O locuitoare a comunei Arcani s-a trezit luni fără curent electric după ce semiremorca unui tractor a agăţat firele de înaltă tensiune care alimentau locuinţa acesteia. Ioana S. a semnalat poliţia cu privire la faptul că i-a fost produsă o avarie la reţeaua electrică, de către un conducător auto.
Acesta, în persoana lui Aristică Ţ., de 36 ani, din comuna Crasna, se afla la volanul unui autotractor, a acroşat cu semiremorca tractată firele de electricitate care alimentau locuinţa apelantei, smulgându-le. Avaria a fost remediată de reprezentanţii societăţii care furnizează energie electrică în zonă, iar şoferul este cercetat pentru distrugere din culpă.
Dorina CIOPLEA