Accente polikratice – Pledoarie veche pentru o reformă a EDUCAȚIEI

807

Răsfoim „Revista generală a Învățământului” și zăbovim asupra unui articol informativ al ministrului Dr. C. Angelescu- medic chirurg- și absolvent al celebrei instituții Sorbona. A fost un premiant al promoției. A fost principalul atu de a fi numit un chirurg în fruntea unui minister atât de important nu numai atunci, ci totdeauna pentru o națiune. Este important să distingem bunii de răi, prietenii de dușmani și pe cei care sunt în stare de a pune piedici. Trebuie să fim atenți la indicațiile capabile de a ne lumina și de a da omului caraterul. Oamenii care au primit porunci vor ști și să poruncească. Considerăm că acest material trebuie repus în circulația valorilor bazate pe fapte și nu pe ideologii demagogice. România de azi se află într-o criză de autoritate pedagogică și chiar intelectuală, ba și într-o etapă a unui proiect educațional eșuat, cel inițiat de Klaus Iohanis, așa-zisul președinte în exercițiu care mai nou bântuie prin lume în loc să se ocupe de problemele urgente ale Țării și de bunăstarea propriului popor.

10 mai Dr. C. ANGELESCU – EVOLUȚIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI SECUNDAR ÎN ULTIMII DOUĂZECI DE ANI

REVISTA GENERALĂ A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI
În evoluția învățământului între cele două războaie mondiale putem socoti patru perioade: Prima perioadă, de la 1919 la 1928; a doua, de la 1928 la 1933; a treia perioadă, de la 1933 la 1937 și, în fine, ultima perioadă, de la 1937 până astăzi. În Vechiul Regat, Haret a dat o deosebită strălucire învățământului dinainte de război. Dându-și seama că, fără cultură, masele populare sunt supuse tuturor influențelor nefaste, care pot periclita existența Țării, în cei 11 ani, cât a condus școala românească, el a dat acestuia o nouă direcțiune, un mare avânt. Fiind convins, în același timp, că, cultura, singură, nu ajunge, când la bază este mizeria morală și materială și simțind curentele democratice ale timpului, mișcarea formidabilă care se desemna în toate statele europene și împingea masele înainte, mișcare, care pentru a nu deveni anarhică, trebuia canalizată, trebuia îndrumată. Haret, ajutat de învățători și de preoți, pe care el știuse să-i câștige și să-i însuflețească, întreprinde marea operă extrașcolară, care dă o nouă îndrumare vieții sociale din această Țară. Prin înființarea Cooperativelor, a Obștilor Sătești și a Băncilor Populare, el ridică starea materială a țărănimii și o prepară pentru ziua cea mare, ziua întregirii Neamului. Activitatea școlară a lui Haret are două caractere: este democratică, întinzându-se în straturile adânci ale poporului, și este națională. Fără a insista asupra acestei activități, este suficient să spun că, în timp de aproape 11 ani cât Haret a fost ministru, numărul școalelor primare s-a mărit cu peste o mie, numărul învățătorilor a crescut cu 1.700, numărul elevilor înscriși în școalele primare s-a urcat de la 300.000 la 600.000, iar numărul știutorilor de carte s-a ridicat de la 22% la 39%. În fine, sub Haret s-au clădit prin Casa Școalelor aproape 2.000 de școli primare și s-au înființat cercurile culturale, cursurile de adulți, grădinițele de copii, biblioteci populare, Casa Corpului Didactic și Casa Bisericii.
Tot Haret a pus bazele Învățământului Profesional al fetelor și a înmulțit Școalele de Meserii de la 3 la 60, Școalele de Comerț de la 3 la 12 și Școalele de Agricultură de la 4 la 22. El organizează de asemenea Învățământul Secundar. Haret rămâne, deci, unul dintre cei mai mari reformatori ai școalei dinainte de război. Dacă examinăm acum care era starea învățământului imediat înainte de Unire vedem că: În Vechiul Regat învățământul se prezenta astfel:

ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR
5.344 – Școli PRIMARE (3.000 localuri proprii, restul în localuri închiriate)
8.851 – ÎNVĂȚĂTORI
620.565 – ELEVI ÎNSCRIȘI DIN 1.032.175 recenzați, din care aproape 400.000 urmau școala (Situația din 1914-1915).
43% – ANALFABEȚI

ÎNVĂȚĂMÂNTUL SECUNDAR
19 ȘCOLI NORMALE (numai 7 având localuri proprii, restul în case cu chirie)
27 LICEE și 4 ȘCOLI SECUNDARE DE FETE (grad II)
25 Gimnazii și 6 școli secundare de fete (grad I)

CE S-A FĂCUT DE LA 1919 – 1928 ȘI DE LA 1933 – 1937

STABILIREA PLANULUI ORGANIZAȚIEI ÎNVĂȚĂMÂNTULUI
De aceea, prima problemă culturală care s-a pus după război a fost Unificarea învățământului, școala fiind chemată să provoace o primenire a sufletelor și să trezească conștiința națională la cultura și la viața românească sporind astfel puterile noastre de rezistență la toate asalturile fie dinăuntru fie din afară. Iar legile învățământului ce s-au alcătuit până la 1928 și apoi între 1933 – 1937 au avut de scop în prima linie unificarea sufletească a viitoarelor generații formând cetățeni conștienți cu aceleași tendințe, cu aceleași aspirațiuni, cu aceleași idealuri.
Prin ele s-a căutat să se formeze sufletul și să modeleze mintea acestor generațiuni, dezvoltând în ele sentimentul național și dragostea de țară.

CLĂDIREA ȘCOALELOR PRIMARE
În anul 1922 s-a început campania pentru construcțiile școlare.
Statul a contribuit cu lemne din pădurile sale, în valoare de aproape două miliarde, date gratuit pentru construcția acestor școli. Ministerul de Instrucție, județele și comunele au contribuit de asemenea cu câteva sute de milioane. Cea mai mare parte însă a fost adunată, de la țărănime prin contribuții voluntare în bani, contribuții în produse și munca cu brațele și cu carele.
Campania construcțiilor școlare, începută în anul 1922 și continuată cu atâta hărnicie, dovedește cât se poate face atunci când conducătorii pun toată munca și toată energia lor în interesul obștesc și când este spirit de organizare și hotărâre de a lucra pentru luminarea poporului.

CLĂDIREA ȘCOLILOR ȘI GIMANZIILOR
Încă din anul 1919, imediat după război, dându-ne seama că statul singur cu mijloacele sale nu poate face față tuturor cerințelor învățământului nostru și avem înaintea ochilor ceea ce văzusem în timpul cât am avut cinstea să reprezint Țara, în anul 1917 am făcut Decretul lege din iulie 1919, prin care am creat comitetele școlare la toate școalele de toate gradele și de toate categoriile. Se făcuse oarecare încercări în această privință înainte de război în unele județe, în special, în județul Ialomița, creându-se eforii școlare după modelul celor din Macedonia dar rezultatul fusese mediocru.
Din cei aproape 4 milioane de elevi între 5 și 16 ani, obligați conform legii să urmeze școala primară, lăsând la o parte adulții de la 16 la 18 ani, numai o parte din acești elevi ar putea urma la școală, dacă ne-am mulțumi, cu numărul actual de învățători și cu numărul de săli de clasă ce avem și dacă nu am admite, în multe părți, învățământul pe jumătate de zi.
Cum însă pentru a putea supraveghea și îndruma, așa cum trebuie, elevii pe care învățătorul îi are într-o clasă, numărul lor nu trebuie să treacă de 25-30 maximul, așa cum de altfel se practică în toate școalele din apus, chiar acest număr de învățători mărit, arătat mai sus e departe de cel pe care ar trebui să-l avem.
Prin Decretul – lege din 5 septembrie 1919 s-au înființat în Vechiul Regat un număr oarecare de gimnazii în licee de băieți și în licee de fete. Mai târziu din cauza insuficienței mijloacelor bugetare ale statului neputându-se face față tuturor cerințelor atât în ceea ce privea înființările de școale cât și întreținerea lor materială, s-a dat voie comitetelor școlare înființarea prin Decretul – lege din iulie 1919 să înființeze și să întrețină școalele extrabugetare, și clase paralele aducând astfel mari servicii învățământului nostru.
Dan Gr. Pupăză, Ion Popescu-Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here