A lăsat în urmă datorii de sute de mii de lei

561
valentin frunzaAfaceristul rovinărean care a plecat vineri dimineaţa la muncă şi nu a mai revenit, avea datorii de sute de mii de lei. Valentin Frunză, de 38 de ani, din Rovinari, a fost dat dispărut de către soţia sa, luni.
Femeia a povestit oamenilor legii că soţul său a plecat vineri dimineaţă, în jurul orei 08.00, spre serviciu, şi nu s-a mai întors.

Imediat a fost constituită o echipă operativă care a început cercetările. Primul rezultat a fost confirmarea unor zvonuri şi anume acelea că bărbatul dispărut avea datorii foarte mari. Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, Romina Dochian, „Frunză Valentin avea datorii de ordinul sutelor de mii de lei la diverse persoane şi bănci. De asemenea, în ziua anterioară plecării de la domiciliu a reziliat contractele de muncă cu toţi angajaţii firmei şi a vândut un utilaj cu suma de 500 euro, iar în momentul în care a părăsit locuinţa avea asupra sa actele de identitate”.

Semnalmentele bărbatului: înălţime1,85 m, constituţie robustă, aproximativ 90 kg, faţă rotundă, ten alb, ochi căprui, păr blond cu cărare, are o aluniţă pe obrazul stâng. La data dispariţiei era îmbrăcat în costum de trening albastru închis, cu dungi fosforescente pe partea laterală a mânecilor iar în picioare purta adidaşi mărimea 44. În prezent bărbatul este dat în urmărire naţională, cei care l-au văzut sau pot oferi informaţi fiind rugaţi să ia legătura cu cel mai apropiat post de poliţie sau să apeleze numărul de urgenţă 112.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here