Agresorul din Mozart rămâne sub control judiciar

586

Vasile Vasilescu, agresorul procurorului Catrinoiu şi al poliţistului, rămâne sub control judiciar, după ce magistraţii au respins contestaţia formulată de inculpat. “Respinge contestaţia ca inadmisibilă. Obligă contestatorul inculpat la 40 lei cheltuieli judiciare statului. Definitivă.”, se arată în decizia instanţei. Reamintim că, scandalul a avut loc, la jumătatea lunii august, în clubul Mozart din Târgu-Jiu. Vasilescu, client al barului, a avut un schimb de replici dure cu procurorul, moment în care agresorul l-a luat la bătaie pe magistrat. În ajutorul angajatului Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a sărit un poliţişt din Rovinari, care se afla în zonă, însă omul legii a primit un pumn direct în faţă. De aici a pornit o încăierare în toată regula. Agresorul a reuşit să fugă din bar, dar a fost prins în trafic, având şi un cutit în mașină. În urma altercaţiei, poliţistul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Inculpatul a fost ajutat de alţi doi cunoscuţi, unul dintre ei fiind cercetat sub control judiciar ca şi el, iar celălalt în stare de libertate.
Alexandra Cruceru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here