez atâta oare?
M-a vindecat de mult de toate
Și azi nimic nu mă mai doare
Că nu mai are ce-mi mai scoate.
Nu este singurul specialist din domeniu pe care îl atacă, dovadă că-și cunoaște colegii:
Unor medici certați cu
deontologia
Degeaba spuneți despre ei
Că ar primi niscaiva lei –
Ei nu primesc ciubuc, e clar,
La ei se spune… onorar!
Nu-l iartă nici pe dermatolog:
Îmi exprim recunoștința
Și-l respect într-adevăr:
Doar un an și-a dat silința
Și m-a vindecat… de păr.
Unui anumit tip de funcționar i se adresează, chipurile, ca unui erou ce se luptă să escaladeze muntele:
Deviza ta-i „cu orice risc,
Mereu mai sus”, ca un erou
Lupți aprig să ajungi pe pisc,
Dar nu în munți, ci… la birou.
Nici gradele militare, subiect frecvent în epigrama românească, nu scapă de săgeata ta, constituind, de data aceasta, motiv de aparentă laudă la adresa „dumneaei”:
Grandoare și servitute
De stai să-l judeci mai atent,
Îi blestemi soarta lui nefastă:
E comandant la regiment
Și ordonanță la nevastă.
În paranteză fie spus, această schimbare de „funcție” mi-amintește de epigrama altui autor, adresată unui colonel aflat în activitate:
E colonel activ, se-agită
Și-n unitate-i plin de vervă,
Dar doamna lui, afurisită,
Îl ține-acasă în rezervă.
Un capitol bogat cuprinde epigrame adresate prietenilor, cunoscuților, confraților scriitori și chiar marilor personalități. Astfel, Prietenului Ilie Purcaru, scriitor și gazetar fecund [n. la Râmnicu Vâlcea, 5 noiembrie 1933, m. la Tuzla în 10 oct. 2008], care a stat internat în sanatoriu trei luni, din cauza unei pneumonii, îi închină un catren antologic:
O întrebare mă îmbie
La care un răspuns aș vrea:
Cu care mână mai și scrie
Când el cu amândouă bea?
Din opera sa nu lipsesc nici „definițiile” epigramei, în care inserează și sfaturi date celor care o abordează:
Ca epigrama să rămână
Nu-i numai scriere de mână
Căci se reține doar esența:
Se scrie cu inteligența.
Acest iubitor al speciei literare cu vechime milenară, care azi se scrie, cu preponderență, de români, oriunde s-ar afla ei, dă indicații de necontestat celor care, fără chemare și muncă pe text, se-apucă să scrie așa-zise epigrame:
Când e rimă, nu e spirit,
Când e duh, nu-i rimă nouă;
N-ai putea, mai chibzuit,
Să renunți la amândouă?
Un fapt lăudabil, pentru epigramistica românească, îl constituie reeditarea volumului „Pilule amare”, prin strădania neobositului condei Marius Becherete (fiul epigramistului), la Editura Corvin din Deva, în 2018, 32 pagini, cu un scurt Cuvânt înainte de Prof. dr. Ion Mocioi. Pe lângă 116 epigrame, lucrarea cuprinde și biografia autorului. Dr. Adrian Becherete rămâne în epigramistica românească un autor de referință, o personalitate a culturii și medicinei gorjene. Înzestrat cu har, a intuit structura intimă a speciei literare care învăluie, în infinite ingeniozități, umorul, ironia, chiar sarcasmul specifice spiritului românesc, jonglează cu jocurile de cuvinte, cu antonimele, conferind valoare creațiilor sale. Adresându-se, de exemplu, „Epigramistului Victor Gorșcovăz, colonel medic care scrie și fabule”, întoarce, cu ușurință, cuvintele:
Vorbeau confrații despre el
Și abordau un zâmbet trist
Că-n epigramă-i colonel
Și-n medicină… fabulist!
Asemenea creații încântă spiritul, dezvăluind gânduri, atitudini incitante, realități ale vremii autorului, creații prin care dialoghează cu cititorii din anii lui, de astăzi și din viitor. El va rămâne în cultura noastră ca un num încărcat de lumină.
Dr. Elis Râpeanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here