Bursa pentru Spania ia startul pe 28 ianuarie

496

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, prin serviciul de ocupare EURES, organizează la Târgu-Jiu, în perioada 28-29 ianuarie 2015, o bursă a locurilor de muncă pentru 800 locuri de muncă vacante în Spania, ca şi lucrători în agricultură – culegătoare de căpşuni, primite din partea firmei Surexport Compania Agraria SL. Durata contractelor de muncă este de aproximativ trei luni, timpul de lucru este de 6,5 ore pe zi/39 ore pe săptămână. Salariul oferit este de 39,48 euro brut/zi, conform Convenţiei colective aplicabile plătibil la două săptămâni prin transfer bancar. Cazarea este oferită de angajator contra unei sume de 1 euro/zi.
“Pentru aceste locuri de muncă sunt solicitate persoane apte pentru munca la câmp. Data estimativă de angajare este 15 februarie a.c., iar cei care doresc să aplice pentru unul din aceste locuri de muncă trebuie să se adreseze Compartimentului EURES din cadrul AJOFM Gorj din Târgu-Jiu, strada Lt. Col. Dumitru Petrescu nr.1”, a declarat Diana Văduva, purtător de cuvânt în cadrul AJOFM Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here