A fi sau a nu fi antropolog şi etnolog (II)

670

Novac şi Moartea
Şi cum sta Gruia-n cerdac
cu bătrânul său Novac,
– morţii să-i vie de hac,
iaca vine Balaban
călare pe-un cal bălan.

Cum pe poartă de intra
nici nu cobora din şa
şi plosca cu vin cerea,
cuşma iute îşi scotea
şi-ncepea zdravăn a bea
şi povestea că-şi spunea.
Eu, copil, pe lângă uşi,
ascultam cu ochii duşi,
şi cu inima zvâcnind
şi cu sufletu-mi a jind.
„Mai ţii minte tu, Novace,
când urcam pe la conace?
Şi când stelele lucind,
părând galbeni de argint,
ne-ndreptam voinici ca bradul
să prăpădim Ţarigradul?
Şi la Ana Birtăşiţa
s-arătăm care ni-e viţa
că noi coborâm din traci
cu-ale noastre mândre dragi
şi cu săbii mari la brâu
secerăm duşmani nu grâu
şi cu buzduganu-n frunte
lovim munte după munte.
Nu găseam om pe măsură,
culcam boii-n bătătură,
treceam Dunărea în zbor
şi ni-era viaţa cu spor,
dar, abia întorşi la vatră,
iar doru-ncepea să bată
ca un vânt din deal spre vale –
noi ne îndreptam de şale
peste Jaleş, peste Jiu,
spre Cetatea din Odriu
unde ne ştiau de frică
vreo Floare şi vreo Anică.”
Asculta Novac tăcut.
Ioviţă-i da de băut
şi-i punea viţel pe masă
şi-un purcel cu carnea grasă,
cepe verzi şi usturoaie
încă umede de ploaie.
Mânca-ncet şi chibzuit,
de-amintiri, vai, răscolit.
Mi se mânia pe-ndată;
cu privirea-ngândurată,
mesteca, sorbea din cană,
sângele-i ţâşnea din rană,
sânge gros, de zeu de plai
aşezat ca-n dulce grai,
să-i aştepte pe cei trei
fecioraşi nădrăvenei:
pe Gruia plecat în lume
pus pe harţă şi pe glume
pe Ioviţă despopit
din cauză de iubit,
şi pe Niţă-ntâi născut –
şapte ţări le-a străbătut
ca să-şi caute perechea –
i-au rămas dorul şi veghea.
Şi-mi grăia Novac aşa:
„Mi-am trăit viaţa în şa,
pentru voi, flăcăii mei,
ca să vă găsiţi femei,
voi muieri nu v-aţi aflat
iar eu sunt la scăpătat.
Voi, de dincolo de creste,
să v-aduceţi trei neveste –
când o fi la bătrâneţe
să nu muriţi de tristeţe
voi, frumoşi ca soarele
când scaldă pridvoarele,
ele ca albinele
când umplu grădinile.”
Gruiţă-n veşmânt de in
şi cu nasu-i acvilin,
cu bărbiţă şi mustaţă,
mi se proţăpi în faţă
l-al său tată, l-al său unchi:
„Am în inimă un junghi
şi-aş pleca, iarăşi m-aş duce
din răscruce în răscruce
ca să-mi caut sufleţelul
să-i pun pe deget inelul;
inel de aur curat,
cu piatră de motostat.”
Novac sta, mi-l săruta,
apoi mi-l îmbrăţişa
şi iar mi-l povăţuia:
„Gruio, să nu te încrezi
în ce-auzi şi în ce vezi!
Pe simţuri să te bazezi!
Şi pe mintea ta din urmă,
nu pe spiritu’ de turmă!”
Şi purcese-Gruia-n grabă,
dumbravă după dumbravă.
Bea apă din fântânele
şi dormea sub cer de stele,
zăbovea la câte-o stână,
şi Soarta-i era stăpână,
se hrănea cu crapi şi mrene,
calul-l legăna alene.
Dar ajunse în Cetate
pe la opt şi jumătate.
Drept la han făcu popas
înc-un ceas şi înc-un ceas
spuindu-şi al său necaz.
„Dar eu ştiu ce-ţi trebuieşte:
fata-mpăratului creşte;
şi i-a zis Ler Împărat
când o fi la măritat
să-şi aleagă un bărbat
nalt la stat mare la sfat
şi frumos cu-adevărat.”
Când fu într-o sâmbătă
în Ţară veste se dă
că a doua zi se ţine
adunare de mulţime.
Strigă Ana Birtăşiţa:
„Nu mai bea vin cu cofiţa!
Du-te, Gruio, la Palat
că azi-noapte te-am visat
ginere de împărat.”
Plânge Ana disperată:
„Eu te-aştept şi altădată
că mi-e inima-nsetată
de dragoste vinovată.”
Prin odăile cu umbră
Novac cugetă şi umblă.
Veşti de la Gruiţă n-are
şi-i e gândul la plecare.
Dac-o fi iar la-nchisoare
fără lună, fără soare,
zilele i-s fără număr.
Corbul îi veni pe umăr.
„Of, măi corbule, mi-e greu
fără fecioraşul meu,
du-te, zboară pe oriunde,
oraşele le pătrunde,
birturile rând pe rând,
şi pe ploaie, şi pe vânt,
puşcăriile pe toate:
Gruia lanţuri să nu poarte.
Şi să mi te-ntorci cu carte
de cât-ai fi de departe!”
Corbu-nţelegând porni,
şase ţări călători;
când să treacă-a şaptea ţară
aripile îl lăsară
pe-o streaşină se opri
şi-ncepu a croncăni.
„N-aţi văzut,n-aţi întâlnit
pe Gruiţă cel vestit?”
Ana Birtăşiţa-l cheamă:
„Plătit-ai, corbule, vamă?
Ţi-o fi foame, ţi-oi da apă,
şezi colea să te priceapă
ochii mei curgând ca Istru.
Gruia-i astăzi prim-ministru.
Cu fata de Împărat
Gruiţă s-a însurat
şi-n bine s-a transformat:
e la vorbă cumpătat,
peste oaste-i general
şi-are cel mai straşnic cal,
şi copii, vreo trei sau patru,
că-i fericit împăratu’
când se joacă-n jurul său –
să ni-i ţie Dumnezău!”
Corbu-ncremeni o clipă,
fâlfâi dintr-o aripă:
„Ană, Ană, mândră Ană,
pleacă fuga la dugheană,
adu hârtie şi peană.”
Ana fuga la dugheană
după hârtie şi peană.
„Şi-acum scrie-i, mândră Ană,
lui Novac această veste
că Gruiţă-i de poveste
şi mi-o leagă de picior
că eu şi-oi ţâşni în zbor
să se bucure şi el,
să prăjească de-un viţel,
butea-ntreagă s-o golească,
pâinile să se dospească
cu familie, prietini,
pe sub bolţile de cetini,
muntele să-l suie-n slavă
de din plai, de din dumbravă.”
5. O altă baladă de mare circulaţie în Oltenia este cea a haiducului Mărunţelu. Originar din Bârzeiu de Gilort şi supărat că preotul din sat n-a vrut să-i îngroape tatăl, în 1888 a adunat de prin Oltenia o întreagă ceată şi a trecut la pedepsirea boierilor. Lua bani de la cei bogaţi şi îi da la cei sărmani. A fost prins în anul 1894 la Craiova, împreună cu alţi doi haiduci, Jdrelea şi Cimpoieru, toţi trei fiind găzduiţi în timp de către localnicii din vechile comune Poiana şi Şipotu, îndeosebi la „Hanul din Mărăcini” şi „Hanul Măriuţei”.
Cu noroc, mi-a venit rândul să aflu şi eu, de la Eugen Mirea, tot din Turburea (n. 18 iunie 1954), încă o legendă despre acelaşi Mărunţelu pe care o citez integral: „130 de ani ar fi avut de-ar mai trăi Mărunţelu. Se zice c-ar fi aruncat un butoi cu galbeni la o baltă ca să fie mai uşor la fuga de poteră. Balta ar fi fost de 4-5 metri adâncime. Sătenii ar fi căutat-o numai în anumite zile, căci în celelalte butoiul îl păzesc şerpii. Butoiul s-ar fi acoperit cu mătasea broaştei şi frunze putrede. Balta s-a transformat în nămol populat de fel de fel de monştri târâtori. Poteraşii care l-ar fi încolţit au căpătat boli nemiloase, urâte. Ani mulţi, din substraturile de jos, ar fi scos capul, la lumina Lunii, flăcările albastre-aurii ale comorii. Acele anumite zile ar fi fost cele solstiţiale şi echinocţiale.”
6. De un farmec aparte sunt şi legendele / povestirile adevărate (a se citi transficţionalizate) depănate de Gheorghe V. Bobocescu (Legenda mănăstirii lui Stamate), Ion Popescu (Prin Sălişte, Îndrăzneala, Ce aminteşte strămutarea, Hanurile), Stelian Toma (Ultimele zile), Constantin Stamatoiu (Din povestirile lui Moş Din), Petre Pavel şi Dumitru Enculescu (Din timpul lui 1907), Dan Diaconescu (Din amintirile mamei Ancuţa), Antonie Dijmărescu (vezi „Ulcica, nuvele. Basme”, editura C.J.C.P.C.T. Gorj, Târgu-Jiu, 2013, 196 pag.), Dumitru Dănău, Grigore Haidău, Ion Mocioi, Ion C. Gociu, Paraschiv Ilie, Mirel Meche, Virgil Cercelaru, Nicolae N. Tomoniu, Ion Pachia-Tatomirescu, George Drăghescu, Ion Elena, Alex Gregora, Ion Căpruciu (acesta din urmă cu excelenta-i carte, Amintiri din Casa Amintirilor, editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2013, 227 pag.)
Era să uit: dimpreună cu Ion Căpruciu am reeditat opera lui Nicolae Al Lupului şi dimpreună cu Antonie Dijmărescu opera lui Sabin Velican (Sabin Popescu-Lupu) şi ei tezaurizatori ai istoriei trăite şi filtrate/recte îmbogăţite poetic-estetic de către folcloristica literară, sub auspicii etnologico-antropologice şi etnosofico-antroposofice.

Bibliografie:
1. Ernest Bernea: Civilizaţia românească sătească; ediţie îngrijită de Rodica Pandele, editura Vremea, Bucureşti, 2006, 167 pag.
2. Ernest Bernea: Sociologie şi etnografie românească. Ordinea spirituală; text ales şi stabilit de Rodica Pandele; editura Vremea, Bucureşti, 2009, 125 pag.
3. Jean Copans: Introducere în etnologie şi antropologie; traducere de Elisabeta Stănciulescu şi Ionela Ciobănaşu; prefaţa de Dumitru Stan; editura Polirom, Iaşi, 1999, 165 pag.
4. Pompiliu Crăciunescu: Vintilă Horia / Transliteratură şi realitate; traducere din limba franceză de Olimpia Coroamă; prefaţă la ediţia în limba română de Basarab Nicolescu; editura Curtea Veche, Bucureşti, 2011, 280 pag.
5. Andrei Oişteanu: Ordine şi Haos: Mit şi magie în cultura tradiţională românească; editura Polirom, Iaşi, 2004, 452 pag.
6. Ion Popescu-Brădiceni: Izvoare şi toposuri folclorice; editura Studii Europene, Târgu-Jiu, 2003, Universitatea „Constantin Brâncuşi”, Târgu-Jiu, 180 pag.
7. Gheorghe Focşa, Ioan Godea: Arhitectura Gorjului; Editura de Vest, Timişoara, 2002, 217 pag.
Ion Popescu-Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here