Campanie pentru îndepărtarea ţurţurilor

570

Poliţia Locală Târgu-Jiu a demarat ieri o campanie de atenţionare a administratorilor de unităţi publice şi private din municipiu pentru îndepărtarea gheţii de pe trotuare şi a ţurţurilor de pe acoperişurile clădirilor.
“Începând de astăzi (n.r. ieri), poliţiştii locali au demarat o campanie de prevenţie şi atenţionare a proprietarilor de clădiri şi a administratorilor de unităţi publice pentru îndepărtarea gheţii de pe trotuare şi a ţurţurilor. Cu precădere în aceste zile, se va lucra pe partea de unităţi de învăţământ şi spălătorii auto. Agenţii locali merg personal la faţa locului pentru a purta discuţii cu persoanele fizice şi juridice acolo unde ştiu că zonele ar putea crea probleme pentru sănătatea cetăţenilor, iar dacă administratorii nu se vor conforma, se va trece la aplicarea de amenzi. Acest lucru se poate face în baza HCL nr. 169/2009, valoarea sancţiunilor fiind cuprinsă între 300 şi 500 lei”, a declarat Lavinia Truşcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Târgu-Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here