A doua zi, după Paşti, cimitirul din Brădiceni-Drăgoieşti e plin ochi. Ai imaginea unui stup sau a unui furnicar. Fiii, nepoţii, strănepoţii s-au întors în vatra satului să-şi cinstească (a se citi să-şi reînvieze) strămoşii, care sub peceţile sacrului, au devenit un fel de zei tutelari.
În biserica de pe vârful dealului, de lângă Râul Morii, lume luminată, de toate vârstele şi funcţiile: secretar de stat, generali, academicieni, subprefecţi, actori, scriitori, a căror moralitate s-a văzut repotenţată sub semnul unei tradiţii neclintite.
Ritualul religios, transformat într-un eveniment de suflet de către oamenii locului, a adunat în preajma crucilor memoriale o pleiadă întreagă de urmaşi ucenici ori înţelepţi: Costel Mircioiu, Ion Căpruciu, Constantin Dumitrescu, George Niculescu, Cristinel Dobran, Constantin Codiţă, Petre Neicuţescu ş.a.
Reîntoarcerea la cele creştineşti a devenit în Brădiceni-Drăgoieşti o reînscriere în ordinea firească a lucrurilor. Cele două ceasuri de slujbă, cele încă altele două la căpătâiele mormintelor, de veghe şi de reculegere, au dat Sărbătorii de Paşti un puternic suflu emoţional şi o stare de aprofundată reîntâlnire cu moştenirea arhetipală.
Pur şi simplu, cimitirul se transformase într-o argheziană ipostază a Buneivestiri. Cei vii îi reprezentau pe cei morţi, iar cei morţi se bucurau în sfânta lor tăcere că îşi puteau continua comunicarea cu cei poposiţi fie şi numai la o asemenea mare sărbătoare la „pătratul” lor de binemeritată pace veşnică şi dreaptă odihnă.
Ion Popescu-Brădiceni
