Accident la Buduhala încheiat cu dosar penal

42

Un bărbat de 60 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care a urcat la volan, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice, este cercetat de polițiști, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier, miercuri seara, pe raza localității Buduhala.
În timp ce conducea un autoturism pe DN 67, acesta a intrat în coliziune cu un atelaj nesemnalizat, în care se afla un bărbat de 44 de ani, din comuna Bălești și care circula în aceeași direcție de mers. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
Cei doi au fost testați cu etilotestul, rezultând o concentraţie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru conducătorul auto și 0,29 mg/l, pentru conducătorul atelajului. Șoferul s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, iar căruțașul a fost sancționat. Bucăți de lemn din căruță au avariat și mașina din spatele autoturismului Cielo, implicat în tamponare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here