Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier şi Biroului Rutier Municipal au derulat, în ultimele 24 de ore, acţiuni pentru prevenirea şi combaterea accidentelor de circulaţie. Astfel, peste 190 de participanţi la trafic au fost depistaţi încălcând normele rutiere în vigoare şi au fost sancţionaţi contravenţional, valoarea amenzilor depăşind suma de 33.000 lei.
Concret, au fost sancţionaţi 28 conducători auto pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 21 care conduceau autovehicule ce prezentau defecţiuni tehnice, 37 pentru că nu purtau centura de siguranţă, 17 pentru oprire neregulamentară, 24 pentru lipsa actelor de identitate, 12 pietoni pentru traversare neregulamentară, 6 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, iar diferenţa pentru alte abateri.
De altfel, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare şi 6 permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării, din care 3 pentru depăşirea cu peste 50 km la oră a vitezei maxim admise.
Minodora Sucea