A început simularea examenului de bacalaureat

465

Viitorii absolvenţi de liceu au început luni simularea examenului de bacalaureat. În premieră, la testări iau parte şi elevii de clasa a XI-a. Simularea primei probe scrise, cea la Limba şi literatura română, a decurs fără  prea multe incidente în judeţul nostru. Destul de mulţi elevi, 220 mai exact, nu s-au prezentat însă la examen. Cele mai multe absenţe s-au înregistrat în rândul elevilor de clasa a XI-a. De asemenea, o elevă de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” a fost eliminată din examen după ce a fost prinsă cu un telefon mobil.

Testarea a început la ora 9:00, când s-au deschis plicurile sigilate cu subiectul multiplicat. Timpul destinat rezolvării subiectelor la Limba şi literatura română a fost de trei ore, iar elevii au fost supravegheaţi de profesori de altă specialitate. Este pentru prima oară când simularea probelor de BAC are loc la nivel naţional, cu aceleaşi subiecte pentru toţi liceenii. O premieră este şi susţinerea simulării de către elevii claselor a XI-a. Elevii din clasa a XII-a, profilul real, care au susţinut, luni, simularea examenului de bacalaureat la proba de limba şi literatura română au avut de rezolvat trei subiecte, fiecare fiind notat cu 30 de puncte, zece puncte fiind acordate din oficiu. La primul subiect, candidaţii au avut de rezolvat nouă cerinţe, vizând cunoştinţe de vocabular, limbă română şi gramatică, dintr-un fragment din piesa de teatrul „Somnoroasa aventură”, a lui Teodor Mazilu. La al doilea subiect, cerinţa a fost scrierea unui text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte despre importanţa călătoriilor în formarea personalităţii tinerilor. La subiectul al treilea, elevii au avut de redactat un eseu de 600-900 de cuvinte, în care să prezinte particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un text narativ studiat, aparţinând lui Liviu Rebreanu.Elevii de clasa a XII-a de la profilul uman au primit tot un text la prima vedere dintr-o operă dramatică, „Titanic Vals”, de Tudor Muşatescu, pe baza căruia elevii trebuiau să răspundă la nouă cerinţe. La subiectul al II-lea, elevii au avut de elaborat un text argumentativ despre importanţa studierii disciplinelor umaniste, iar la partea a III-a, elevilor li s-a cerut să realizeze un eseu în care să prezinte relaţia dintre două personaje dintr-un text studiat de Liviu Rebreanu. Elevii de clasa a XI-a, profil real tehnologic, au primit la subiectul I un text la prima vedere de opera literară „Mărgărita”, de Vasile Alecsandri, pe baza căruia trebuiau să răspunde la nouă cerinţe. La subiectul al II-lea, elevii de clasa a XI-a au avut de scris un text argumentativ despre impactul reţelelor sociale asupra tinerilor, iar la subiectul al III-lea au avut de elaborat un eseu despre particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-o comedie studiată. La primul subiect, elevii de clasa a XI-a, profil uman, au primit un text din opera „Tinereţe fără tinereţe”, de Mircea Eliade, pe baza căruia trebuiau să răspundă la nouă cerinţe ce vizau cunoştinţe de vocabular, teorie literară şi capacitatea de a comenta un text la prima vedere. La subiectul al II-a, au avut de scris un text argumentativ despre rolul artei în educaţia tinerilor, iar la subiectul al III-lea trebuiau să elaboreze un eseu despre relaţia dintre două personaje dintr-o comedie studiată.

220 de absenţi şi o elevă eliminată
În judeţul Gorj, simularea probei scrise la Limba şi literatura română a decurs fără prea multe incidente. De la simulare au absentat 220 dintre elevii înscrişi. „Am avut 7.758 de candidaţi înscrişi, 3.633 de elevi de clasa a XII-a şi 4.125 de elevi de clasa a XI-a. S-au înregistrat 220 de absenţi, dintre care 93 de elevi în clasa a XII-a şi 127 de elevi în clasa a XI-a”, a precizat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj. S-a înregistrat un singur incident: o elevă de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu a fost eliminată din examen după ce a fost surprinsă cu telefonul mobil. Adolescenta  nu mai are voie să participe la celelalte probe ale simulării. La nivelul judeţului nostru au fost organizate 32 de centre de examen şi 31 de centre de comunicare. De asemenea, au fost organizate şi trei centre zonale de evaluare: Şcoala Gimnazială „Pompiliu Marcea” Târgu-Jiu, Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu şi Colegiul Comercial „Virgil Madgearu” Târgu-Jiu.

Miercuri, proba obligatorie a profilului
Simularea examenului de bacalaureat va continua astăzi, cu proba scrisă la limba şi literatură maternă, urmând ca miercuri liceenii să susţină proba obligatorie a profilului. Vineri, 7 martie, elevii de clasa a XII-a vor susţine proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele vor fi afişate pe 14 martie, iar notele nu pot fi contestate şi nu se trec în catalog.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here