Adolescentă dată dispărută, găsită de poliţişti

431

O adolescentă în vârstă de 16 ani, din comuna Văgiuleşti, care fusese dată dispărută de acasă de familie, a fost găsită de poliţişti pe raza comunei Godineşti. Potrivit oamenilor legii, adolescenta nu a fost victima vreunei infracţiuni sau abuz pe timpul dispariţiei.

Luni seară, în jurul orelor 21:39, I.P.J. Gorj a fost sesizat prin Numărul Unic de Urgenţă 112 cu privire la faptul că o adolescentă în vârstă de 16 ani, din comuna Văgiuleşti, a plecat de la domiciliu în jurul orei 12:00 pentru a merge în municipiul Motru, la cursuri, şi nu a mai revenit. În scurt timp, oamenii legii au reuşit să o găsească pe minoră în Godineşti. „Urmare a activităţilor specifice şi investigaţiilor efectuate, în noaptea de 13/14.05.2013 poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Tismana au identificat minora pe raza comunei Godineşti. Aceasta a fost preluată de către poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru, fiind încredinţată tatălui său. Cu ocazia verificărilor, s-a stabilit că minora nu a fost victima vreunei infracţiuni sau abuz pe timpul dispariţiei”, a anunţat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here