Accident pe Defileul Jiului

305

Un accident de circulaţie soldat cu rănirea unui gorjean în vârstă de 36 de ani a avut loc duminică după-amiază, pe Defileul Jiului, după ce şoferul unui autoturism a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o maşină ce venea din sens opus.

Duminică după-amiază, în jurul orelor 17:20, Poliţia Oraşului Bumbeşti-Jiu a fost sesizată prin Numărul Unic de Urgenţă 112 de către un participant la traficul rutier cu privire la faptul că pe DN 66, în zona Defileul Jiului, a avut loc un accident de circulaţie cu victime. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum. „Din primele cercetări efectuate de către poliţişti a rezultat faptul că P.D., de 37 ani, din Municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, Defileul Jiului, din direcţia Petroşani în direcţia Târgu-Jiu, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum iar într-o curbă la dreapta a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de B.A., de 36 ani, din oraşul Bumbeşti-Jiu. În urma impactului, B.A. a suferit leziuni corporale, fiind transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Gorj, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a anunţat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, ambele rezultate fiind negative; de asemenea, le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here