Accente în cotidian – Doctorului Mihai Stăniloiu

376

Poetu-şi scoate pălăria
în faţa doctorului care
o inimă de tânăr are.

Astfel în om îşi retrăieşte
a doua viaţă celălalt:
cel ce mutându-se-n Înalt

continuă a exista.
I-ascult povestea cu mirare:
o inimă de tânăr are.

Transplant de cord şi-un gest divin
în corpul unui transdestin.
Ion Popescu-Brădiceni

Doi într-unul
Iată şi un adevăr, şi o dilemă. Toate, ale secolului abia trecut, când a fost posibil ca numeroase vieţi să fie salvate datorită miracolului „băncilor de organe” şi transplantului acestora. Un fericit beneficiar al acestui miracol, este şi gorjeanul nostru, distinsul doctor Mihai Stăniloiu. Uimit de fenomen, întreb şi consemnez:
Aşadar:
doi oameni
într-un om –
havuz şi
metronom!
De fapt:
– cu cine stau de vorbă,
stimate doctor Domn?
cu trunchiul de odată,
cât pe-aci să moară,
ori chiar cu mortul
născut a doua oară?

– cu trunchiul re-nviat
printr-un pur altoi
c-aşa a fost să fie:
într-unul să fim doi!
A consemnat, uimindu-se, Dumitru Dănău

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here