Sub nemernica guvernare băsisto-bocistă, biata noastră ţărişoară, România, s-a comportat incredibil. Deşi, cei zece ani de domnie băsesciană au însemnat ca şi cum patria ar fi intrat într-o gaură neagră, noi, fiii ei – deloc iubiţi de nefasta putere pedelistă – n-am pierit. Dar ne găsim acum scârbiţi, vomând de silă, scrâşnindu-ne dinţii de ură şi „schelălăind”, ca dulăii, de obidă.
Procesele împotriva celor ce-au jecmănit fără scrupule avuţia poporului se înmulţesc, dar, eu, personal, încerc un gust amar. Căci nu ştiu cum se face şi nu ştiu cum se întâmplă că unii dintre aceşti derbedei, mafioţi, troglodiţi, farisei, hoţi-sadea nu înfundă puşcăria, nu li se confiscă ce-au dobândit prin mită (şpagă), corupţie, aranjamente oculte, de-ţi stă mintea-n loc, licitaţii trucate etc.
Dacă ajung la închisoare ipochimenii şi „ţiitoarele” de lux suite periodic în rang de ministrese brusc se îmbolnăvesc. Sărmanii de ei şi de ele, pe când furau n-aveau nici pe dracu.
Îl „zeificau” pe Traian Băsescu (ce penibilitate!), ori o proslăveau pe Elena Udrea de-o manieră oribil de linguşitoare.
În acelaşi context însă, faptul că politicienii versaţi (şi controversaţi) au manipulat fără nici o ruşine şi reticenţă morală nişte femei frumoase numai ca să-şi vadă ei împlinite diabolicele planuri de a batjocori o populaţie şi aşa blestemată şi împilată, mă revoltă! Pe cinstea mea de „mascul” – care-a depus mereu ofrande pe sacrul altar al iubirii – că e puţin spus c-aş fi nedumerit, dezorientat, năucit.
Încolo, ce să mai cred! Sper ca poliţiştii, procurorii, judecătorii să se ocupe de lucruri serioase, de probleme arzătoare la ordinea zilei.
Sper ca înţelepciunea lor să se dezbare de-o aparentă aşa-zisă „prostie omenească”, care chipurile, îmbrăcată în haina nevinovăţiei, la o adică ar putea fi iertată. Altfel scris, canaliile dezabuzate trebuie să fie izolate, încapsulate, aşa cum procedează în stup albinele cu trântorii.
Amin! La bună reîntâlnire.
Ion Popescu-Brădiceni
