Reţeta zilei – Salam de biscuiţi de post

715

Ingrediente:

500 gr. biscuiţi populari (simpli), 200 gr de zahăr, câteva bucăţele de rahat, 100 gr. nucă, (măcinată sau tăiată mărunt ) după preferinţă, 2 pliculeţe zahăr vanilat, esenţă de rom sau chiar rom dacă avem în casă, 50 gr. stafide, 2-3 linguri de cacao, 1 pachet de margarină Rama.

Mod de preparare:

Se iau biscuiţi şi se fărâmiţează, se freacă cu pachetul de margarină şi cu cacao. Se adaugă zahărul vanilat, esenţa de rom, stafidele, rahatul tăiat cubuleţe mici şi nucă.

Separat, se caramelizează zahărul şi se adaugă 150 ml. apă se lasă să dea un clocot până se dizolvă zahărul complet, se dă de-o parte şi se lasă puţin la răcit. După aceea, siropul obţinut se amestecă cu celelalte ingrediente ca să obţinem o cocă uşor de modelat. Coca astfel obţinută se întinde pe o folie de aluminiu sau folie alimentară, o rulăm cu grijă dându-i forma unui salam. O punem la rece pentru 2-3 ore şi pe urmă se poate servi.

P.S. Putem să o rostogolim prin fulgi de cocos, să aibă aspect mai plăcut, bineînţeles şi gust.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here