Ziua de 16 febr. 2010, m-a dus cu gândul, peste vremuri înapoi, când după cum îmi aduc aminte, trebuia să sărbătorim pe luptătorii clasei muncitoare, care şi-au riscat şi chiar şi-au pierdut viaţa şi libertatea, pentru mai binele tuturor celor ce muncesc.
Aşa s-a întâmplat în ziua de 16 febr. 2010, dar în alte condiţii şi cu alte mijloace de luptă. În această zi, s-a tecut la atribuirea salariilor, calculate pe baza prevederilor noii legi a salarizării. Deoarece, după noile prevederi, salariile au fost ”binişor” ciuntite, a avut şi are loc în continuare, declanşarea unor valuri, succesive, de nemulţumiri în rândurile tuturor categoriilor de salariaţi. Nemulţumiţii au sunat şi sună mereu, peste tot pe unde cred ei că pot primi un ajutor privind nedreptatea adusă de noua lege a salarizării. Şi, cu dreptate când spun, a venit o lege care ia, unde-i legea care dă? Cum rămâne însă, cu garanţia guvernanţilor, pronunţată pe posturile de TV. de către premierul Boc, că salariile nu vor fi ştirbite cu niciun leu pe luna ianuarie 2010. Realitatea a desminţit această mincinoasă promisiune. Cei lezaţi au cerut lămuriri prin posturile de radio şi TV., au cerut sprijinul ministerului muncii şi altor organe ale statului spre urgenta remediere a situaţiei. S-au dat răspunsuri care de care mai controversate, răspunsuri care se băteau cap în cap, răspunsuri în afara realităţii, unele contradictorii celor date de ministerul muncii şi premierul Boc-care repeta mereu pe posturile de televiziune că salariaţii îşi vor primi toate drepturile. În zadar. Cum au făcut, cum n-au făcut, cum le-am potrivit, că aşa de rău le-au încercat, încât salariile au fost calculate cu minusuri de până la 30% faţă de luna anterioară. S-au dat multe explicaţii, justificări peste justificări-toate apă de ploaie, fără temeiuri logice sau juridice. S-au sfătuit cei înşelaţi, să depună contestaţii şi toate se vor rezolva, că vor primi diferenţele, etc., etc..
Cu toată învălmăşeala aceasta, premierul a ieşit din nou pe sticla televizoarelor şi i-a asigurat pe salariaţi, că nimeni şi niciodată, nu se va atinge de drepturile legale ale salariaţilor. În sfârşit, au făcut ei ce au făcut, au căutat şi până la urmă au găsit pe adevăraţii vinovaţi, au găsit pe acarul ”Păun”, care nu este altul decât, marea masă a contabililor. Ei au comis greşelile în calcularea salariilor, de au ieşit salariile mai mici decât cele din luna decembrie 2009. Păcăliţii au cerut sancţionarea celor care au greşit, ceea ce autorităţile au refuzat, deoarece contabilii nu au avut la dispoziţie instrucţiunile de aplicarea a noii legi a salarizării. Deci, păcăliţii să tacă şi să aştepte. Cine o fi aruncat, domnule, blestemul asupra ţării noastre, că tot ce se întreprinde pentru propăşirea celor mulţi, pentru o viaţă mai bună, iese total pe dos, cu ponoase şi răbdări prăjite, pentru cei mulţi şi amărâţi. Pe lângă nostalgia faţă de perioada ante’89, se pune fireasca întrebare: oare, erau mai înţelepţi comuniştii, că pe vremea lor, nici o lege nu se punea în aplicare, decât după prelucrarea şi lămurirea ei, până în cele mai mici amănunte cu specialiştii, cu cei care trebuie să o aplice, cu masele largi populare care trebuie să o înţeleagă şi să o respecte. De aceea prevederile oricărei legi, trebuie să fie clare, precise, fără echivocuri, fără dublă, triplă sau imense interpretări, după interesele unora sau altora, sau după cum o suceau şi răsuceau chichiţele avocăţeşti, aşa cum se întâmplă, acum, în capitalismul ”românesc” cu faţă umană. Legile de atunci aveau un singur înţeles, ”numai unul” şi nu putea fi interpretată în fel şi chipuri, indiferent care dintre mai marii societăţii, care, din întâmplare, aterizase pe un scaun prea înalt, faţă de pregătirea şi priceperea pe care o avea de a îndeplini prevederile înscrise în textul legii. Poate să susţină cineva, că actuala lege a salarizării a fost publicată în ziare de largă circulaţie, prelucrată la posturile de radio şi televiziune de largă audienţă, că s-a ţinut pe undeva, o adunare populară, în care să se prezinte, discute şi înţeleagă punctele legii?? Nu. Nimic din toate astea nu s-a făcut. Sub regimul Ceauşescu, deputaţii comunali aveau obligaţia de a prelucra în circumscripţiile lor, toate actele normative elaborate de autoritatea de stat.
În prezent, a existat, măcar un consiliu pe localitate, care să fi discutat şi lămurit, pe înţelesul tuturor, vreo lege, cu deosebire pe aceasta, a salarizării. Nu. Păi de ce să se obosească. Nu-i destulă oboseală că se duce o zi pe lună la şedinţă, spun sau nu spun ceva pe acolo, dar se obosesc semnând în ştatul de plată, primirea indemnizaţiei, mult prea mare, pe care nici pe departe nu o merită, pentru ceea ce ar fi trebuit să facă şi n-au făcut şi nici nu se gândesc să facă în viitor. Ei cred că merită indemnizaţia, deoarece au stat cuminţi în bancă, la umbră, câteva ore şi s-au obosit doar atunci când li s-a cerut să voteze, ridicând mâna, unii neştiind să explice dacă au făcut bine sau rău şi nu le-a fost clar nici pentru ce au votat.
Asta e democraţia în ţara noastră, democraţia capitalismului cu faţă umană, aşa cum ne-a instruit dl. Ion Iliescu.
Emanoil CINTEZĂ
