Tot mai mulţi gorjeni diagnosticaţi cu diabet

543

Potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, pe parcursul anului trecut au fost diagnosticate cu diabet zaharat 739 de persoane din judeţul nostru; 340 dintre acestea sunt dependente de insulină. În total, la nivelul judeţului nostru sunt rămaşi în evidenţe aproape 2.400 de insulino-dependenţi. Direcţia de Sănătate Publică Gorj, în parteneriat cu Crucea Roşie Română – filiala Gorj, derulează campania „Controlul diabetului stă pe masa ta”. Evenimentul are loc vineri, 14 noiembrie, fiind organizat cu ocazia Zilei Mondiale de luptă împotriva diabetului zaharat.
Specialiştii în sănătate publică spun că pentru a reduce numărul îmbolnăvirilor, cetăţenii ar trebui să elimine  din viaţa lor factorii de risc:  fumatul, consumul dăunător de alcool, sedentarismul, alimentaţia nesănătoasă, obezitatea, stresul. Trebuie precizat că evitarea factorilor de risc în relaţie cu diabetul – fumatul, consum excesiv de alcool, sedentarismul, alimentaţia nesănătoasă, obezitatea şi stresul – adică adoptarea unui stil de viaţă sănătos reprezintă o direcţie prioritară de acţiune pentru politica Ministerului Sănătăţii în scopul prevenirii bolilor netransmisibile.
La ora actuală, la nivelul judeţului nostru sunt prinşi în evidenţele medicilor circa 11.000 de diabetici, aproape 2500 fiind dependenţi de insulină.

Luptă împotriva diabetului
Campania „Controlul diabetului stă pe masa ta”, derulată, la Gorj, de Direcţia de Sănătate Publică şi Crucea Roşie, presupune tipărirea şi expunerea de postere: „Începe dimineaţa cu un mic dejun sănătos”, „Alimentaţia sănătoasă începe cu micul dejun!” şi „Poartă albastru la micul dejun!”, distribuirea de pliante şi broşuri educativ-sanitare: „Stilul de viaţă şi sănătatea!”, „Mănâncă sănătos şi creşti mare şi frumos!”, dar şi discuţii individuale şi de grup referitoare la importanţa alimentaţiei sănătoase în prevenirea şi controlul diabetului. Vineri, între orele 9 şi 11, se va organiza şi o acţiune stradală în centrul municipiului Târgu-Jiu, în zona Teatrului „Elvira Godeanu”, pentru informarea populaţiei generale asupra afecţiunii, determinări ale glicemiei şi tensiunii arteriale.
Potrivit organizatorilor, obiectivele propuse sunt: informarea populaţiei asupra efectului benefic al alimentaţiei sănătoase, conştientizarea populaţiei cu privire la rolul pe care fiecare îl are în gestionarea propriei sănătăţi, promovarea importanţei micului dejun în contextul unui comportament alimentar sănătos.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here