Accident cu victime la Stoina

372

Un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a doi tineri în vârstă de 19 şi 21 de ani s-a produs luni după-amiază pe raza localităţii Stoina. Unul dintre cei doi tineri a pierdut controlul autoturismului la volanul căruia se afla şi a intrat în coliziune cu o anexă gospodărească, în urma impactului fiind răniţi atât el, cât şi prietenul său.

În după-amiaza zilei de 22 aprilie, poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au fost sesizaţi prin Numărul Unic de Urgenţă 112 cu privire la faptul că pe raza localităţii s-a produs un accident rutier cu victime. Potrivit poliţiştilor, şoferul autoturismului a încercat să efectueze o manevră de depăşire însă a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu anexa gospodărească. „La faţa locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul subunităţii, care, din primele cercetări efectuate au constatat că T.A., de 21 ani, din comuna Stejari, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 6 B, din direcţia Stoina în direcţia Târgu-Cărbuneşti, a efectuat o manevră de depăşire, moment în care a pierdut controlul asupra direcţiei de mers părăsind partea carosabilă, după care a intrat în coliziune cu o anexă gospodărească”, a precizat Romina Dochian, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. În urma impactului, atât conducătorul auto cât şi un pasager în autoturism în vârstă de 19 ani au suferit leziuni corporale, fiind transportaţi la Spitalul Târgu-Cărbuneşti în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest urmând să i se recolteze probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii continuă cercetările, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here