A mers cu mâna în ghips în fața judecătorilor! Pănescu Jr., pus sub control judiciar

836

Magistrații de la Tribunalul Gorj au analizat, ieri, contestația formulată de fiul președintelui Asociației Concesionarilor de la Rânca, Lucian Pănescu, și au anunțat hotărârea definitivă. Măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu una mai blândă, cea a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, timp în care este obligat să nu plece din România. Bărbatul de 33 de ani s-a prezentat în fața judecătorilor cu o mână bandajată, semn că și el ar fi avut de suferit, după altercație. ”Admite contestația formulată de contestatorul inculpat Pănescu Lucian Constantin, desființează încheierea și, rejudecând, ia față de inculpat măsura controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 2 martie 2017, până la 30 aprilie 2017, inclusiv”, a stabilit instanța. Tânărul este cercetat pentru ultraj, suspiciunea fiind că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, ar fi agresat doi oameni ai legii, în timp ce se afla în fața unui club din Târgu-Jiu. Unul dintre cei considerați ”persoane vătămate” în dosar ar fi prezentat mai multe zgârieturi pe mâini, în urma scandalului. Cealaltă ”victimă” este un angajat al Serviciului de Acțiuni Speciale, care ar avea un deget luxat.panescu 2 ghips

”S-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 25 februarie, în jurul orelor 04.20, patrula de siguranţă publică formată din doi agenți de poliție, coordonați de un ofițer, s-a deplasat la un club, de pe strada Constantin Brâncuşi, din localitate, pentru a legitima o persoană care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi se manifesta recalcitrant. În momentul în care a fost interpelat de poliţişti, bărbatul, de 33 de ani l-ar fi ameninţat cu acte de violenţă pe ofițerul coordonator, intenționând să-l lovească cu capul în zona feței, fapt pentru care a intervenit, cu fermitate, pentru aplanare, un luptător din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Gorj. Bărbatul în cauză a continuat să fie agresiv faţă de polițiști, iar în timpul imobilizării ar fi produs excoriații, pe ambele mâini, ofițerului prezent la intervenție, iar unuia dintre agenți i-ar fi provocat o entorsă. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, totodată, fiind sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu şi înaintat dosarul pentru continuarea cercetărilor. Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu a continuat cercetările în cauză, stabilindu-se că bărbatul, din municipiul Târgu-Jiu ar fi exercitat acte de violenţă asupra ofițerului din cadrul Biroului de Ordine Publică, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale, cât şi asupra luptătorului din cadrul S.A.S, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 5-7 zile de îngrijiri medicale, reţinându-se săvârşirea a două infracţiuni de ultraj”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Gorj. Pănescu Jr. a declarat însă că nu își aduce aminte ce s-a întâmplat. ”Nu prea îmi amintesc mare lucru. În sediul Poliției nu știu dacă m-au dus cu duba, dar cred că am fost dus cu duba, că nu m-au dus pe jos. În sediul Poliției m-au ținut vreo două ore încătușat pe acolo, după care mi-au dat cătușele jos, n-am dat nicio declarație și pe la ora șapte mi-au dat drumul acasă. Apoi, sâmbătă, la 17.00 și ceva au venit doi ofițeri acasă, mi-au adus cererea să mă prezint la Parchet. Eu nu sunt o persoană violentă. E posibil când au vrut să mă încătușeze să mă fi opus. Din ce am vorbit și cu prietenii, care au fost de față, au zis că nu am lovit pe nimeni, nu am dat în nimeni. Nu cred că a fost niciun scandal. Eu sunt o fire împăciuitoare, nu provoc scandal. Nu am dat o palmă în viața mea. Eram și obosit, fusesem la Baia Mare, venisem 500 de kilometri cu duba de 3,5 tone încărcată cu scaune, le-am dus la Rânca”, a declarat Lucian Pănescu, înainte de reținerea sa pentru 24 de ore. Acesta mai este obligat și să nu se apropie de ”persoanele vătămate”. În caz contrar riscă înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă.
Loredana Fîciu

2 COMENTARII

  1. Bai Sobiceh probabil ai vrut sa scrii ca au salarii grase si ca sunt fetite mari, mari, pai oricum nu este sau v-a fii singurul ABUZ din partea autoritatilor mai ales dupa ce vedem la televizor ce fac procurori si unii politisti.

  2. Curvele de militieniau ajuns fete marisi au fost violate fiind pe ciclu, ca astfel nu se explica cum trei masini avand 12 angajati MAI cu lalarii grase si legea doar in pumni si bocanci nu au aplicat-o ne facand proces verbal de contraventie , iauzi nici-o declaratie in 2-3 ore cat a fost tinut incatusat ca cel mai de temut criminal, dar e de inteles ca nu a putut sa scrie daca era incatusat cu mainile la spate si tot asa l-a zgariat pe domnisoara Scafes si probabil pe luptatorul NINJA, pardon – SAS care se vaita tot ca o domnisoara de obiectul munci care mai are si riscul meseriei, si probabil ca a pus palma in….gura lui si l-a muscat sau a dat cu capul in pumnul lui. Daca pentru niste fetite plangacioase ca acestea muncim noi sa platim taxe si impozite sa aiba ei birouri cu aer conditionat sa nu le transpire ce au sub sapca, caldura, benzina si masina de deplasare sa nu-i doara picioarele si binenteles o sapca de bani ca sa NU fie marlani. O rusine pentru politia romana…vorba reclamei…NISTE TARANI !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here