A copilărit mama lui Mihai Viteazul la Brătuia?

1593

Prin anii 1958 – 1963, când am lucrat la petrol, ca sondor, în special la parcul nr. 6 din Valea Brătuii, am avut foarte mulți colegi de serviciu din fosta comună Brătuia, actualmente comuna Dănești. În discuțiile care se purtau, aceștia afirmau cu mândrie că mama lui Mihai Viteazul ar fi avut originea din comuna lor. O asemenea discuție am avut-o și cu colonelul Constantin Tudorescu, fostul șef al Serviciului circulație rutieră Gorj, care susținea același lucru. Nu știam pe ce se bazau afirmațiile lor. Dar mai spuneau că administrația comunei, de atunci, Brătuia, intenționa chiar, înființarea unui muzeu, dedicat mamei Primului reîntregitor de neam și țară a românilor. Elanul s-a pulverizat după desființarea comunei, în 1968. Știm, după unele afirmații că, Mihai Viteazul s-ar fi născut în 1558 la Târgul de Floci, situat la vărsarea Ialomiței(așa se numeau târgurile unde se comercializa lâna). Mulți istorici susțin că ar fi fiul nelegitim al domnitorului Pătrașcu cel bun(1554 – 1557), dar alții contrazic această filiație paternă, afirmând ca ar fi fiul lui Pârvu Bibescu, tatăl fraților Buzești.
Dar istoricul Emilia Corbu afirmă că Mihai Viteazul nu s-a născut în Bărăgan, ci în ținutul Olteniei. Ea motivează afirmația sa, pe faptul că, interese politice apusene au lansat multe bârfe la adresa lui Mihai Viteazul, fiind suspectat că dorește să reînființeze Imperiul Bizantin. Tot așa l-au transformat și în fiu nelegitim. Printre mulți defăimători, ai voievodului nostru, s-a aflat și diplomatul Petru Grigorovici Armeanul, care în urma vizitei sale l-a prezentat în scrierile sale, foarte negativ, ceea ce nu corespunde adevărului. Unele documente aflate în custodia Academiei Române, precum și specificațiile din Condica Episcopiei Râmnicului, susțin că Mihai Viteazul s-ar fi născut la Drăgoiești – localitate aflată pe partea stângă a Oltului, din județul Vâlcea, unde ar fi fost și botezat. De asemeni se susține că, la Proieni, pe Valea Oltului, într-o veche biserică ortodoxă, s-ar fi cununat cu Doamna Stanca. Dacă există multe discuții controversate cu privire la adevăratul tată al lui Mihai Viteazul, asupra cărora nu voi insista, originea mamei sale nu este deslușită pe deplin.
După scrisele unor istorici, Tudora ar fi fost sora lui Iane Cantacuzino – om bogat și influent din Istanbul. Alții susțin că ar fi sora lui Șaitanoglu(fiul Satanei din traducere turcească), negustor cu mare influență din Imperiul Otoman, părere împărtășită și de către profesorul de istorie Ștefan Grigorescu.
Din cronica lui Radu Popescu aflăm că ”mumă-sa lui Mihai Viteazul au fost de la oraș de la Floci, care fiind văduvă și frumoasă și nemerind un gelep om mare și bogat den Poarta Împărătească și care în casa ei zăbovindu-se câtăva vreme”. Silezianul Baltazar Walter scria în 1599, că Iane Cantacuzino, care l-a sprijinit pe Mihai Viteazul spre a se urca în scaunul Țării Românești, îi era ”avunculus matris frater, graecus”. Adică mama sa, Tudora, era sora grecului Iane, fost ban al Craiovei. Baltazar a preluat această afirmație dintr-o traducere în limba polonă, apoi, tradusă de el în latină, a relatării lui Teodosie vel logofăt Rudeanu, sfetnic al lui Mihai Viteazul. Din păcate, consemnarea lui Teodosie Rudeanu nu s-a păstrat.
Parcurgând cele derulate în romanul lui Alexandru Ștefanopol, rezultă că Tudora a fost răscumpărată de la turci de către Iane Cantacuzino, care, ulterior a ajutat-o, ajungând hangiță, la Târgul de Floci, unde a prosperat destul de bine. Răscumpărarea nu ar exclude varianta că i-ar fi fost soră. Acolo, la Târgul de Floci, ar fi cunoscut-o domnitorul Pătrașcu cel bun, din acel moment devenind ”țiitoarea” acestuia, ceea ce ar adeveri varianta originii paterne a lui Mihai Viteazul, ca fiu de domn. După unele păreri, Târgul de Floci s-ar fi aflat în zona Giurgenilor, județul Ialomița. Acolo s-ar fi ocupat cu comerțul cu blănuri, iar după unii istorici era și ”răchielniță”, ocupându-se și cu vânzarea de băuturi, mai ales a rachiului, mult căutat la acea vreme. Hanul se afla la intersecția multor trasee comerciale ale timpului. Dacă avem în vedere că inventarea țuicii datează din secolul XII, când alchimistul Raimundus Lulus a obținut-o prin distilare, numind-o și ”aqua vitae”, a trebuit să treacă timp până metoda s-a extins. După unele surse istorice, în vremea lui Alexandru cel Bun, în Moldova se producea rachiu. Evident că era ridicat costul instalației de fabricat rechiu și în aceeași măsură și acest produs, aducând venituri substanțiale celor care îl produceau sau comercializau. Și Tudora a putut să prospere prin vânzarea rachiului.
Nicolae Iorga scria în „Istoria românilor în chipuri şi icoane” că rachiul a ajuns o băutură populară în spațiul românesc după ce evreii polonezi, în secolul XVII, goniți de necontenitele zguduiri ale regatului, care se prăpădește, s-au așezat în sate, vânzând rachiu. „Velnițe ( Instalații rudimentare la țară pentru fabricarea băuturilor tari) pentru rachiu erau multe, de când plăcerea ruinătoare a rachiului se simțise și de țăranii noștri”, povestește scriitorul. Conform acestuia, vechiul rachiu era mai sănătos, căci se făcea din grâne. Ulterior, totuși, s-a revenit la producerea rachiului din grâu și orz stricat, apoi secară și hrișcă, semănate anume pentru aceasta.
Recent, prin bunăvoința Familiei Domnului Vasile Stoian, din Brătuia, am lecturat romanul ”Hangița Tudora”, a autorului Alexandru Ștefanopol, înțelegând, în cele din urmă, pe ce se bazau afirmațiile de mai înainte ale brătuienilor. Respectivul roman a fost publicat în anul 1970, împreună cu alt roman – ”Măria sa Burduja Vodă”.
Nu e de exclus nici ipoteza, vizitei pentru documentare, la Târgu-Jiu și Brătuia, a lui Alexandru Ștefanopol, ceea ce a determinat comentariile menționate mai sus.
Evident că am pornit să cunosc date despre autor, aflând că s-a născut la 21 decembrie 1891 la Roșiori de Vede și a decedat la 29 octombrie 1974 la București.
Referiri la opera literară a lui Alexandru Ștefanopol au făcut Alexandru Piru, în Panorama și M. Marcian în Almanahul literar, 1982. Un biograf al său remarcă următoarele:”. Sensibil la poezia și dramatismul vietii, el și-a extins apoi aria investigației, dedicându-se romanului (romanul istoric şi cel de observație realistă). Hangița Tudora (1970) este evocarea vieții frumoasei si destoinicei mame a lui Mihai Viteazul, concomitent a epopeii excepționale a fiului. Autorul urmează izvoarele documentare (cronica oficială a lui Radu Popescu ), reconstituind realist epoca, fără a aureola epicului eroic și poematic.
bratuiaRomanul ”Hangița Tudora” a văzut lumina tiparului în 1970 la Editura Eminescu, împreună cu celălalt roman ”Măria sa Burduja Vodă.
Maria-sa Burduja Vodă(1910) este inspirat din istoria Moldovei – scurta domnie a boierului de neam, logofatul Gheorghe Ștefan poreclit Burduja-Vodă, rivalul lui Vasile Lupu. Autorul păstrează aroma limbii vechi, ceremonioase, particularitățile graiului muntenesc sau moldovenesc, cu „tot desmierdul său. Bun cunoscător al limbii rurale, Alexandru Ștefanopol se arată familiarizat și cu universul periferiei urbane: În mahalaua Grant (1971) reînvie binecunoscuta mahala bucureșteană, cu întreaga ei faună de cartier rău famat, pitoresc aliaj cromatic de mizerie și grandoare desuetă, de promiscuitate şi poezie frustă, eros și negustorie. Faptele sunt prezentate în cea mai bună notă a realismului, fără accentele melodramatice sau excesele veriste cu care unii predecesori și-au apropiat această lume. Câteva figuri memorabile, destine care se fac și se desfac, ca-n jocul firesc al vieții, reînvie o atmosferă și o epocă….”.
Eu am citit primul roman dintr-un exemplar xeroxat, pe care mi l-a împrumutat, cu multă bunăvoință, familia amintită mai sus. Interesant că, pe subcopertă, există următoarea dedicație, olografă, scrisă și semnată chiar de către autor: ”Muzeului din Brătuia-Gorj satul mamei voievodului erou Mihai Viteazul. 13.VIII 1973 Al Ștefanopol”. Nu am aflat încă, numele primului posesor al exemplarului primit de la autor.
În nici un caz, Alexandru Ștefanopol nu poate fi acuzat de vreun partizanat în favoarea comunei Brătuia, pentru că nu avea motive, gândindu-ne la originea sa. Presiuni asupra sa, de către cineva din Brătuia, nu a avut cine să facă. Textul olograf, evocat mai înainte, nu lasă vreo îndoială.
Domnul Vasile Stoian mi-a povestit că personal s-a deplasat în localitatea de origine a autorului romanului, în speranța de a-l găsi, spre a afla mai multe, însă din păcate, decedase cu mult timp în urmă. Acolo a fost întâmpinat de către sora autorului, aflată la o vârstă destul de înaintată, căreia, în mod politicos, i s-a adresat: ” – Doamnă,…..”, aceasta replicând: ” – Domnișoară !,….”. Spunându-i că dorea a afla mai multe date despre șederea mamei lui Mihai Viteazul la Brătuia, interlocutoarea i-a zis: ” – Apăi dacă el așa a scris în carte, așa este !”.
Cu multă plăcere și satisfacție am aflat de la D-l Vasile Stoian, strădania sa de a scoate la iveală multe aspecte din istoria Brătuiei, atestată documentar din 10 martie 1567 din timpul domnitorului Petru Vodă.
Prin hrisovul din 10 martie 1567, domnitorul a poruncit ca ”lui Bâră și lui Stanciul și lui Ivan și cu fii lor câți Dumnezeu le va dărui, pentru ca să le fie lor moșie în Brătuia toată și cu hotarele:….” Interesant că și în acest hrisov întâlnim multe toponime existente în hrisoavele de hotărnicie a moșiei Tunșilor și moșiei Sneagovului(Țiclenilor), cum sunt ”Brazdă”, ”Iazul Tunsului”, ”Gura Sfredelului„, „Gura Cioienii” și altele.
În cuprinsul romanului ”Hangița Tudora”, Alexandru Ștefanopol, prin personajul principal, printre altele, glăsuiește în fața voievodului Pătrașcu cel bun: ” – …Mi se împlini dorul de Brătuia zilelor copilăriei mele. Parcă m-am deșteptat acolo, după ani de scârbavnică amorțire…..”(pag. 77). Din cuprinsul romanului riese că Tudora a fost ”țiitoarea” lui Pătrașcu cel bun și ar fi pornit împreună spre Brătuia, însă ajungând la Târgu Jiu, au găsit la căpitănie, oameni din Brătuia, legați în funii, la insistențele boierului Lamotă, care le-a cotropit moșiile, ceea ce îl revoltă pe voievod. Interogându-i, ”care e pricina”, i se răspunde:
” – NE TRAGEM DIN MOȘNENI DA AVURĂ OCINI ÎN BRĂTUIA, MĂRIA-TA, ȘI DACĂ NE RASERĂ PĂGÂNII AȘEZĂRILE PĂRINȚILOR NOȘTRI, NE ÎNTEMEIARĂM BORDEIE ÎN BULIGA. DA OCINILE NI LE ȚINEM TOT PE-ALE DIN BRĂTUIA„.(PAG. 91). ……
Același personaj vorbește de confirmarea stăpânirii ocinii din Brătuia, din timpul lui Țepeș Vodă:
”- Moșneni suntem, maria-ta, asupra tuturor ocinilor Brătuii. Cnezii noștri sunt păstrătorii hrisoavelor date de măria-sa Vlad Vodă poreclit Țepeș. I-a așezat acolo pe bătrânii noștri, oieri de dincolo și dincoace de munți, să stea de strajă asupra pasului de la Vâlcan. Dacă ne-a alungat păgânii din așezările noastre, a făcut cenușă tot ce-a putut cuprinde focu și nu ne-a mai îngăduit întoarcerea nici unuia dintre noi spre a ne ridica alte întemeieri. Ne-am statornicit în Buliga cu învoire domnească. Până să luăm noi sama bine, ne pomenirăm cu ocinile Brătuii cotropite de dunnealui vel cluceru Lamotă…..”(pag. 92).
Tragem concluzia că data de 10 martie 1567 a hrisovului, emis chiar de către Petru Vodă, se leagă în succesiunea celor descrise în roman.
Evident că Alexandru Ștefanopol s-a documentat în arhive, pentru a scrie acest roman și e plăcut să constați că el a căutat să respecte adevărul istoric, atât în privința mamei lui Mihai Viteazul, cât și a fiului acesteia. În roman sunt redate evenimentele și cu bune și cu rele, și cu faptele bune, dar și cu faptele discutabile ale eroilor. Se poate observa în acest roman, derularea cronologică a evenimentelor perioadei în care a trăit atât mama lui Mihai Viteazul, cât și a fiului acesteia. Această constatare o face și biograful scriitorului. Cert este că mama lui Mihai Viteazul a avut o viață tumultoasă, cum rezultă și din testamentul său, care are următoarul conținut: ”În numele tatălui şi a fiului şi a sfântului duh, amin. Scriş eu acum călugăriţa Theofana ciastă carte ca să se ştie că pre mine m-au ajunsu vréme de bătrâneţé şi de slăbiciune şi de neputére.
Eu, roaba Domnului Iisus Hristos, călugăriţa Teofana, muma răposatului Mihail voevoda din Ţeara Românească, vieţuit-am viaţa ceştii lumi deşartă… şi înşelătoare… şi am petrecut lumeaşte destul, în tot chipul în viaţa mea, până ajunsu şi la neputinţa bătrâneaţelor meale şi la slăbiciunea mea, în sfânta mânăstire, în Cozia la lăcuinţa sfintei troiţe şi la răpausul răposatului Mircea voevoda. Şi trăiiu de ajunsu şi luaiiu şi sfântul cin călugăresc derept plângerea păcatelor meale. Acuş mă ajunse şi vestea de săvârşirea zilelor drag fiiului mieu Mihail voevod de sărăcia doamna sa şi a coconilor domniei lui prin ţărăle străine. Fuiu de plângere şi de suspine ziua şi noaptea. După aceea, cu vrearea şi cu ajutoriul Domnului din ceriu şi cu rugăciunea cinstiţilor părinţi în zi şi în noapte şi plângerea mea şi suspinele sărăciei lor din ţărăle străine doară svenţia lui din naltul ceriului au auzit şi sâau milostivit de i-au scos din ţărăle străine în ţeara de moştenire. Şi mai vârtos au cugetat la svânta mânăstire în Cozia pentru bătrâna şi jalnica lor maică. Şi deacă să adunară unii cu alţii, mare plângere şi suspin fu întru ei de jalea fiiu său Mihail voevod şi pentru patima lor ce-au pătimit prin ţărăle străine doamna Stanca şi fiiusău Ion Nicola voevoda şi fiiesa doamna Florica. Fu după aceea întrebarea întru jale, cine cum au petrecut. Grăi doamna Stanca: cum am păţit noi, maică, să nu pată nime din ruda noastră. Dară molitva ta, maică, cum ai petrecut? Maica zice: cu mult foc de moartea fiiu mieu şi de jalea domniilor voastre, iară de către svanta mânăstire, am har dragului Domn din cer şi mulţumesc părinţilor din svânta mânăstire câam avut pace, răpaus şi căutare de molitvele lor la nevoi a mea. Ziseră domnia lor: mulţumim şi noi molitvelor lor pentru molitva ta căci ai avut căutare de ei. Zise Maica Teofana: pentru aceea, featele meale am făgăduit sventei mânăstiri doao sate în Romanaţi: Frăsineiu şi Studeniţa pentru sufletul răposatului Mihai voevod şi pentru sănătatea fiiusau Nicolei voevod şi pentru pomeana noastră şi a tot neamului nostru să fiu pomeniţi la toate sventele pomeni, ci şi dumnezeeasca liturghie, în vecie. Domnia lor ziseră: Noi bucuroase, cum ţi le-au dat răposatul Mihail voevod, volnică eşti, fie date şi de noi şi de Nicola voevod şi de tot neamul nostru, în vecie, pentru pomeană, ca sa aibi molitva ta şi de icea înainte milă şi căutare până la moarte de molitvele lor.“ După cum se cunoaște, spre bătrânețe, mama lui Mihai Viteazul s-a călugărit, cu numele de Teofana, în 1599, la schitul Ostrov de pe Olt, mergând apoi la Cozia, unde și-a făcut testamentul menționat mai sus, iar în 1606 s-a stins din viață. A fost înmormântată la Mînăstirea Cozia, unde își doarme somnul de veci și domnitorul Mircea cel Batrân. Piatra i-a fost pusă de nepoţii ei, doamna Florica şi Nicolae Pătraşcu, cum se poate citi: :,,Răposat-a roaba lui Dumnezeu călugăriţa Teofana, mama răposatului Mihai voevod. Şi fie-sa doamna Florica şi fiu-său Nicolae Vodă a nevoit şi a scris. În zilele lui Io Radu voevod, în anul 7104 (1606)”.
Doamna Stanca, soția lui Mihai Viteazul, murise în 1603, de ciumă.
Deși, ca formație profesională, inginer silvic, Alexandru Ștefanopol a fost și un mare iubitor al istoriei patriei, dovadă fiind cele scrise și publicate. Sunt convins că viitorul va mai scoate la iveală multe documente ce vor explica mai bine, mai amănunțit, evenimentele derulate în țările române din perioada celei de a doua jumătate a secolului XVII și începutul secolului XVIII. Multe rămăseseră în uitare până în perioada studenției lui Nicolae Bălcescu din țările apusene, unde află de unele portrete ale voievodului Mihai Viteazul, în unele muzee, cât și unele cronici ce descriau perioada domniei acestuia, dar și referiri la familia sa. Din nefericire, posibilitățile de cercetare istorică sunt foarte reduse, la care se mai adaugă și comoditatea deținătorilor de documente, de a le pune la îndemâna celor care doresc să le caute. Am rămas cu un gust amar când m-am dus în mod special la Episcopia de la Râmnicu Vâlcea, unde sunt foarte multe documente necercetate, referitoare la localitățile din Gorj, inclusiv Țiclenii, de când încă nu se înființase Mitropolia Olteniei de la Craiova. După ce întâmpinasem multe greutăți, negăsind loc de parcare, decât la 1 km. de episcopie, când am mers la arhiva acesteia, salariatul de acolo mi- răspuns că nu găsesc nimic, înainte de a-i spune ce caut.
Rog pe cei care au posibilități de acces la cronicile vechi și documentele din perioada celor doi protagoniști ai romanului ”Hangița Tudora”, să aprofundeze cercetarea istorică necesară.
Mă gândesc și la faptul că înrolarea lui Radu Țicleanu printre căpitanii oastei marelui voievod, cât și a multor gorjeni, nu a fost întâmplătoare.
Jurist, Ion M Ungureanu-Țicleni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here