Activitatea ”Sănătoși, voioși, voinici” la Școala Primară Sura

1210

În ziua de 15 aprilie, în cadrul Săpămânii Altfel „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, la Școala Primară Sura din Comuna Slivilești s-a desfășurat activitatea ”Sănătoși, voioși, voinici,”, o activitate realizată în parteneriat cu Școala Postliceală Sanitară Omenia din Târgu-Jiu. La acest eveniment au fost prezente doamnele: Bandean Denisa Nicoleta, Burciu Nicoleta, Bușe Ioana, Mătrăgună Mihaela, Nițu Camelia Magdalena și Parnica Iuliana, care au prezentat copiilor din cadrul școlii reguli de igienă corporală, totul fiind încadrat într-o frumoasă poveste.
Copiii împreună cu doamnele învățătoare Curelea Adriana, Giurgescu Ramona și doamna educatoare Drăgotoiu Mioara au pregătit un frumos program artistic de cântece și poezii pe tema activității. Totodată, copiii au realizat desene pline de culoare pe aceeași tematică, precum și lucrări în tehnica quilling; doamnele care au întreprins această activitate au rămas impresionate de cunoștințele și implicarea copiilor în activitate. Atmosfera a fost încărcată de emoții, armonie și bunăvoie. La sfârșitul activității copiii au primit drept recompensă coșulețe cu articole de igienă, dulciuri, fructe și alimente, cadouri oferite din partea cursanților anului I de la Școala Postliceală Sanitară Omenia din Târgu-Jiu. Această activitate a încântat pe doamnele care au venit în vizită, afirmând că vor reveni și cu alte ocazii în mijlocul copiilor.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here