Denumirile populare ale busuiocului: basic, basilesc, bosoioc, malacina, mejioran, vasaliac.Busuiocul este una dintre cele mai folosite ierburi aromatice din lume şi cu toate astea, bunicile noastre încă nu îl folosesc prea des în mâncăruri, preferând să îl cultive în ghiveci sau în grădină pe post de plantă aromatică şi atât.
Dar haideţi să aflăm împreună şi alte calităţi ale acestei minunate plante.
În tradiţia populară frunzele se puneau pe bube.
Se punea pe jăratec şi se trăgea fumul în piept, contra tusei, şi pe nas contra guturaiului.
Contra tusei se folosea şi decoctul, iar în amestec cu tintaura şi iedera, pentru tuse rea.
Cu tulpini de busuioc aprinse se ardeau negii.
Legătura cu seminţe se punea contra durerilor de cap.
Ceaiul din frunze şi vârfurile florale se folosea în bolile de stomac şi rinichi, iar seva plantelor crude, din primăvară, contra durerilor de ochi.
Cei cărora le intra ceva în ochi puneau un fir de busuioc în ochi pentru a-l scoate afară.
Busuiocul are numeroase proprietăţi: antiseptic intestinal, absoarbe gazele din stomac, stimulează digestia datorită uleiului volatil, calmează colicile, creşte secreţia de lapte la mamele care alăptează. Combate greţurile şi vărsăturile încă de la prima administrare. Antiinflamator stomacal şi intestinal, dar poate fi folosit şi extern ca antiinflamator. Este uşor diuretic stimulând digestia. Carminativ, expectorant, antiseptic intestinal. Este un bun energizant şi febrifug. Având aceste proprietăţi şi fiind şi foarte aromat cu o aromă plăcută este una dintre plantele des folosite.
I se atribuie foarte multe proprietăţi în credinţa populară. Se mai foloseşte mult în cosmetică, pentru efectele pe care le are asupra pielii şi părului.
– Se poate folosi planta proaspătă frecând cu ea locurile unde au fost înţepate de insecte după ce s-a scos eventual acul. Se mai foloseşte în urticarii, mâncărimi tot aşa.
– Planta proaspătă – câteva rămurele puse la un litru de apă şi lăsat pentru 12 ore. De seara până dimineaţa, când se poate consuma în cursul zilei după strecurare. Se spune că redă voioşia şi dorinţa de viaţă. De asemenea se spune că întinereşte.
Busuiocul se poate folosi sub mai multe forme: – infuzie: 1-2 linguriţe de plantă mărunţită se va pune la 250 ml apă clocotită. Se acoperă pentru 10 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 ceaiuri pe zi. Este preferabil să se consume înainte de mese. În afară de diabet se poate să se îndulcească cu miere polifloră. Este foarte util în colici intestinale, balonări, bronşită, etc.
– Macerat – 2 linguriţe de plantă mărunţită se pun la 250 ml apă rece. Se lasă apoi timp de 12 ore la temperatura camerei. Se strecoară. Se poate consuma dimineaţa. Se pot bea 2-3 căni pe zi.
– Tinctura – 50 g de plantă mărunţită se vor pune într-o sticlă care se poate închide ermetic cu 250 ml alcool alimentar de 70°. Se va ţine la temperatura camerei timp de 15 zile, agitând des sticla, după care se strecoară. Se poate apoi lua câte o linguriţă de 3 ori pe zi diluat cu 100 ml apă.
Se poate folosi la următoarele afecţiuni: adenite, adenoame, afte bucale şi genitale, ameţeli, anorexie, astenie nervoasă cu angoase, balonări, bronşita acută sau cronică, cefalee, cheilita, cheratodermii (îngroşări ale pielii şi crăpături), colici intestinale, colită de fermentaţie, diabet, diaree, dischinezie de natură nervoasă, dureri de cap, epilepsie, eroziuni, febră, frigiditate, gonoree, greaţă, guturai, indispozi-ţie, infecţii urinare, insomnie pe fond nervos, înţepături de insecte, lactaţie (măreşte cantitatea de lapte) leucoree, leziuni bucale inflamatorii erodate, mâncărimi, menopauza, meteorism, migrene, negi (tinctura), papiloame (tinctura), răceli, răni, rinite alergice, scabie, spasme stomacale sau abdominale, sterilitate, ulcer gastric, ulceraţii cronice, veruci, uretrite, vaginite, vomă.
Cristina Răscol
