Ziua Imnului Naţional, marcată la Târgu-Jiu

465

Pe versuri de Andrei Mureşanu, la 29 iulie 1848 s-a cântat pentru prima oară marşul revoluţionar „Deşteaptă-te române”, care a devenit imnul de stat al ţării. Manifestări consacrate Zilei Imnului Naţional al României au avut loc, ieri dimineaţă, şi la Târgu-Jiu.

După victoria revoluţiei în Ţara Românească la 29 iulie 1848, în Parcul Zăvoi, din oraşul Râmnicu-Vâlcea, Anton Pann a participat alături de oficialităţile oraşului, la ceremonia organizată cu prilejul „sfinţirii stindardelor libertăţii naţionale după noua constituţie”, când s-a cântat pentru prima oară marşul revoluţionar „Deşteaptă-te române”, pe versuri de Andrei Mureşanu. Acest moment a reprezentat prima intonare a viitorului Imn de Stat al României. Autorităţile locale şi judeţene şi-au rostit ieri, la 167 de ani de la prima intonare a imnului, discursurile atent pregătite, amintind de momentele istorice prin care a trecut ţara noastră. „Acest moment ne oferă prilejul să ne arătăm cu toţii profundul respect faţă de identitatea şi cultura noastră naţională. Anul acesta aniversăm 167 de ani de la prima intonare a imnului naţional “Deşteaptă-te române”, o chemare adresată întregului popor de a-şi cinsti înaintaşii, de a-şi apăra libertatea şi de a-şi construi imn2viitorul. Intonarea imnului a însoţit de fiecare dată momente importante ale desăvârşirii unităţii, apartenenţei, solidarităţii noastre naţionale, le-a insuflat curaj eroilor noştri în momentele cruciale ale istoriei cum a fost Războiul de Independenţă sau Primul şi al Doilea Război Mondial. Nimic nu se compară cu sentimentul de mândrie atunci când ascultăm intonarea imnului naţional când un sportiv român câştigă un titlu european, mondial şi, mai ales, unul olimpic. Atunci, simţim într-adevăr că imnul întruchipează cu adevărat identitatea noastră naţională, că în el se regăsesc spiritul naţiunii române şi al fiecărui individ în parte”, a declarat Alin Văcaru, prefectul judeţului Gorj.

Valori pentru trecut, prezent şi viitor
Şi primarul Florin Cârciumaru a transmis mesajul Primăriei şi al Consiliului Local Târgu-Jiu cu ocazia marcării celor 167 de ani de la prima intonare a Imnului de Stat al ţării: „Ziua Imnului Naţional reprezintă cel mai potrivit prilej să înţelegem cât de important este să fim uniţi în jurul valorilor noastre naţionale. Imnul “Deşteaptă-te române” este unul dintre reperele care ne reprezintă cu mândrie peste tot în lume. De-a lungul vremii, acest însemn a inspirat curaj tuturor generaţiilor care au luptat pentru făurirea statului român. Aceste valori sfinte trebuie respectate de toţi românii, deoarece nu se referă doar la trecut, ci şi la viitorul şi identitatea noastră ca popor. Cinstind imnul naţional, ne cinstim istoria şi dorinţa înaintaşilor noştri de a trăi în libertate”.
Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a amintit despre contextul istoric în care a luat naştere imnul României: „Creaţie a lui Anton Pann, pe versurile lui Andrei Mureşanu, imnul naţional al României a cărui zi o sărbătorim astăzi (n.r. ieri) a fost interpretat pentru prima dată la Revoluţia din 1848, de o mână de revoluţionari din Râmnicu-Vâlcea. De atunci, a devenit o chemare spre emancipare naţională şi social-politică pentru românii de pretutindeni. Valoarea simbolică a imnului naţional al României se păstrează şi astăzi datorită mesajului său: un îndemn permanent adresat maselor, un îndemn de a menţine starea de veghe necesară păstrării demnităţii naţionale, spiritul de sacrificiu şi solidaritate civică.
Efectul său asupra stării de spirit a românilor a fost şi va fi motivul principal pentru care, în timpul regimului comunist, a fost interzis”. Conform Constituției României, Imnul este considerat simbol național, alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.