A furat umbrela de la o terasă

412

Un tânăr gorjean este cercetat în prezent pentru furt calificat, obiectul „împrumutat” fiind o umbrelă de terasă. După ce a consumat la localul respectiv, Constantin A.D., de 23 de ani, din comuna Turburea, s-a gândit să ia şi o mică amintire.

Nu a ales, ce-i drept, chiar cel mai mic obiect din jur, umbrela cu pricina fiind la un pas de a înfrumuseţa casa bărbatului. Planurile i-au fost încurcate, însă, de poliţiştii târgujieni care, văzându-l cu umbrela în spinare, l-au luat la întrebări. „Tânărul nu a putut justifica în primă fază provenienţa umbrelei, însă, ulterior, pe parcursul cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că a sustras-o de la o terasă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Daniel Tică. Bunul va fi înapoiat administratorului societăţii, în timp ce tânărul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Dorina CIOPLEA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here