Accident de circulaţie la Băleşti

380

Doi tineri în vârstă de 18, respectiv 19 ani, din comuna Băleşti, au fost răniţi joi după-amiază, într-un accident de circulaţie produs pe DN 67. Cei doi tineri se aflau într-un autoturism al cărui conducător auto, încercând să evite o maşină care i-a apărut în faţă, a virat brusc la stânga şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, parcat în afara părţii carosabile. Poliţiştii continuă acum cercetările, în cauză fiind constituit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

În după-amiaza zilei de 4 octombrie, la orele 14:44, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin Numărul Unic de Urgenţă 112 de către un participant la traficul rutier despre faptul că pe DN 67, pe raza comuna Băleşti, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime. „Ulterior primelor cercetări efectuate de către echipa operativă constituită la nivelul Biroului Rutier care s-a deplasat la faţa locului, a rezultat că B.E., de 34 ani, din comuna Băleşti, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67, din direcţia Târgu-Jiu în direcţia Motru, a evitat coliziunea cu un autoturism care s-a angajat în efectuarea unei depăşiri, a virat brusc stânga şi a intrat în coliziune cu un autoturism ce era staţionat în afara părţii carosabile. În urma impactului dintre cele două autovehicule a rezultat rănirea uşoară a doi pasageri în vârstă de 18, respectiv 19 ani, ambii din comuna Băleşti”, se arată într-un comunicat al IPJ Gorj. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar cei doi tineri răniţi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie, în cauză fiind constituit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here