La volan, fără permis

408

Un tânăr de 23 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins conducând un autoturism pe drumurile publice, fără a avea acest drept.

Poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti au identificat, zilele trecute, în trafic un tânăr de 23 de ani, din comuna Schela, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Aninoasa, fără a poseda permis de conducere. “Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că autoturismul i-a fost încredinţat spre a fi condus de o tânără de 21 de ani, din oraşul Bumbeşti-Jiu, care se afla în autoturism şi avea cunoştinţă că tânărul nu posedă permis de conducere”, a precizat Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligaţia deţinerii permisului de conducere, unei persoane care nu deţine permis de conducere.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here