Accident cu victime pe drumul Rânca-Novaci

1428

„La data de 23 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Orașului Novaci au fost sesizați de către personalul medical din cadrul Spitalului Orăşenesc Novaci, despre faptul că, la această unitate spitalicească, s-au prezentat două persoane care au declarat că au fost implicate într-un eveniment rutier, produs pe D.N. 67 C. Din cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că un tânăr, de 18 ani, din comuna Roșia de Amaradia, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe D.N. 67 C din direcția ZTM Rânca spre Novaci într-o curbă la stânga ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar ieșit în afara părții carosabile, după care ar fi părăsit locul accidentului. În urma evenimentului, a rezultat rănirea conducătorului auto, precum și a unui pasager din dreapta față, un tânăr, de 17 ani, din comuna Roșia de Amaradia, cei doi fiind transportați la spital de un bărbat, de 37 ani, din acceași localitate, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului”, a anunțat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here