Reţeta zilei – Gogoşi cu urdă

778

Ingrediente:

250 gr urdă

1 ou

120 ml lapte

150 gr făină

1 lingură zahăr

1 plic zahăr vanilat

2 linguriţe rase praf copt

1 vârf cuţit sare

1/4 linguriţă nucşoară

scorţişoară

coajă rasă de la 1/2 lămâie

1 litru ulei, pentru prăjit

1 lingură zahăr pudră vanilat, pentru pudrat

Mod de preparare:

Se amestecă urda cu oul şi laptele până devine compoziţia omogenă. Separat amestecăm restul ingredientelor, exceptând uleiul şi zahărul pudră. Le turnăm peste compoziţia de urdă şi amestecăm până e totul bine omogenizat. Aluatul pentru gogoşele e destul de elastic şi nu curge de pe lingură.

Acoperim vasul şi dăm la frigider pentru minim 30 minute.

Încingem uleiul bine. Începem să formăm gogoşelele direct în ulei cu o linguriţă. Nu trebuie să aveţi prea mare grijă la formă, când încep să se prăjească se umflă şi devin rotunde şi frumoase. Ele se vor tot învârti singure în ulei dat fiind forma rotundă, dar trebuie să le mai ajutaţi uneori şi să le întoarceţi ca să se facă uniform pe ambele părţi. Când sunt rumene, după cca. 5 minute, le scoateţi pe şerveţele absorbante şi le lăsaţi să se răcorească.

Le pudraţi cu zahăr pudră vanilat.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here