Sigur că ne interesează Gorjul. Cultural şi turistic. Mai ales că la desfiinţarea Centrului „C. Brâncuşi”, condus de Sorin Lory Buliga, prin trecerea acestuia ca Direcţie de Cultură şi Artă a municipiului Târgu Jiu se anunţase intenţia lărgirii ariei de probleme prin dezvoltarea turismului. Ei bine, de atunci nu s-a făcut nimic în sensul acesta.
De ce nu s-a făcut nimic la Hobiţa – vatra geniului Brâncuşi -, la Peştişani, într-o comună ajunsă de râsul lumii, de fapt al judeţului şi al întregii ţări prin afacerile oneroase ale unui primar suspendat şi tăcut în privinţa altor personaje implicate, dar nici la Târgu-Jiu. Urbe căreia i se spune Oraşul lui Brâncuşi pentru Ansamblul brâncuşian şi, în niciun caz, pentru măcar vreo faptă întru omagierea părintelui sculpturii moderne universale. Deşi, har Domnului, proiecte au existat şi încă mai sunt.
La acest capitol, nu stă mai bine nici Craiova. Despre care marele Brâncuşi spunea că „La Craiova, m-am născut a doua oară”. Dezinteresul politicului şi al autorităţilor faţă de Brâncuşi este la fel de mare şi la Bucureşti. Ne-ar fi scăpat privirilor nişte rânduri, parte dintr-un amplu articol semnat de Marina Dumitrescu şi publicat în obscura revistă „22”. Despre care n-aş fi auzit dacă nu-l prelua integral – graţie firesc valorii argumentelor lui – de către „România literară”. Cu tristeţe, Marina Dumitrescu susţine că „Brâncuşi nu beneficiază în România de un muzeu în adevăratul sens al cuvântului, care să facă accesibile în mod coerent, unui public cât mai larg, operele (oricum, puţine!) aflate încă în ţară şi unde eventual, periodic, să fie aduse şi cele de pe alte meleaguri. În Capitală, Brâncuşi ar trebui să dea numele unui aşezământ al artei moderne, iar la Hobiţa unui memorial activ.”
Nu ştiu alţii cum apreciază dar eu, personal, cred că-i o mare jignire ca Târgu-Jiul să deţină un hotel (ce-i drept, afacere privată!) cu numele Brâncuşi. Care nume este o mândrie naţională şi un brand de ţară. Nu mi se pare chiar deloc potrivit ca un hotel, cu restaurantul aferent, să poarte acest nume sfânt. Nici nu văd, acum, ce s-ar mai putea face pentru a scăpa de această impietate. Şi culmea, Hotelul „Brâncuşi” este fostul hotel al partidului unic de până-n 89. Care partid unic se face vinovat de neacordarea cetăţeniei române şi de neacceptarea operelor lui Brâncuşi şi a Atelierului său, din strada Impasse Ronsin nr. 11, ca donaţie pentru ţara ce-a iubit-o atâta.
În vremea din urmă, poetul Laurian Stănchescu, de loc din Drăgoteştii Gorjului, abureşte lumea cu aducerea osemintelor lui Constantin Brâncuşi la Hobiţa. În afară de publicitatea ce şi-o face, Laurian Stănchescu a îmbrobodit opinia publică, în mai multe rânduri, cu refacerea pe jos a drumului lui Brâncuşi spre Paris. A strâns fonduri de la firme private şi chiar de la sindicatele din mineritul şi energetica grojeană pentru o acţiune fără şansă de reuşită. Aşa cum a declarat Doina Lemny, ieşeancă devenită cetăţean francez prin căsătorie, muzeograf la Centrul „Georges Pompidou”, repatrierea osemintelor lui Brâncuşi este o iluzie.
În fond, populiştii – Laurian Stănchescu se lăuda până mai an inclusiv de sprijinul controversatei Roberta Anastase, pe atunci preşedinte al camerei deputaţilor, şi al lui Ioan Oltean, ex-secretar general al PDL – şi alţii care nu au toate ţiglele pe casă o tot ţin, ca gaia maţu’, cu repatrierea osemintelor lui Brâncuşi. Fără să realizeze că sculptorul serveşte mult mai bine România din Cimitirul Montparnasse decât o fac politicienii de la Bucureşti ori din Târgu Jiu.
Ion Predoşanu
