“Administraţia” sindicală din CEO, pusă la zid înainte de mitingul FNME

418

Constantin Creţan, lider de sindicat în Federaţia Univers, unul dintre cei care au format nucleul “sindicatele independente”, tună şi fulgeră la adresa liderilor de sindicat care, pe motiv de lovele, nu mai ştiu dacă sunt în barca administraţiei CEO sau trag la rame pentru Marin Condescu. Asta, înainte de mitingul Federaţiei Naţionale Mine Energie, pentru care se fac eforturi considerabile, de către cei care, culmea, reprezintă administraţia CEO atât în diverse organisme publice, cât şi la nivel de instanţă. Creţan îl pune la zid astfel pe Gheorghe Etăgan, cel care în Comisia de Dialog Social a Prefecturii Gorj poartă stindardul administraţiei, pe Marin Golea care reprezintă în litigii de muncă la instanţă administraţia împotriva angajaţilor, dar şi pe sindicaliştii din zona Jilţ-Motru care şi-ar fi bătut joc de structura din care fac parte pentru jocuri de culise care îi avantajează doar pe respectivii.

Mitingul FNME încinge spiritele în rândul liderilor de sindicat, unii preocupaţi să-şi plece genunchii în faţa şefilor Federaţiei Naţionale Mine Energie, şi în special lui Marin Condescu, alţii în faţa lui Laurenţiu Ciurel. La primul grup aderă şi cei doi sindicalişti de la Motru, Nicolae Bădiţa şi Nelu Roşca, care se simt brusc mai în largul lor alături de cei din FNME, după ce s-au separat de structura aflată în Opoziţe pentru a simţi gustul dulce al puterii sindicale alături de Federaţia Univers. Când lucrurile au început să scârţâie în cadrul acestei colaborări, de altfel cele două sindicate Libere de la Roşiuţa şi Lupoaia nu mai plătesc de şapte luni cotizaţia la Federaţia lui Mureşan, dar au fost gratis la mare pe spatele structurii, cei doi portunişti au schimbat ţâţa la care au supt în ultimii ani glorioşi ai administraţiei Ciurel. Au trecut în Opoziţie, fiind primiţi aici, în mod ciudat, de cei doi lideri ai FNME, Pârvulescu şi Mitrescu, cei din urmă având posibilitatea să le arate obrazul respectivilor, deşi mai bine ar fi fost să le indice uşa. Şi astfel, “pitbulul” Roşca şi cel mai tot timpul plecat în faţa şefilor, Bădiţa, au început să se gudure pe lângă cei rămaşi să ducă stindardul FNME, simţind rost de o revenire a lui Condescu.
Respectivii sunt blamaţi de Creţan, dar şi de liderul de la Lupoaia, Nicu Bunoaica, ambii considerând că sindicaliştii de teapa celor doi sunt doar nişte profitori sindicali.

Ghiveci administraţie-sindicat
Creţan nu se limitează să-i ia la ture doar pe cei doi sindicalişti care s-au dat cu FNME, ci i-a luat la rând chiar şi pe cei rămaşi în acest organism. Primul a fost Etăgan, care este ca în poveste, angajat al administraţiei CEO ziua şi sindicalist noaptea. “Nu se poate ca Etăgan să meargă la protest când el este angajat al administraţiei CEO. Nu înţeleg ce nu îi convine.. mai mult, a ajuns Etăgan, cercetat penal pentru vila din Primăverii, să facă parte din Comisia de Dialog Social a Prefecturii Gorj, loc în care el reprezintă nu sindicatele, ci administraţia CEO împotriva căreia va striga la miting. Mai e şi Golea, un alt oportunist, cu acesta mă întâlnesc la procese în instanţă, el reprezentând administraţia, nu angajaţii. Despre ce vorbim..”, a declarat Creţan.
Acesta îl critică chiar şi pe Mitrescu despre care spune că ar fi fost dus la Ciurel să-şi ceară scuze în faţa managerului, asta pentru ca soţia, recent întoarsă la muncă din maternitate, să aibă loc de jurist în CEO. “Mitrescu care urlă la adresa lui Ciurel în şedinţe, în privat stă în genunchi în faţa managerului ca să-şi avantajeze nevasta, devenită jurist. Acelaşi Mitrescu scoate oamenii în stradă împotriva lui Ciurel”, a mai tunat Creţan, convins că sindicaliştii care au mătrăşit echipe de fotbal, proprietăţi şi bilete de odihnă şi tratament scot capul acum şi urlă că îşi pierd privilegiile.

Constantin_CretanMitingul FNME, aprobat
În timp ce Creţan nu avea linişte când vede de ce se scot angajaţii CEO în stradă, municipalitatea aproba mitingul FNME de joi. Primăria municipiului Târgu-Jiu a aprobat astfel ieri solicitarea Federaţiei Naţionale Mine Energie şi a sindicatelor din zona Motru de a organiza un protest de amploare în semn de nemulţumire faţă de decizia administraţiei Complexului Energetic Oltenia de a nu majora salariile şi de convertire a cotei de cărbune în bani.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Lavinia Truşcă, protestul va avea loc în data de 10 septembrie între orele 17.00 – 19.00 şi sunt aşteptaţi să participe aici circa trei mii de mineri şi energeticieni. La miting va lua parte şi preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, se precizează într-un comunicat remis de conducerea FNME. “Scopul adunării publice îl constituie manifestarea protestului faţă de nerespectarea Contractului Colectiv de Muncă, mimarea dialogului social, promovarea personalului pe criterii politice şi sindicale, discriminarea în acordarea drepturilor salariaţilor CEO. De asemenea, dorim să atragem atenţia Guvernului României, care a girat managementul catastrofal al acestei companii (diminuarea numărului de personal cu peste 3.000 de salariaţi, scăderea cheltuielilor de personal cu 30%, pierdere din exploatare, creşterea creanţelor şi a datoriilor etc), precum şi discreditarea voită a acestei companii strategice prin menţinerea în fruntea sa a unui conducător care este urmărit penal în mai multe dosare”, se menţionează în comunicatul FNME.

Ruşeţ: “Nu vor aduna o mie..”
Fostul lider de sindicat Ion Ruşeţ a declarat, ieri, că în ciuda unor eforturi financiare şi de altă natură a FNME de a scoate la miting 3000 de salariaţi ai CEO, la acţiune nu vor veni, în opinia sa, o mie de protestatari.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here