Un bărbat de 40 de ani, din Motru, a fost condamnat la închisoare cu executare, după ce a fost prins conducând fără permis. Din cauza cazierului, motreanul recidivist are șanse mari să se reîntoarcă în spatele gratiilor. Bărbatul a atacat deja cu apel sentința Judecătoriei Motru.
În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că la data de 13.12.2020, inculpatul a condus autoturismul VW Golf pe strada Tineretului, cu intenția de a-l parca în apropiere, însă observând că un echipaj de poliție aflat în autospecială i-a efectuat semnal regulamentar de oprire, și-a continuat deplasarea pe str. Magnoliilor, unde a oprit, conducând astfel autoturismul pe drumurile publice circa 50 de metri.
Bărbatul le-a spus polițiștilor că deține permis de conducere eliberat de autoritățile franceze, însă nu îl are asupra sa. La audieri, individul și-a schimbat declarația. A spus că a urmat doar cursurile unei școli de șoferi în Franța, fără a susține examenul de obținere a permisului de conducere.
Cu o zi în urmă, bărbatul cumpărase mașina pentru suma de 800 de euro. „La data de 13.12.2020, în jurul orelor 11,00, inculpatul a fost apelat telefonic de numitul (…) care i-a comunicat că nu se află în localitate și dacă dorește să își ridice autoturismul cumpărat, i-a menționat faptul că acesta se afla în spălătoria de lângă restaurantul (…), având cheile în contact și actele în torpedo. În jurul orelor 11,20, inculpatul a mers la spălătorie și, deși cunoștea că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a urcat la volanul autoturismului și l-a condus pe strada Tineretului, cu intenția de a-l parca în parcarea blocului nr.3”, potrivit rechizitoriului.
Instanța a reținut că fapta a fost săvârșită de inculpat în stare de recidivă postexecutorie. În 2018, bărbatul a fost condamnat la 3 ani de închisoare, pentru tâlhărie. A fost liberat condiționat în aprilie 2020, cu un rest rămas neexecutat de 184 zile. „Având în vedere împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii (pe un drum public din mediul urban, dar pe o distanță mică), circumstanţele personale ale inculpatului (acesta figurează cu condamnări, nu are loc de muncă şi mijloacele care să îi asigure resurse financiare), dar şi atitudinea sinceră a inculpatului care a recunoscut fapta comisă, cooperând cu organele judiciare (…), instanţa apreciază că pedeapsa închisorii, orientată peste minimul pedepsei, reprezintă în acest moment o sancţiune suficient de energică şi de fermă pentru a descuraja inculpatul de a adopta în viitor o conduită infracţională similară și va condamna inculpatul la pedeapsa de un an și 4 luni închisoare, care va fi executată în regim de detenţie”, au decis judecătorii.
Sentința nu este definitivă, fiind atacată deja cu apel.
I.I.