Acord pentru consolidarea reglementărilor bancare

549
baniBăncile centrale din 27 de state importante au încheiat un acord referitor la o serie de măsuri prin care vor consolida sistemul de supraveghere, managementul riscului şi regulile care guvernează sectorul bancar, afectat de criză. Băncile vor face propuneri concrete referitoare la aceste măsuri până la finele lui 2009, iar noile reguli vor fi testate şi îmbunătăţite până la sfârşitul anului viitor.

„Măsurile au ca scop reducerea în mod substanţial a posibilităţii apariţiei de tensiuni economice şi financiare şi a severităţii acestora”, se arată într-un comunicat al Băncii Reglementelor Internaţionale.
Acordul are la bază un pachet de reguli stabilit în iulie, Bâle II, însă modificat, care impune băncilor consolidarea capitalului şi remedierea defectelor scoase în evidenţă de căderea pieţelor financiare de anul trecut.
Regulile prevăd că structurile naţionale de supraveghere trebuie să se asigure ca remuneraţiile bancherilor să reflecte performanţele pe termen lung şi un comportament prudent în asumarea de riscuri. În plus, băncile sunt obligate să acţioneze rapid pentru a ridica volumul şi calitatea capitalului la nivelul impus prin acord, însă într-un mod care să asigure stabilitatea sistemului bancar şi a economiei. Instituţiile de credit vor trebui, totodată, să asigure un capital de rezervă permanent, folosit în perioadele de criză financiară.
Reuniunea guvernatorilor băncilor centrale urmează unui summit al miniştrilor de finanţe din statele membre G20 unde s-au stabilit principiile de bază ale unui nou cadru de reglementări pentru instituţiile financiare, care nu stabilesc plafoane maxime pentru bonusurile bancherilor, dar lasă deschisă posibilitatea ca autorităţile de reglementare să aibă un cuvânt de spus în această privinţă.
Cristina Răscol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here