Accident mortal la Novaci, provocat de fiul unei judecătoare

3245

Un şofer în vârstă de 25 de ani a lovit mortal, miercuri seara, cu autoturismul pe care care îl conducea, o femeie de 52 de ani, din orașul Novaci. Accidentul a avut loc în localitate, iar şoferul a părăsit locul accidentului. Mașina a fost găsită de poliţişti, iar conducătorul auto s-a prezentat, ieri, la Poliție, fiind testat cu etilotestul. Acesta este fiul unei judecătoare.,,A rezultat o concentrație de 0,05 mg /l alcool pur în aerul expirat, urmând să fie recoltate probe biologice de sânge”, au anunțat reprezentanții IPJ Gorj. Accidentul a avut loc, miercuri seara, în jurul orei 22.00, pe o stradă din Novaci.,,La data de 19 august, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați, prin apelul 112, cu privire la faptul că, pe raza orașului Novaci, a avut loc un eveniment rutier soldat cu o victimă, autorul părăsind locul faptei. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă de cercetare, constatându-se faptul că în urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei de 52 de ani, din orașul Novaci, aceasta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, ulterior medicii constatând decesul acesteia. În continuarea activităților desfășurate a fost identificat autoturismul implicat în producerea evenimentului rutier, cât și persoana bănuită că l-ar fi condus, respectiv un tânăr de 25 de ani, din orașul Novaci, polițiștii continuând cercetările în vederea depistării autoturismului și a conducătorului auto. În cursul acestei dimineți, tânărul s-a prezentat la Poliția Orașului Novaci, în prezent fiind în custodia organelor de poliție, urmând a fi dispuse măsurile legale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului faptei”, a precizat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Tânărul de 25 de ani a fost reținut, anul trecut, pentru viol.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here