Două femei au ajuns la spital, marți seara, după ce mașinile în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier, pe raza comunei Lelești. În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că un bărbat de 49 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, a derapat și a ajuns pe contrasens, intrând în coliziune cu o mașină condusă regulamentar de un tânăr de 26 de ani, din comuna Runcu. ”În urma impactului, două femei de 29 și 77 ani ani, pasagere în cele două autoturisme, au suferit leziuni, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.